....si ingheata-ma de frica:
Un thriller care a avut loc in gradina zoologica, Korkeasaari, Helsinki:
Un thriller care a avut loc in gradina zoologica, Korkeasaari, Helsinki:
Poza e luata din Metro.
Eu si Steve
Intr-o carte foarte la moda cand eram eu tanara, se zicea ca atunci cand iti doresti ceva suficient de mult, universul comploteaza si iti indeplineste visul. Bine, uneori ajuta si daca contribui si tu un pic - a se vedea bancul cu Bula si loteria.
Eu imi doresc de mult timp sa schimb ceea ce fac. De cand am inceput sa lucrez, am mers pe acelasi drum. Intai mai jos, apoi mai sus, si am ajuns acum global quality assurance manager zic ei. Suna fain, nu zic, si daca nu ma lauda nimeni, ma laud eu. E un job fain. Multe responsabilitati, puterea de a schimba ceva, oameni de care trebuie sa ai grija, atatea lucruri pe care poti sa le imbunatatesti. E un job, in care lucrezi cu oameni, dar daca pica netul "ai pus-o". Depinzi de calculator. Asa ca am inceput sa imi inchipui o situatie in care eu lucru ceva, am libertate, nu stau in fata calculatorului 8 ore pe zi. Am inceput sa visez ca imi deschid o cafenea, o cofetarie, o firma proprie, ca devin scriitoare. Tot felul de vise care ma faceau sa zambesc cand adormeam. Si a doua zi o luam de la capat, in acelasi metro, pe aceeasi strada, pe acelasi scaun si cu acelasi calculator.
M-am taraganat in visele mele o perioada, le pastram ca pe o comoara nepretuita. Un gen de "o sa fac cand o sa am timp", "o sa fac la pensie". Intre timp, nici un pas concret.
Azi asteptarea s-a terminat. Se pare ca universul a facut pasul pentru mine. Si desi e un pic neasteptat, desi ma simt confuza, primul gand care mi-a venit in minte a fost: si Steve Jobs a fost in situatia asta, si uite unde a ajuns!
Asa ca, multumesc pentru sutul in fund, dat elegant si profesionist. Sigur o sa fie un pas mare inainte. Si asta zic fara sa fiu ironica.
Eu imi doresc de mult timp sa schimb ceea ce fac. De cand am inceput sa lucrez, am mers pe acelasi drum. Intai mai jos, apoi mai sus, si am ajuns acum global quality assurance manager zic ei. Suna fain, nu zic, si daca nu ma lauda nimeni, ma laud eu. E un job fain. Multe responsabilitati, puterea de a schimba ceva, oameni de care trebuie sa ai grija, atatea lucruri pe care poti sa le imbunatatesti. E un job, in care lucrezi cu oameni, dar daca pica netul "ai pus-o". Depinzi de calculator. Asa ca am inceput sa imi inchipui o situatie in care eu lucru ceva, am libertate, nu stau in fata calculatorului 8 ore pe zi. Am inceput sa visez ca imi deschid o cafenea, o cofetarie, o firma proprie, ca devin scriitoare. Tot felul de vise care ma faceau sa zambesc cand adormeam. Si a doua zi o luam de la capat, in acelasi metro, pe aceeasi strada, pe acelasi scaun si cu acelasi calculator.
M-am taraganat in visele mele o perioada, le pastram ca pe o comoara nepretuita. Un gen de "o sa fac cand o sa am timp", "o sa fac la pensie". Intre timp, nici un pas concret.
Azi asteptarea s-a terminat. Se pare ca universul a facut pasul pentru mine. Si desi e un pic neasteptat, desi ma simt confuza, primul gand care mi-a venit in minte a fost: si Steve Jobs a fost in situatia asta, si uite unde a ajuns!
Asa ca, multumesc pentru sutul in fund, dat elegant si profesionist. Sigur o sa fie un pas mare inainte. Si asta zic fara sa fiu ironica.
Animalele de dupa gratii: noi sau ele?
Am fost duminica la Korkeasaari - gradina zoologica - ca sa zgatii si eu ochii la prima parte a competitiei Art Meets Ice. Tema a fost The future of seas, si cam toate sculpturile m-au deprimat: urs polar pe o bucatica mica de gheata, scheleti de peste, orase care inghit oceanele, pelicani plini de petrol. O sa pun niste poze mai acus.
Dar partea care m-a atras cel mai mult a fost ca am mers sa imi vad vechii prieteni: tigrii. Eu sunt innebunita dupa tigri, daca as putea mi-as lua unul acasa sa il cresc. Mi se par niste animale superbe. Asa ca am mers in sectiunea cu "pisici mari": lei, tigri, leoparzi, rasi, si ursuleti panda rosii. Si m-am speriat.
Langa fiecare tarc de animal, e un indicator care spune cat de in pericol e specia respectiva pe glob. Daca nu stiati, leii sunt in pericol foarte mare (urmatoarea treapta e "extinsi"), tigrii nici ei nu o duc prea bine. E trist sa vezi camile sub o claie de zapada, sau lei care dorm cu nasul in zapada. Eu nu i-am vazut asa pe Discovery. Si desi tarcurile alea sunt destul de marute, abia de au loc sa isi dezmorteasca un pic picioarele. Da, primesc mancare, nu trebuie sa fuga dupa ea, si au o scorbura a lor, nu trebuie sa se bata cu altii. Dar au un stol de ciori, sau mai bine zis un grup de hiene, care se napustesc langa gardurile lor si incep sa ii tzacaie si fluiere si tzampaie, doar-doar or intoarce capul si poate sa le bage flashul in ochi. Daca fac un pas, imediat trupa de hiene razacioase scot aparatele si fac un filmulet, si arata cu degetul, si bat in geam. Daca peste drum leul incepe sa raga(cum a facut), toata trupa de hiene o ia la picior sa surprinda senzationalul pe camera, sa aiba ce pune pe hardul cu backup. Si tigrul, sau rasul, sau maimuta, sau la ce se uitasera inainte, ramane acolo singur intre gratiile lui.
Stau si ma intreb cat de bune is gradinile astea zoologice. Imi pare bine ca apuc sa vad pe viu animale pe care le-am vazut doar in poze, dar oare chiar se merita ca ele sa stea dupa gratii doar ca sa am eu ce face o duminica? Sa pot sa fac o poza, si sa stiu cum miroase un urs?
Dar partea care m-a atras cel mai mult a fost ca am mers sa imi vad vechii prieteni: tigrii. Eu sunt innebunita dupa tigri, daca as putea mi-as lua unul acasa sa il cresc. Mi se par niste animale superbe. Asa ca am mers in sectiunea cu "pisici mari": lei, tigri, leoparzi, rasi, si ursuleti panda rosii. Si m-am speriat.
Langa fiecare tarc de animal, e un indicator care spune cat de in pericol e specia respectiva pe glob. Daca nu stiati, leii sunt in pericol foarte mare (urmatoarea treapta e "extinsi"), tigrii nici ei nu o duc prea bine. E trist sa vezi camile sub o claie de zapada, sau lei care dorm cu nasul in zapada. Eu nu i-am vazut asa pe Discovery. Si desi tarcurile alea sunt destul de marute, abia de au loc sa isi dezmorteasca un pic picioarele. Da, primesc mancare, nu trebuie sa fuga dupa ea, si au o scorbura a lor, nu trebuie sa se bata cu altii. Dar au un stol de ciori, sau mai bine zis un grup de hiene, care se napustesc langa gardurile lor si incep sa ii tzacaie si fluiere si tzampaie, doar-doar or intoarce capul si poate sa le bage flashul in ochi. Daca fac un pas, imediat trupa de hiene razacioase scot aparatele si fac un filmulet, si arata cu degetul, si bat in geam. Daca peste drum leul incepe sa raga(cum a facut), toata trupa de hiene o ia la picior sa surprinda senzationalul pe camera, sa aiba ce pune pe hardul cu backup. Si tigrul, sau rasul, sau maimuta, sau la ce se uitasera inainte, ramane acolo singur intre gratiile lui.
Stau si ma intreb cat de bune is gradinile astea zoologice. Imi pare bine ca apuc sa vad pe viu animale pe care le-am vazut doar in poze, dar oare chiar se merita ca ele sa stea dupa gratii doar ca sa am eu ce face o duminica? Sa pot sa fac o poza, si sa stiu cum miroase un urs?
Societatea secreta a ciubotelor
Cand ploua afara, sau cand e musteala aia de zapada si apa, ma simt parte din elita. Merg cu spatele drept, cu gandurile imprastiate cum ii sta bine oricarui filozof, cu mainile in buzunare si cu ochii inainte. Nu imi pasa de balti, nu imi pasa de mazga. Singurul lucru care ma ingrijoreaza e gheata, ca aluneca ciubotele de cauciuc, mai ceva ca talpicii saniei lui Rudolf.
Pe gheata aia, punctata de pietricele imprastiate de consiliul orasului, din bani publici, se oglindesc in general papuci negri. Cu toc, fara toc, cu tinte, marimea 36, marimea 47, toti merg si umplu gheata de mohoreala culorii lor negre. Si in toata marea asta, din cand in cand, vezi cate o raza de culoare: o cizmulita roz cu floricele, o alta ciubotica rosie, o ciubotoaie verde, o ciubota galbena. Oamenii din prelungirea ciubotelor sunt singurii care nu merg cu fata in asfalt, uitandu-se dupa balti. Ei sunt cei care alearga spre autobuz, topaie prin parc, si se bucura de +1 grade, ca nu se uda la picioare.
Cand mergi pe strada, nu ai cum sa nu ii observi. Trec unii pe langa ceilalti, se fac ca nu se cunosc, nici macar nu se saluta. Doar ciubotele fosnesc la fel pe asfalt, si numai cei initiati stiu ca e vorba de o societate secreta: Fratia Celor Ce Poarta Ciubote De Cauciuc.
Pe gheata aia, punctata de pietricele imprastiate de consiliul orasului, din bani publici, se oglindesc in general papuci negri. Cu toc, fara toc, cu tinte, marimea 36, marimea 47, toti merg si umplu gheata de mohoreala culorii lor negre. Si in toata marea asta, din cand in cand, vezi cate o raza de culoare: o cizmulita roz cu floricele, o alta ciubotica rosie, o ciubotoaie verde, o ciubota galbena. Oamenii din prelungirea ciubotelor sunt singurii care nu merg cu fata in asfalt, uitandu-se dupa balti. Ei sunt cei care alearga spre autobuz, topaie prin parc, si se bucura de +1 grade, ca nu se uda la picioare.
Cand mergi pe strada, nu ai cum sa nu ii observi. Trec unii pe langa ceilalti, se fac ca nu se cunosc, nici macar nu se saluta. Doar ciubotele fosnesc la fel pe asfalt, si numai cei initiati stiu ca e vorba de o societate secreta: Fratia Celor Ce Poarta Ciubote De Cauciuc.
S-a furat clovnul!
Pe principiul "s-a furat mireasa", s-a furat si clovnul unui McDonalds din Helsinki. Clovnul ala de plastic, care mie personal mi se pare o uraciune care ranjeste la copii, mai-mai sa-i pape. Dar poate mi se pare asa si pentru ca nu pot suporta mirosul de McDonalds si nici nu mananc la ei.
Sa revenim la oile noastre. 2 tipi, costumati la dl drege-tot, au venit in mijlocul zilei (cica intre 12 si 13, exact cand mosnaie de lume), au declarat ca trebuie sa repare clovnul si l-au inhatat. Mai tarziu, au trimis o hartiuta prin care instiintau ca vor o recompensa de 3500e, altfel o sa execute clovnul. Din partea mea, pot sa execute intregul lant de fast-food, doar-doar om incepe sa mancam si noi mai sanatos.
Tipii declara ca fac parte din Food Liberation Army, si eu una m-as inscrie in partid :) Daca vreti sa vedeti exact cine sunt si ce cer, uitati-va aici(subtitrari in engleza).
Sa revenim la oile noastre. 2 tipi, costumati la dl drege-tot, au venit in mijlocul zilei (cica intre 12 si 13, exact cand mosnaie de lume), au declarat ca trebuie sa repare clovnul si l-au inhatat. Mai tarziu, au trimis o hartiuta prin care instiintau ca vor o recompensa de 3500e, altfel o sa execute clovnul. Din partea mea, pot sa execute intregul lant de fast-food, doar-doar om incepe sa mancam si noi mai sanatos.
Tipii declara ca fac parte din Food Liberation Army, si eu una m-as inscrie in partid :) Daca vreti sa vedeti exact cine sunt si ce cer, uitati-va aici(subtitrari in engleza).
Deci...ce va fi: guillotine ou liberté ?
ps. Politia investigheaza distractia drept furt.
ps. Politia investigheaza distractia drept furt.
Despre (ei, cei) corporatisti
Vorba aia, e o lume nebuna, nebuna.
Ne trezim dimineata, aruncam pe noi niste toale, imediat ce am scos un deget afara pe geam, sa vedem cat de frig e. Cu ochii lipiti de somn indesam sub nas cateva linguri de cereale cu lapte, dintr-o cutie care ne promite ca o sa avem forme de sirena la dieta. Geanta se agata de mana, in timp ce fugim pe usa, cu sacosa cu gunoi in cealalta mana. Fugim la cafeneaua din holurile metroului, care desi nu e curata, macar are o firma cunoscuta deasupra usii. Inhatam o cafea, ca asa am vazut in filmele americane, si fara cafea nu putem functiona, si in ultima secunda, sarim in metro. Ni se prinde fusta in usa, sorbim cafeaua si ne verificam emailul pe iPhone, in timp ce ne impingem coatele in alti oameni, pentru ca si ei se imping in noi si vrem sa ne pastram un spatiu privat.
Ajungem la birou, mai alimentam cu o cafea. Ne suna mama sa ne intrebe daca ne-am gasit un iubit si o mintim ca intram in sedinta. Ne sunam prietenele si ne laudam ca am avansat, si anulam si iesirea in oras, pe motiv ca avem deadline. Si chiar avem.
O prietena mi-a spus acum ceva timp ca simte ca trece viata pe langa ea: job - acasa - job. In timp ce ma intorceam de la munca, pe drum, doi tineri vorbeau intre ei, si unul spunea ca nu ii place jobul, dar conteaza mai mult ce faci in timpul liber decat ce faci in alea 8 ore la munca.
Daca vrem sa avem o cariera de succes, trebuie sa depunem (mai) mult efort. Ajungem sa neglijam prietenii, ii transformam in prieteni pe email sau facebook. Suntem obositi, si cu ochii injectati ranjim cand vine paycheck-ul.
Incotro ne indreptam?
Ne trezim dimineata, aruncam pe noi niste toale, imediat ce am scos un deget afara pe geam, sa vedem cat de frig e. Cu ochii lipiti de somn indesam sub nas cateva linguri de cereale cu lapte, dintr-o cutie care ne promite ca o sa avem forme de sirena la dieta. Geanta se agata de mana, in timp ce fugim pe usa, cu sacosa cu gunoi in cealalta mana. Fugim la cafeneaua din holurile metroului, care desi nu e curata, macar are o firma cunoscuta deasupra usii. Inhatam o cafea, ca asa am vazut in filmele americane, si fara cafea nu putem functiona, si in ultima secunda, sarim in metro. Ni se prinde fusta in usa, sorbim cafeaua si ne verificam emailul pe iPhone, in timp ce ne impingem coatele in alti oameni, pentru ca si ei se imping in noi si vrem sa ne pastram un spatiu privat.
Ajungem la birou, mai alimentam cu o cafea. Ne suna mama sa ne intrebe daca ne-am gasit un iubit si o mintim ca intram in sedinta. Ne sunam prietenele si ne laudam ca am avansat, si anulam si iesirea in oras, pe motiv ca avem deadline. Si chiar avem.
O prietena mi-a spus acum ceva timp ca simte ca trece viata pe langa ea: job - acasa - job. In timp ce ma intorceam de la munca, pe drum, doi tineri vorbeau intre ei, si unul spunea ca nu ii place jobul, dar conteaza mai mult ce faci in timpul liber decat ce faci in alea 8 ore la munca.
Daca vrem sa avem o cariera de succes, trebuie sa depunem (mai) mult efort. Ajungem sa neglijam prietenii, ii transformam in prieteni pe email sau facebook. Suntem obositi, si cu ochii injectati ranjim cand vine paycheck-ul.
Incotro ne indreptam?
Realist, si trist
Profesoara mea de finlandeza e tanti aia care a scris toate cartile de finlandeza de pe care invata emigrantii sau studentii in universitate. Si e atat de tare si populara, ca la 12 minute dupa ce s-au deschis inscrierile la cursul ei, grupa era plina ochi. Am avut bafta sa prind si eu loc la ea, dupa ce am dat F5 cu ochii bunghiti cateva minute. Deci tot respectul pentru ea. Preda fain, si intelegi ce zice.
Ieri ne preda niste verbe noi. Unul dintre ele: pyytää. Are obiceiul sa explice ori in finlandeza, ori prin mimica. Asa ca ni l-a explicat pe asta, prin fraza in finlandeza: romanii pyytävät la gara. Eh, fara sa stii verbul, ce inseamna?
A mai dres malaiul dupa aia cu inca 2 exemple mai "cuminti", de genul copii care cer bani de la parinti sau oameni care cer ajutor la munca de la colegi.
Ok, bravo ei, toti au inteles verbul din prima. Mie mi-a venit sa intru sub banca. Si asta pentru ca asta a fost primul exemplu care i-a venit in minte, ca sa explice verbul. Si tare ma indoiesc ca ea e finlandeza exceptionala careia i-a venit in minte exemplul asta, instant ca un cubulet knorr.
Ieri ne preda niste verbe noi. Unul dintre ele: pyytää. Are obiceiul sa explice ori in finlandeza, ori prin mimica. Asa ca ni l-a explicat pe asta, prin fraza in finlandeza: romanii pyytävät la gara. Eh, fara sa stii verbul, ce inseamna?
A mai dres malaiul dupa aia cu inca 2 exemple mai "cuminti", de genul copii care cer bani de la parinti sau oameni care cer ajutor la munca de la colegi.
Ok, bravo ei, toti au inteles verbul din prima. Mie mi-a venit sa intru sub banca. Si asta pentru ca asta a fost primul exemplu care i-a venit in minte, ca sa explice verbul. Si tare ma indoiesc ca ea e finlandeza exceptionala careia i-a venit in minte exemplul asta, instant ca un cubulet knorr.
Din bucuriile IT-ului
Sunt multe momente importante in viata unui om IT-ist , dar nimic nu se compara cu prima data. Ah, prima data cand ti se compileaza un Pascal, prima data cand ai injurat din cauza lui malloc, prima data cand ti-ai instalat Visual Studio, si prima data cand ai scris o bucata de cod care chiar ajunge intr-un produs pe care lumea chiar il foloseste. Si prima bucurie cand stii ca cineva, undeva, la un moment dat, o sa primeasca un mesaj de eroare de genul "Restartati aplicatia", cand tu stii ca ala e un crash dar nu ai mai avut timp sa il repari.
Si dupa toate astea primele dati, cand ai impresia ca nimic nu te mai surprinde, cand lucrurile merg cum s-ar zice fara erori (ca nimanui nu ii pasa de warning-uri), afli ca cineva a facut RSI sau tendonita mai severa. Si apoi afli ca cineva-ul respectiv, care lucra la cateva birouri de tine, a trebuit sa iti schimbe cariera, ca nu mai avea voie sa foloseasca compul 8 ore pe zi. Atat de tare isi zdrelise incheietura mainii. Initial te revolti, apoi te gandesti ca ce fain de ea, ce speciala e.
Dar ce te faci cand afli ca tu ai tendonita? Pai ca orice IT-ist, te uiti pe google dupa "office ergonomics". Eu una v-as sugera sa va uitati mai devreme, ca doare al naibii de tare incheietura, si nu e fun sa adormi tinandu-ti tu mainile una intr-alta. A, si daca aveati impresia ca doctorul va poate prescrie o pastila magica, va inselati. Singurele pastile magice, cu patalama de doctor, sunt sportul (pentru spate in principiu) si o pozitie ergonomica (nu va ganditi la prostii):
Si dupa toate astea primele dati, cand ai impresia ca nimic nu te mai surprinde, cand lucrurile merg cum s-ar zice fara erori (ca nimanui nu ii pasa de warning-uri), afli ca cineva a facut RSI sau tendonita mai severa. Si apoi afli ca cineva-ul respectiv, care lucra la cateva birouri de tine, a trebuit sa iti schimbe cariera, ca nu mai avea voie sa foloseasca compul 8 ore pe zi. Atat de tare isi zdrelise incheietura mainii. Initial te revolti, apoi te gandesti ca ce fain de ea, ce speciala e.
Dar ce te faci cand afli ca tu ai tendonita? Pai ca orice IT-ist, te uiti pe google dupa "office ergonomics". Eu una v-as sugera sa va uitati mai devreme, ca doare al naibii de tare incheietura, si nu e fun sa adormi tinandu-ti tu mainile una intr-alta. A, si daca aveati impresia ca doctorul va poate prescrie o pastila magica, va inselati. Singurele pastile magice, cu patalama de doctor, sunt sportul (pentru spate in principiu) si o pozitie ergonomica (nu va ganditi la prostii):
Confesiunile unui om cu cearcane
Vrrrrrum, prrrraaaaam, nino, nino, nino, vrrrrrr, hrasshti, hrashti..
Cam asta am auzit eu azi-noapte. Si nu pentru ca as fi avut niste vecini nebunatici, ci pentru ca azi noapte a venit masinuta sa ia muntii de zapada din fata blocului. Miscarea mi se pare desteapta, pentru ca acum s-a mai racit un pic, si numa' bine e apa in stare solida si o pot lua usor. De cand cu valurile astea de frig si caldura, cu -10 azi si +2 maine, sigur in vreo 2 zile s-ar fi topit icebergul si iar ar fi trebuit sa plec de acasa incaltata cu ciubote.
Ceea ce nu mi s-a parut o miscare desteapta e ca m-am spalat in urechi de curand. Nu am putut sa pun geana pe geana toata noaptea. M-am uitat pe pereti la spectacolul de luminite de la masina, am ascultat simfonia rotilor, scrasnetelor, haraiturilor si am sperat ca macar stau pana dimineata, sa ia toata zapada, sa nu se mai intoarca si maine.
Cam asta am auzit eu azi-noapte. Si nu pentru ca as fi avut niste vecini nebunatici, ci pentru ca azi noapte a venit masinuta sa ia muntii de zapada din fata blocului. Miscarea mi se pare desteapta, pentru ca acum s-a mai racit un pic, si numa' bine e apa in stare solida si o pot lua usor. De cand cu valurile astea de frig si caldura, cu -10 azi si +2 maine, sigur in vreo 2 zile s-ar fi topit icebergul si iar ar fi trebuit sa plec de acasa incaltata cu ciubote.
Ceea ce nu mi s-a parut o miscare desteapta e ca m-am spalat in urechi de curand. Nu am putut sa pun geana pe geana toata noaptea. M-am uitat pe pereti la spectacolul de luminite de la masina, am ascultat simfonia rotilor, scrasnetelor, haraiturilor si am sperat ca macar stau pana dimineata, sa ia toata zapada, sa nu se mai intoarca si maine.
Si fusei in deal la targ
S-a anuntat prin Metro (prin ziarul Metro adica), cu trompete si font bolduit, scris mare, cum ca weekendul 15-16.01 ar fi un weekend de capatai pentru demoazelele si demozeii care urmeaza sa isi puna pirostriile. Cu alte cuvinte, fu targul de nunti, cica cel mai cel din toata Finlanda.
Si am mers.
M-am trezit dimineata, mi-am pus felii de castravete pe ochi, sa pot sa vad bine toate ofertele si am plecat nemachiata de-acasa, ca daca o sa probez rochii, sa nu imi puna batista in cap, sa nu le murdaresc rochia. Nu stiu cum e pe la voi, dar aici asa e moda: daca mergi sa probezi rochii de mireasa, si esti machiata (sau machiat), iti pune o batista in cap, care e atat de mare incat iti acopera toata fata. Apoi tragi rochia pe cap, si batista aia functioneaza gratios ca o zona de frontiera pe care machiajul nu o trece.
Si m-am dus la targ, cu desaga pe umar, cu pasul domol al omului care merge sa se targuiasca si isi face in minte toate socotelile, sa nu ajunga acasa cu o punga goala, ca Stan Patitul. Cand am ajuns la targ, la poarta, a trebuit sa platesc intrare. Si nu 2 bani, ci o suma care e cam de 1.5 ori mai mare decat cat platesti in mod normal pe pranz, daca mergi la masa in oras. Ok mi-am zis, macar dupa ce trec de poarta, mi se deschid zeci de mii de posibilitati.
Nu mi s-au deschis. Nu se puteau nici proba rochii, nu erau nici abudente de decoruri expuse, nici exemple de marturii, nici pret mai mic ca in magazine, nici oferte de luni de miere. Dar nimic. Nu stiu cu ce au umplut ditamai hala, ca eu nu am gasit nimic din ce cautam. Doar atat, ca am vazut un show de rochii de mireasa, agatate pe fotomodeale si am vazut si buchetul de mireasa declarat buchetul anului 2010 undeva prin Asia - ca un evantai din care curgeau flori pe parti. Dar asta puteam sa vad si pe net.
Asa ca am plecat acasa si am mancat mancare chinezeasca. Si cine stie, poate o sa imi iau rochia tot de pe un sit chinezesc.
Si am mers.
M-am trezit dimineata, mi-am pus felii de castravete pe ochi, sa pot sa vad bine toate ofertele si am plecat nemachiata de-acasa, ca daca o sa probez rochii, sa nu imi puna batista in cap, sa nu le murdaresc rochia. Nu stiu cum e pe la voi, dar aici asa e moda: daca mergi sa probezi rochii de mireasa, si esti machiata (sau machiat), iti pune o batista in cap, care e atat de mare incat iti acopera toata fata. Apoi tragi rochia pe cap, si batista aia functioneaza gratios ca o zona de frontiera pe care machiajul nu o trece.
Si m-am dus la targ, cu desaga pe umar, cu pasul domol al omului care merge sa se targuiasca si isi face in minte toate socotelile, sa nu ajunga acasa cu o punga goala, ca Stan Patitul. Cand am ajuns la targ, la poarta, a trebuit sa platesc intrare. Si nu 2 bani, ci o suma care e cam de 1.5 ori mai mare decat cat platesti in mod normal pe pranz, daca mergi la masa in oras. Ok mi-am zis, macar dupa ce trec de poarta, mi se deschid zeci de mii de posibilitati.
Nu mi s-au deschis. Nu se puteau nici proba rochii, nu erau nici abudente de decoruri expuse, nici exemple de marturii, nici pret mai mic ca in magazine, nici oferte de luni de miere. Dar nimic. Nu stiu cu ce au umplut ditamai hala, ca eu nu am gasit nimic din ce cautam. Doar atat, ca am vazut un show de rochii de mireasa, agatate pe fotomodeale si am vazut si buchetul de mireasa declarat buchetul anului 2010 undeva prin Asia - ca un evantai din care curgeau flori pe parti. Dar asta puteam sa vad si pe net.
Asa ca am plecat acasa si am mancat mancare chinezeasca. Si cine stie, poate o sa imi iau rochia tot de pe un sit chinezesc.
