Societatea secreta a ciubotelor

Cand ploua afara, sau cand e musteala aia de zapada si apa, ma simt parte din elita. Merg cu spatele drept, cu gandurile imprastiate cum ii sta bine oricarui filozof, cu mainile in buzunare si cu ochii inainte. Nu imi pasa de balti, nu imi pasa de mazga. Singurul lucru care ma ingrijoreaza e gheata, ca aluneca ciubotele de cauciuc, mai ceva ca talpicii saniei lui Rudolf.

Pe gheata aia, punctata de pietricele imprastiate de consiliul orasului, din bani publici, se oglindesc in general papuci negri. Cu toc, fara toc, cu tinte, marimea 36, marimea 47, toti merg si umplu gheata de mohoreala culorii lor negre. Si in toata marea asta, din cand in cand, vezi cate o raza de culoare: o cizmulita roz cu floricele, o alta ciubotica rosie, o ciubotoaie verde, o ciubota galbena. Oamenii din prelungirea ciubotelor sunt singurii care nu merg cu fata in asfalt, uitandu-se dupa balti. Ei sunt cei care alearga spre autobuz, topaie prin parc, si se bucura de +1 grade, ca nu se uda la picioare.

Cand mergi pe strada, nu ai cum sa nu ii observi. Trec unii pe langa ceilalti, se fac ca nu se cunosc, nici macar nu se saluta. Doar ciubotele fosnesc la fel pe asfalt, si numai cei initiati stiu ca e vorba de o societate secreta: Fratia Celor Ce Poarta Ciubote De Cauciuc.