Sambata seara mi s-a intamplat un lucru extraordinar. M-am intalnit cu cativa prieteni, si o persoana noua, pe care nu o cunosteam, mi-a zis cu un zambet larg pe fata: Te stiu, ti-am citit blogul!
Ce poti sa raspunzi in situatii din genul asta? Eu nu te cunosc pe tine - suna naspa. Hihihi, hahaha - probabil e ok, daca esti destul de finut. Sunt onorata - asta de fapt inseamna ca vanitatea mea a ajuns la cer, mai ales ca blogul meu nici nu e cel mai sprintar sau cel mai ferchezuit literar. Si sincer, vanitatea mea ajunsese la cer: mi-am cunoscut in sfarsit singura persoana dinafara arborelui genealogic care a aruncat un ochi aici.
In momentul in care mi s-a zis ca ma cunoaste de pe blog, automat am inceput sa ma intreb ce prostii am mai scris. A fost asa, ca in clipa dinaintea mortii, cand toate evenimentele importante din viata ti se perinda prin fata ochilor - probabil e ultima sansa sa iti dai seama daca ai trait degeaba sau nu. In mintea mea s-a facut total blanc, dar avand in vedere ca persoana zambea, am trecut peste moment.
Oare scriem cam mult pe net zilele astea? Cam prea personal? Stam prea mult urmarind ce se intampla in viata oamenilor din jurul nostru? Practic suntem ca niste gospodine casnice, care, in momentul in care Jose Armando pleaca de pe ecran, dam drumul la Facebook sa vedem ce mai fac dramele altora, care cu cine s-a mai casatorit, care ce copil mai are, care ce articole a mai citit? O fi normal? N-o fi? Daca nu avem curent 2 zile, o sa stam in baie sa ne roadem unghiile intrebandu-ne ce mai face X sau Y, ca vezi lelita, nu putem afla? Oare o sa ne trosneasca in moalele capului ca putem sa ii si sunam?
O sa ma gandesc la intrebarile astea, imediat ce inchid pagina asta de Facebook. Voi ati vazut ce animale dragute a postat Popeasca asta mica? Cum sa nu ma uit?
Ce poti sa raspunzi in situatii din genul asta? Eu nu te cunosc pe tine - suna naspa. Hihihi, hahaha - probabil e ok, daca esti destul de finut. Sunt onorata - asta de fapt inseamna ca vanitatea mea a ajuns la cer, mai ales ca blogul meu nici nu e cel mai sprintar sau cel mai ferchezuit literar. Si sincer, vanitatea mea ajunsese la cer: mi-am cunoscut in sfarsit singura persoana dinafara arborelui genealogic care a aruncat un ochi aici.
In momentul in care mi s-a zis ca ma cunoaste de pe blog, automat am inceput sa ma intreb ce prostii am mai scris. A fost asa, ca in clipa dinaintea mortii, cand toate evenimentele importante din viata ti se perinda prin fata ochilor - probabil e ultima sansa sa iti dai seama daca ai trait degeaba sau nu. In mintea mea s-a facut total blanc, dar avand in vedere ca persoana zambea, am trecut peste moment.
Oare scriem cam mult pe net zilele astea? Cam prea personal? Stam prea mult urmarind ce se intampla in viata oamenilor din jurul nostru? Practic suntem ca niste gospodine casnice, care, in momentul in care Jose Armando pleaca de pe ecran, dam drumul la Facebook sa vedem ce mai fac dramele altora, care cu cine s-a mai casatorit, care ce copil mai are, care ce articole a mai citit? O fi normal? N-o fi? Daca nu avem curent 2 zile, o sa stam in baie sa ne roadem unghiile intrebandu-ne ce mai face X sau Y, ca vezi lelita, nu putem afla? Oare o sa ne trosneasca in moalele capului ca putem sa ii si sunam?
O sa ma gandesc la intrebarile astea, imediat ce inchid pagina asta de Facebook. Voi ati vazut ce animale dragute a postat Popeasca asta mica? Cum sa nu ma uit?
0 comentarii:
Post a Comment