Nu am cu ce sa ma incalt, deci sunt fata

Nu ma consider o girly-girl. Da, imi plac panglicile, funzile, droturile, volanasele, materialele fluide si usoare, rochiile de voal cu flori. Stiu sa identific cateva culori, printre care roz sobolan, ciresiu, turcoaz, ciclam, verde padure.  Intr-un cuvant, fliu-fliurile mi se par fascinante. Dar niciodata in schimb nu am inteles renumita pasiune a femeilor (cica) pentru pantofi. Din punctul meu de vedere, iti trebuie 3 perechi de papuci: adidasi, cizme si sandale. Si toate negre, sa nu ai batai de cap.


Credeam cu tarie ca paragraful de mai sus e 100% adevarat despre mine, pana a trebuit sa fac curatenie in debara. Cum sa va spun, vine Pastele, deci m-am apucat sa scot de la naftalina carpele de praf, aspiratorul, Mr Muscolii, si cu ocazia asta am dat iama in debara. Apartamentul unde stau are o camaruta foarte mica, cu vreo 2 rafturi si loc pentru toate cele de trebuinta pentru o casa care sa nu faca purici si sa nu fie napadita de mazga si gandaci. Asa ca am inceput curatenia.

In primul rand am scos cutiile cu papuci din debara, ca am zis ca oricum sunt putine si le termin repede. Am scos papucii din cutii,  apoi am inceput sa ii probez. Normal, numarul de chestii insirate prin casa s-a dublat. Am probat pe fiecare in parte, minutios, cu mers in fata oglinzii, schimbat trening pe fuste, apoi pe rochii, facut piruete. Incaltat intai cizmele, apoi ghetele, apoi pantofii, apoi sandalele. Stat in picioare, pe scaun, ridicat pe varfuri. Constatat ca nu am balerini. Verificat care oja ar merge pentru unghiile de la picioare, in functie de papuci.

Dupa 3 ore m-am asezat epuizata in mijlocul cutiilor si papucilor care umpleau toata camera. Si am fost dezolata. M-am simtit ca un soarece intr-un labirint. Ca fata, trebuie sa porti si pantaloni, si blugi, si fusta lunga, si fusta scurta, si rochii, si tinute office, si trening. Uneori nu poti purta papuci de piele intoarsa sau deschisi la culoare, daca mergi la plimbare prin centru nu poti purta tocuri ca e plin de piatra cubica, daca mergi la plimbare prin padure iti trebuie adidasi, dar daca dupa padure mergi la un ceai iti trebuie ceva mai dragut, ca doar nu vrei sa stai in ciubote in cafenea sa te ia toate caldurile. Uneori ai chef sa porti tocuri, alteori, mai ales cand ai febra musculara, ar merge mai bine ceva fara toc. La unii pantaloni merge doar un toc de x cm inalti, ca altfel ar fi prea scurti si arati ca o cocostarca.  Daca ploua nu poti purta papuci decupati ca te iau toate apele si iti baltesc picioarele. Daca e frig dar soare poate ar merge niste ghete, dar daca e gheata trebuie sa ai grija sa iei papuci care nu aluneca. Nu de alta, dar iese din discutie sa iti tragi desuuri peste papuci. Si peste toate astea, se adauga nebuniile astea de le zice trenduri si culori.

Cum sa nu te ia toate pandaliile? Pai eu nu am nici jumatate din strictul necesar de perechi. Efectiv, nu am cu ce sa ma incalt.

*foto e luata de aici

Capra vecinului ii mai raioasa!

Vin eu acasa dupa o zi plina de munca, de cafea si film, si imi verific mailul. Am ramas _________ (completati voi) de uimire cand am vazut mailul de la prietenii de la Microsoft.

Cica "See how Office Web Apps compare to Google docs". Mai jos mailul:

Si headerul de rigoare, ca nu am facut eu in fotoshop:

Mi se pare fain sa isi faca reclama, dar asta e cumva nesimtita in opinia mea.

Sa zicem ca eu nu sunt angajata la firma Trotineta, dar as vrea sa fiu. Pe mine ma cheama Mustacica. In schimb, prietenul (sau rivalul) Tzontzonica e angajat la firma Trotineta. Pai cum ar fi daca eu dau mail CEO-ului de la Trotineta SRL, si ii spun: bai, angajatul tau Tzontzonica sucks, dar eu, Mustacica, sunt mult mai misto. Am bluza mai roz, muschii mai umflati, obrajii mai rotunzi si fruntea mai lata.


Daca emailul asta e venit de la niste draguti care se joaca de-a Microsoftul si linkurile cu virusi, le zic de pe acum sâc sâc, eu nu clicacesc pe linkuri din emailuri suspecte. Si nici voi nu ar trebui :D Deci, off it goes in cosuletul ala fainut numit "Spam". Dar nu puteam sa nu va arat si voua intai.

Micile bucurii ale shoppingului

Uite de asta imi place mie sa am de-a face cu oameni civilizati si companii care inteleg (probabil) ca pe langa bani, mai conteaza si sa zambeasca si sa se poarte cum trebuie.

Am iesit duminica la o bucata de plimbare. E o vreme asa frumoasa afara, atata soare, cat nu am mai vazut de asta vara. Si e un echilibru perfect: e frig de iti ingheata si guma de la izmenele de pe dedesubt, dar e soare si pasarile canta. Si lumina asta pare si mai multa, pentru ca se reflecta frumos in gheata sticloasa de pe jos. Si cum sa te superi cand aluneci si aproape iti rupi gatul, daca e asa soare si frumos?

Deci am iesit la plimbare. Si dupa ce am mers ca niste carausi pe marea inghetata, am trecut pe la un magazin sa ne mai domolim foamea. Mie mi s-a facut foame si de niste cosmetice, asa ca am alergat la standul cu pricina. De cand sunt aici, m-am dresat si eu fara sa vreau sa incerc sa fiu mandra de produsele finlandeze. Si ca sa fiu sincera imi si plac (ies din discutie capsunile finlandeze, care au gust de tulpina de papadie). Asa ca mi-au picat ochii pe niste farduri de la Lumene, si am vazut si un soi de oferta fenomenala (de la 11,99 la 9,99). Dupa ce m-am fatzait de vreo 3 ori prin fata lor (ca asa sunt eu, incerc sa iau decizii informate, nu asa la repezeala), m-am infiintat la casa cu fardurile in mana si ranjetul sub nas. Moment in care am avut o surpriza: am fost taxata cate 14,99 de bucata in loc de 9,99. Mi s-au aprins antenele, am intrebat care e situatia, mi-a zis ca asta e pretul, 14,99. Le-am luat, ca nu stiu daca v-am zis, dar sunt innebunita dupa turcoaz..si cam asta era in farduri.

Le-am pus frumusel in punguta si am dat sa plec. In acelasi timp, a plecat si casiera cu treburi prin magazin. Si cum tot aveam un soi de strangere la buzunar ca socoteala de la raft nu mi s-a potrivit cu cea de la casa, am tras-o discret de maneca pe tipa si i-am aratat eticheta cu pretul pe care il vazusem eu. Am zis sa ii arat asa intr-o doara, sa nu spuna ca sunt eu paranoica si vad lucruri care nu sunt. In momentul asta am avut o surpriza: tipa m-a chemat la casa, si-a cerut scuze, si mi-a dat inapoi cate 5 euro pt fiecare din farduri. Adica in concluzie mi-a vandut cu 9,99 cat vazusem eu, chiar daca pe alte rafturi preturi era 14,99.

Ce sa mai zici? Clientul nostru, stapanul nostru.

Hei, tu ala din butoi!

Te simti ca un rahat. Nici macar din ala de caine de rasa crescut cu crantanele, ci ca ultimul cacarez al celui mai naspa animal la care te poti gandi - sa zicem, pingostrutul golas de desert cu creasta curcubeu. Sau altul, care ti se pare tie cel mai urat. Asta e, esti naspa.

La servici mergi doar ca nu ai incotro. Esti cam prins in treburi, esti cam exploatat. Ti-ar placea sa ai vreo cateva luni libere asa, sa freci menta sau sa calatoresti in locuri faine. Normal ca altii pot. Uite Ionescu tocmai a venit din Bali, Pitzipomp tocmai se duce intr-un tur al Africii, si Mihailovici si-a luat cea mai faina casa de vacanta pe plaja. Tu...blocat la servici, intre 4 pereti si nu vezi nici macar pe geam. Naspa, esti naspa. Si in plus, nici nu iti place ce faci. Daca te gandesti mai bine, e ok, dar nu e vocatia ta.

Te-ai mai si ingrasat. Stim amandoi ca asta e adevarul. Ti-ai facut un fund cat o banita, si abia mai incap hainele pe tine. Tragi cat poti de bluze sa nu se vada. Daca ai putea, te-ai imbraca intr-un cearsaf. Negru, ca ala subtiaza. Mai impingi vreo 2 chipsuri dupa 3 topanele prajite. Daca tot te-ai ingrasat, daca tot ti-au iesit cosuri pana si in urechi, ce rost are sa te mai speli pe cap sau sa te piepteni un pic? A, si nu mai conteaza nici ca ai doborat deja o ciocolata. Oricum esti naspa, nu mai conteaza. Jumatatea nu mai doarme  langa tine decat cu pijamale cu ursuleti si sforaie, iar cu prietenii nu vrei sa te vezi. Nu de alta, dar ti-au alunecat colturile gurii pana in brau la cat de bosumflat si suparat stai. Ai motiv, esti naspa, si iti repeti asta cu fiecare minut de serial la care te uiti si cu fiecare nota de muzica de taiat vene care iti suna in difuzoare. Stai si mustesti in mizeria ta, si iti plangi in pumni de mila. Crezi ca moralul tau nu poate cobori mai jos de atat. Bai, naspa mai esti. In ultimul hal.

Ia inchide dumneata mumushel la ce te uiti si opreste ce muzica ti-ai pus. Ia-ti cateva minute si asculta lista asta. Nu sari peste melodii. Asculta-le pe toate, in ordinea aia.  Intoarce-te peste vreo 20 minute si spune-mi care e nivelul de nashpetzitate la care esti. Ai tupeu? Ce ai de pierdut, daca tot zaci in melancolia ta?

Planuri de viitor

- Ia zî tu măi țâcă, ci vrei sî ti faci când ti faci mari? Ia spuni, ti faci tu doctoră? Sau mai bine ti faci învățătoari,  sâ vii la tataia ași în sat, sâ predai? Sâ fii tu șea mai frumoasâ învățâtoari, șî mai năltuțâ dicât asta a lu' Coșean care e acum la școalâ?

- Nu, tataie, eu ma fac avocat.

- Da și fași un avocat dragu lu tataia?

Ai doar vreo 5 ani, habar nu ai ce face un avocat, dar stii deja ca invatator nu e rentabil. Stii ca tot ai pus firmituri de pufuleti pe scaun la invatoare, si nu vrei sa patesti si tu la fel. Pe la alte clase ai auzit ca unii au mai pus pioneze. Dar de avocat nu ai auzit nimic rau pana acum. E nenea ala imbracat frumos care salveaza situatia prin filme. Tataia e trist ca nu mergi in sat la el, dar asta e, tu esti convins ca avocat te faci. Te doare sufletul ca nu il faci fericit pe tataia, dar nu ai ce face.

Mai trece ceva timp, mai dai pe la liceu - ala cotat mai bun, ca la asa comoara de copil, parintii nu se asteapta mai putin. Treci prin liceu ca gascanul pe canal, mai agati pe ici-pe colo cate un 5, dar lasa ba frate ca se aranjeaza, pentru ca tie nu iti trebuie matematica, fizica sau filozofie. Intre timp te-ai hotarat sa fii doctor, asa ca te concentrezi pe ce te intereseaza ca sa intri la admitere. Muncesti pe branci vara dinaintea examenului, mai inchizi telefonul in nas astora inconstienti care te cheama la o terasa. Dai la arhitectura. Treci de admitere, dupa un an iti dai seama ca nu asta iti doresti. Te apuci de altceva. De exemplu, textile pielarie. Si parintii astia tipa ca habar nu au ce talentat esti tu la facut tighele, si vor sa stea in calea visurilor tale. Nu-ti place nici la textile, dar nu sufli o vorba si iei niste cursuri extra de robotica. Ai citit tu undeva ca-i misto. Tot timpul asta te stresezi, iti cauti locul in lumea asta, iti cauti nisa in care sa devii cel mai bun, care sa se plieze pe ce stii tu, pe ce vrei tu sa faci. Habar nu ai ce vrei sa faci, dar incerci sa descoperi. Te lupti cu toti care par sa iti stea in cale. Cheltui energie.

Din cand in cand, cate-o ruda iti mai face un reality check: Si, cum merge? Ce vrei sa te faci dupa ce termini? Expui cu ardoare ultima directie in care vrei sa o iei. Ruda se uita cu ochi mari, nu prea pricepe ce spui, asa ca mai cheltui niste energie sa o convingi. 

Si dupa ce te chinui atat sa iti gasesti drumul, sa vezi ce te faci cand te faci mare, ajungi la un autobuz ca asta de mai jos:

Cica "atunci cand o sa fim mari, noi toti o sa devenim pensionari".  Daca raspunsul e asa simplu, de ce ne batem capul atatia ani cu intrebarea? 

Cine n-are barbat sa-si cumpere

Weekendul trecut am avut sa zicem blagoslovirea de a avea apartamentul numai pentru mine. Si pentru ca toata saptamana am avut o groaza de munca la servici, am zis ca sambata si duminica stau linistita si ma odihnesc. Nu fac nimic, dar ma bucur de niste "quality time" cu mine, asa ca un spa acasa. Exact asta am si facut.

Sambata nu am facut nimic. Doar am mers la cumparaturi, am facut curat, am mai organizat pe ici pe colo, mai facut o prajitura, mai pus un pui la marinat, si fara sa imi dau seama, toata nebunia asta a durat pana seara tarziu. Cand am ridicat ochii din aspirator era intuneric afara si ajunsesem chircita de spate. Dar aveam o multumire: tot apartamentul stralucea. Radea la minte cu luciul ala de apartament curat, care miroase a iarna. Fara hartii aruncate, fara sosete uitate langa canapea. Era, pe scurt, curat luna - sau curat gheata, mai ceva ca in reclamele la Mr Proper sau Ajax. Scartaia de curatenie, ca si cum l-as fi spalat cu periuta de dinti electrica timp de 2 saptamani. Deci recapitulare: sambata - curatenie, curatenie, curatenie, ca mi-am dat eu seama de curatenie est mater fericirum. Pe la un 11 seara, am mai dat un ochi roata, ca un capitan care isi verifica ostenii randuiti, aliniati, parfumati, am zambit in sinea mea si am bifat o mare realizare in ziua mea de nefacut nimic.


Ghiciti ce s-a intamplat duminica:

Si naivii e oameni

Am facut o descoperire naucitoare, halucinanta: sunt naiva si usor fraieribila. Daca o persoana pe care o cunosc cat de cat, vine la mine si expune cu pasiune diverse probleme, imediat incerc sa imi serpui drum in solutionarea lor.

Exemplu: mai in iarna, inainte de Craciun, o colega mi-a fluturat pe sub nas niste felicitari facute de o artista, puse spre vanzare, iar jumate din castiguri se duceau catre gradinita lu' Vikingu' ei asta mic. Sa le cumpere si lor maica bomboane, sa aiba cu ce isi caria dintii de Craciun. Mi-a zis de pret, 6 euro. Eu, ca o fata mare cand vede prima oara un haiduc fara camasa, am zis ca iau. Mi-a pasat un pachet de 8 felicitari (in minte am facut un calcul rapid 6x8=48, ca nu degeaba mi-a terorizat mama plimbarile cu intrebari din tabla inmultirii). Zis-ai "da", si asa ramase. Nici o secunda nu am regretat, in timp ce ma dadeam cu capul de oglinda din baie. "Eh, asta e, prostia se plateste" si "da ce bomboane le iau? de aur umplute cu diamante?" mi-au trecut prin minte, dar nu am zis nici pis. Bine, am aflat dupa aia ca 6 euro era pentru toate cele 8. Si eu nici macar nu trimit felicitari. Mi-am zis ca nu o sa se mai repete.

O colega a adus la sala felicitari facute de mama ei. Vezi, pentru Valentineii astia. Mi-a zis ca daca vreau, sunt acolo, si sa nu ma sfiesc. Cum ea e singura care vorbeste cu mine din toata grupa lu' papuc care ne scuturam suncile pe acolo, am simtit cum mi se urca in obraji rusinea ca nu contribui. Am intins mana spre vestiar, sa ajung la portofel, cu imaginile din jur invartindu-mi-se ca doi sfredelei din aia spiralati. Noroc ca m-am lovit la degetul de la picior de banca si am iesit din transa. Am fugit repede in sala de sport, sa ptiu! scap de ispita.

Mai, numai eu is Marghioala targului care se simte automat infierata daca nu contribuie cand aproapele o cere?

Caut ceara si pene sa-mi fac aripi

E din ce in ce mai misto sa stai in nord. Dupa ce Finnair mi-a taiat cordonul ombilical cand a scos zborul Helsinki - Bucuresti, acum Malev o face pe cotoroanta si inchide pravalia de tot. Viszontlátásra zboruri Helsinki - Budapesta, Budapesta-Bucuresti! Sayounara! Hai te tzuc si pe mai tarziu! Atat. Mai oameni buni, doar pentru ca in ultima vreme ati avut cativa mai colorati asa pe langa gara, care nici macar nu va puneau piedica, v-ati gandit sa trageti obloanele? Pai e frumos asa? Nu ma impuiati cu criza globala, ca asa puteam sa zic si eu cand mi-au cerut astia avans la casa. Dar n-a mers motivul.

Daca vreau sa ajung in Bucuresti acum, trebuie sa o iau prin Polonia. Ok, Polonia e tara care exporta mere, deci sigur oamenii sunt gospodari si ne primesc cu sare si paine. Numai ca am de schimbat 2 avioane. Iar daca vreau sa ajung sa zicem in Iasi, am de schimbat 3 avioane, si drumul dureaza de la 12 ore la 18 ore. Pai bat-o vina de paranghelie, dar asta e treaba? Ajung mai repede in Manila sau la Papucelu de Sus in India.

Stau si eu ca Moromete si ma intreb daca libertatea de miscare mai e libera. Daca Guitelu vrea acasa la mamica, ce face? Ne intoarcem la vremea aia cand daca fata se marita si pleca cu barbatul, dusa era?

Craiasa Iarna is in dä hauz!

A-nceput de ceva saptamani sa ninga. Cate-un fulg, deloc n-a stat. Si asa am ajuns cu tara impodobita, ca o cutie mare plina cu inghetata de vanilie, in care am mai dat slurp-slurp cu lingura si am mai denivelat-o pe ici pe colo.

Fulgii danseaza in vazduh si masinile si autobuzele asteapta cuminti, in lungi si dragute coloane, stand la caldurica sub patura de zapada care se aseaza peste ele. Oamenii sunt ca niste omuleti de turta dulce pudrati din plin cu zahar. Eu scot limba sa degust din miile de stelute inghetate care se fugaresc prin aer, in timp ce ma plimb din statie in statie si incerc sa numar degetele care nu mi-au inghetat deja. De dupa autostrada, natura fermecata se mandreste cu haina ei sclipitoare de nea si veveritele dorm cocotate pe mormanul de alune adunate de la turisti in vara. Copii cu obrajii durdulii ca doua mere rosii se zmotocesc intre ei cu zapada, sa se bucure din plin de minunea alba care ne inconjoara.

E vineri dupa amiaza, si suntem toti fericiti, dupa o saptamana de munca, impotmoliti in marea de frumos.

De ce e fain sa mergi cu autobuzul

E fain sa mergi cu autobuzul. De asta nu imi iau masina. Daca as avea masina, mi-as urca posteriorul la volan (asta dupa ce as face iar scoala de soferi), as da drumul la radio, si as merge asa singura pana la munca. Eventual as accelera un pic daca ma enerveaza vreun pieton, dar in rest m-as simti tare singura.

In autobuz nu ai cum sa te plictisesti. Merg cu autobuzul dinpre nord - vest pana in estul Helsinkiului. Deci evident, sunt si multi straini/emigranti pe scaunul patrat.

Ieri de exemplu, m-am urcat in autobuz, pe strazile Helsinkiului. Probabil autobuzul era facut in Germania. La volan, un nene mai de origine chineza. La radio, Stand by me. S-au inchis usile, eu ma uitam cu ochii scursi pe geam la zapada de afara si imi inchipuiam cum ma duc eu la saniuta in weekend. Deodata, intre statii, am inceput sa aud ceva asa, ca un mieunat tras de coada. Parca cineva chinuia o pisica pe scaunele mai din fata. Am ciulit urechile, am intors ochii in geam, si am ascultat. Curat suna a mieunat, dar un mieunat mai in engleza. Mai trec cateva secunde, mieunatul ajunge la epogeu. Moment in care disting: bai miiiiiiiiiii. Nenea soferul era pierdut in notele muzicale, si canta cu atata patos la volan, incat aproape nici nu mi-am dat seama ca nu prea le stia cu engleza si canta si el ca la Ken li - dati un google daca e necunoscut.

Eh, in masina ti se poate intampla asa ceva? Nu! Plus zambet mie, zi mai trista pentru masinisti. Si daca se intampla pogashneatza si se strica autobuzul, nu te doare capul sa chemi pe cineva sa te ia cu macaraua - mergi pe jos, si consumi si niste calorii :D

La multi ani!

Dupa ce ne-am straduit 365 de zile sa ne tinem de todo-uri, vacante, norme sociale, vise, am ajuns si in 2012. Internetul vuieste de diverse scenarii apocaliptice: ba incalzire globala, ba atentate, ba extraterestri, ba sobolani rozalii. Asa ca eu, ca un muritor de rand, ma intreb daca nu ar trebui sa imi iau concediu anul asta si sa ma apuc de cutreierat lumea. Daca tot se termina cu civilizatia anul asta, probabil nu imi mai trebuie fonduri de pensii, salarii sau rochii in albastru-corai, culoarea anului.

Ca oriunde in lume, la sfarsit/inceput de an, si finlandezii au obiceiuri. In dimineata de Craciun se prepara un soi de terci de ovaz, cu fructe. In el se ascunde o singura migdala. Persoana care gaseste migdala in farfurie o sa aiba un an nou imbelsugat, cu mult noroc. Anul asta migdala a ajuns la mine, deci refuz sa cred ca tocmai anul asta se termina lumea. Dar ca sa ma asigur ca tot norocul migdalei nu se strica pe mine ca malaiul pe gaste, as vrea sa o impart. Cu fiecare migdala pe care o mancati anul asta, va doresc sa fiti mai fericiti, mai impliniti si mai veseli, ca mai sanatosi sigur o sa fiti. In 2012 va urez mai mult curaj sa va urmati visele, sa luptati pentru ceea ce va doriti, sa profitati de fiecare sansa care apare in calea voastra, sa spuneti mai mult "te iubesc"si sa vi se spuna inapoi, sa imbratisati mai des, sa aveti suficienti bani, sa va respectati pe voi insiva si pe cei din jurul vostru si sa iertati. La multi ani!

Cum a aparut punga de carpa

Daca stai cu parintii,  nu mai citi in contiuare. Acum multi ani i-am zis sora-mii ca Mos Craciun nu exista, si cum am talent la spulberat iluzii,  daca ai sa continui sa citesti probabil ai sa-ti dai seama ca nici Mos Nicolae nu exista.

Acum ca suntem doar intre adulti si copiii au plecat plangand pe la ursuletii lor de plus, putem sa vorbim de lucruri serioase.

In general, "Mos Nicolae" aduce dulciuri, fructe, betisoare de urechi si felul de lucrusoare care pot incapea intr-un papuc. Pot spune ca eu sunt norocoasa, pentru ca m-a norocit natura cu papuci maaaaaari, deci plaja de cadouri e mai larga. Daca mosul aduce fructe, probabil le cumpara din supermarket, ca nu poti sa ii ceri sa care mango din Filipine, portocale din Spania si pepene din Turcia prin toata lumea. Mai ales ca face toate livrarile astea benevol. Daca le cumpara de la magazin, tantile alea dragute le pun in pungi de plastic. Pungile de plastic fosgaie. Fosgaitul trezeste. Mos Nicolae se sperie si fuge, nu inchide un ochi toata noaptea si tot incearca sa repete miscarea si sa umple ghetele.

Probabil problema asta a avut-o si altcineva inaintea mea. Si fiind satul sa infasoare cadourile in sosete si sa se mire nevasta ca ii miros cadourile in fiecare an, a inventat punga de carpa. q.e.d.

Am o intrebare

Am ajuns in acel moment al vietii cand deschid dulapul, ma uit ca Simon's cat in calendar, si ma enervez petrecandu-mi urmatoarele 2 ore (fara exagerare) cautand cu ce sa ma imbrac. Nimic nu se potriveste cu nimic, ce se potrivea de cand stiam eu ca se potriveste nu mai merge ca s-au ponosit piesele, ba sunt scurte, ba sunt lungi, ba sunt patrate, ba nu mai incap in ele. Parca as avea o oglinda de la un balci, din aia de te face oricum numai nu cum iti doresti.

Si-atunci ma enervez iar. Ca barbat, ca sa fii sexi/ingrijit, ai nevoie doar de 2 lucruri: o chitara sau un costum, dupa caz. E fapt stiut ca un barbat, oricum ar fi el, arata bine la costum. Poate sa aiba si barba, si taietei in ea, daca are costum intoarce priviri. Acelasi lucru si cu chitara: poate sa fie in pijamale, ciufulit, cu cearcane, daca are chitara, toate astea il fac doar mai atragator.

Sunt milioane de ghiduri pe net despre cum sa te imbraci, ce haine sa iti iei, milioane de carti, de benzi desenate, firme care sa te ajute in problema asta atat de marcanta. Fetele dau la coafor cat da un barbat pe mancare o luna intreaga, tot ele pierd ore intregi prin magazine si in cabine de schimb, doar sa iasa de acolo cu unghiile roase de nervi si cu parul naclait de fixativ tras in toate partile. Fetele se lupta cu celulita, isi smulg pana si perisorii nenascuti din folicule, iau ore de istoria artei ca sa se poata mazgali fara sa se vada pic de cosulet, urmulitza rosie sau patutza de alunita pe fatza. Barbatii pe de alta parte, isi taie unghiile, isi iau o pereche de pantaloni peste boxeri, se-agita un pic prin ploaie sa curga lipul si mazga de pe ei, si-s buni gata de insurat. Instant*!

Intr-o lume in care avem pretentii ca suntem egali, care e acel lucru care face o femeie instant sexi/atragatoare? Sa nu spuneti ca ochii, personalitatea sau oja de pe unghii, ca imi iau toate hainele, le duc la rau si le dau drumul spre mare sa se imbrace focile cu ele.

* Nu vreau sa vorbesc despre barbatii care merg cot la cot cu femeile la manichiura, pedichiura, tratamente corporale sau bronzat. Si asa ca la femei e mereu coada la baie, acum trebuie sa fie coada si la manichiura. Sa puna ei rufele la insirat, laptele la fiert si copiii la baitza in copaie, ca noi suntem ocupate sa stam la rand.

Ia tibea liubiu bolshoi

M-am cam plans ca Helsinki e departe. Ca nu ajungi nicaieri repede. Ca iti trebuie musai bilete de sute de euro sa poti merge undeva, chiar si pana in nordul tarii. Ce sa mai, ca suntem izolati, deconectati, pe bucata asta de pamant stancos inconjurat de ape racoroase, tupilati pe dupa un cotet sau lipaind tiptil cu talpile goale si fundul rosu de la caldura din sauna. Si asa e, suntem departe. Dar nu deconectati.

St Petersburg a tot fost pana acum ca un fel de Palatul Culturii - locul unde stiam ca pot ajunge repede, si nu prea am fost. Bine, mint, am fost intr-o vara timp de cateva duminici la rand, cand nu voiam sa ma controleze mama la temele de vacanta. Dar prindeti voi ideea: St Petersburg era orasul ala unde se vorbea in shto-uri, pentru care trebuia sa platesc viza. Asta pana in momentul in care niste prieteni ne-au propus sa mergem acolo, dupa ce ii batusem (ha!) la Catan.

Am luat o barca peste noapte, Sebi a pregatit niste sandvisuri, sa nu murim de foame. Dupa ce am pasit pe barca, am dat cu ochii de un nene de nu-ti venea sa ii spui nici "pis" care ne-a zis intr-o engleza foarte ruseasca sa punem bagajele la control. Era o banda exact ca la avion la security check. Rezultatul a fost ca ne-a confiscat mancarea. Daca aveti pofta sa mergeti la rusi cu barca din asta, va rog eu sa nu va luati mancare la voi. Sau daca va luati, sa fiti fete tinere cu fusta scurta sa le suciti mintile. Ca altfel va lasa flamanzi si obligati sa mancati pe barca, la suprapret. Partea buna e ca am avut material de glume tot excursia pe seama sandvisurilor alora. La o bucata de noapte am zgait ochii la spectacolul de pe barca, m-am ofticat ca eu nu-s inalta, slaba, flexibila si devreme acasa ca domnisoarele balerine/dansatoare, si am ajuns la mama Rusia.

Un oras mai plin de case cu interioare superbe, mai plin de cultura, eu nu am vazut. Daca vrei sa vizitezi toata Europa e de-ajuns sa mergi in St Petersburg: Peterhof e facut dupa Versailles si Shonbrun, piatetele de prin oras iti aduc aminte de tarile vest europene. Numai limba e diferita, si cu engleza chiar nu prea ai ce face. Mai bine vorbesti romana. Cel putin noi am avut placuta surpriza ca asta sa fie singura calatorie inafara Romaniei unde am vorbit romaneste cu personalul de la hotel, in conditiile in care tanti nu era romanca. Am fost si la spectacol cu dansuri mai populare, am fost in Hermitage (cica iti trebuie 11 ani sa il vezi daca stai 1 minut la fiecare exponat), ne-am pozat in fata bisericii Kazan, a Mantuitorului, Sf Isaac, pe langa niste poduri, pe langa niste statui, practic pe langa tot ce se putea poza. Daca ajungeti pe acolo musai sa mergeti cu autobuzul, daca vreti sa va aduceti aminte de vremurile cand aveam taxator si noi in autobuz. Sau daca va e dor de sictirul de la mezeluri sau alimentara, dati o raita intr-un magazin de prin oras.  

Si ca sa incheiem ziua frumos, mi-a sarit si o veverita in brate:

Om tavalit prin CSS

Sambata seara mi s-a intamplat un lucru extraordinar. M-am intalnit cu cativa prieteni, si o persoana noua, pe care nu o cunosteam, mi-a zis cu un zambet larg pe fata: Te stiu, ti-am citit blogul!

Ce poti sa raspunzi in situatii din genul asta? Eu nu te cunosc pe tine - suna naspa. Hihihi, hahaha - probabil e ok, daca esti destul de finut.  Sunt onorata - asta de fapt inseamna ca vanitatea mea a ajuns la cer, mai ales ca blogul meu nici nu e cel mai sprintar sau cel mai ferchezuit literar. Si sincer, vanitatea mea ajunsese la cer: mi-am cunoscut in sfarsit singura persoana dinafara arborelui genealogic care a aruncat un ochi aici.

In momentul in care mi s-a zis ca ma cunoaste de pe blog, automat am inceput sa ma intreb ce prostii am mai scris. A fost asa, ca in clipa dinaintea mortii, cand toate evenimentele importante din viata ti se perinda prin fata ochilor - probabil e ultima sansa sa iti dai seama daca ai trait degeaba sau nu. In mintea mea s-a facut total blanc, dar avand in vedere ca persoana zambea, am trecut peste moment.

Oare scriem cam mult pe net zilele astea? Cam prea personal? Stam prea mult urmarind ce se intampla in viata oamenilor din jurul nostru? Practic suntem ca niste gospodine casnice, care, in momentul in care Jose Armando pleaca de pe ecran, dam drumul la Facebook sa vedem ce mai fac dramele altora, care cu cine s-a mai casatorit, care ce copil mai are, care ce articole a mai citit? O fi normal? N-o fi? Daca nu avem curent 2 zile, o sa stam in baie sa ne roadem unghiile intrebandu-ne ce mai face X sau Y, ca vezi lelita, nu putem afla? Oare o sa ne trosneasca in moalele capului ca putem sa ii si sunam?

O sa ma gandesc la intrebarile astea, imediat ce inchid pagina asta de Facebook. Voi ati vazut ce animale dragute a postat Popeasca asta mica? Cum sa nu ma uit?

Dorintele unui om mic

Cand eram mica, voiam sa ma fac invatatoare. Au urmat apoi pe rand avocat, medic legist si am ajuns in IT.

Cand citesc biografia cuiva, imi doresc cu ardoare sa fiu in papucii lui. Imi doresc sa fiu balerina daca vad tutu si papuci de balerina. Imi doresc sa fiu patinatoare cand vad competitii de patinaj. Mor de dorinta sa fiu dansatoare sportiva de succes, sa fiu detinatoare de boutique cu trufe de ciocolata, sa fiu scriitoare, agent imobiliar, project manager, ceo, trainer, casnica posh cu  gradina si asociatii de binefacere, critic de mancare, detinator de galerie de arta, mireasa, student, organizator de evenimente, actrita, antrepreneur. Probabil daca mi s-ar indeplini toate dorintele, as ajunge un zarzavat de ocupatii.

In momentul in care vad pe cineva care e foarte bun in ceea ce face, vreau, in anumite circumstante, sa am aceeasi ocupatie. Sunt ca un catel in plina strada, care isi intoarce nasul dupa orice trecator care miroase mai bine. Apoi isi intoarce nasul dupa alt trecator, dar ramane in acelasi loc.

Mi-ar placea sa fiu ca toti oamenii minunati pe care ii intalnesc. Daca as fi macar o farama din fiecare om fain cu care am vorbit, as fi foarte fericita. Mi-ar placea sa oglindesc toate calitatile pe care le apreciez, si pe care le vad in oamenii din jurul meu. Nu sunt eroi, nu au salvat planeta, nu au inventat tocurile cui, ci doar au acel ceva care ii face sa fie deosebiti. Mi-ar placea sa am sarmul lor, priceperea lor, bunatatea lor, vointa lor, nasul lor ascutit pentru oportunitati, curajul de a schimba, cuvintele pentru a dezbate, zambetul lor. Pentru ca, in comparatie cu ei, eu sunt comuna. Asa ca de maine ma apuc de copiat.

Scurta lectie de vanzari

Acum vreo 2 saptamani am mers cu o colega de servici la un magazin. Sa-si ia femeia blugi. O fi farmecul feminin little black dress + tocuri cui, dar pe vantul si frigul asta, tot blugii sunt baza. Si daca mai pui si un hanorac cu gluga si manusi, om esti.

Cartierul unde e biroul meu e o zona industriala. Si totusi, pe langa cladirile cu birouri ale diverselor firme, s-au strecurat si un supermaketut si niste outleturi, printre care outlet Guess. Acolo am mers.

Am intrat, colega si-a exprimat doleantele, si vanzatoarea a inceput sa aduca perechi de blugi. Pentru ca eu ma uitam ca la muzeu, am putut observa cu atentie procesul. Vanzatoarea a venit intai cu vreo 4 perechi de blugi. Colega i-a probat, s-a uitat, s-a sucit. Vanzatoarea i-a mai adus o oglinda, sa se vada mai bine.

Pasul 2: Vanzatoarea a luat perechile care nu se potriveau, a adus altele si a intretinut chit-chat cu colega mea. Eu nu mai aveam loc in discutie. Vanzatoarea avea reactii mult mai empatice decat mine.

Pasul 3: Inca un torent de blugi adusi din "spate". S-au gasit 2 finalisti. Vanzatoarea pune intrebarea cheie: Porti curea? (in conditiile in care colega mea venise cu cureaua agatata la blugii vechi, si era vizibila in cabina).

Pasul 4: Vanzatoarea vine cu vreo 2 optiuni de curele, fara ca sa fie totusi cerute de colega. Curelele nu sunt finaliste.

Pasul 5: Le coup de grace. Vanzatoarea vine cu inca 2 optiuni de curele: una dupa preferintele colegei, si una total diferita (as indrazni sa spun opusa), impreuna cu un portofel la fel cu cureaua. Nu prea i-a mers, colega nu a vrut.

Bilant: a fost cumparata o pereche de blugi, si o curea. Cureaua destul de scumpa in comparatie cu blugii.

Mie mi s-a parut un proces fascinant. Acum sa vedem cum si unde pot aplica si eu tehnica.

Zero, cu economie

Saptamana trecuta, am fost invitata la un prieten acasa, sa vedem filme serioase. Am vazut primele 2 episoade din Meltdown, o miniserie despre ce a cauzat criza financiara din 2008 si de ce a cazut Lehman Brothers. Printre invitati a fost si un tip care manca economie pe paine.

Concluzia serii: eu habar nu am ce se intampla in jurul meu in economie. PIB suna vag cunoscut, inflatie parca am citit prin ziare, salar mediu pe economie e ceva ce sper sa fie un alt nume pentru jumate din salarul meu. Imi platesc facturile, pun bani in banca si sper ca la batraneti o sa fiu fericita. Mai cochetez un pic cu fondurile si bondurile, si in rest mananc inghetata linistita, dorm linistita, ca doar banii mei sunt in siguranta.

Se zice ca banul e ochiul dracului. O fi, dar cu ochii astia platim chiria sau rata, cumparam biscuiti, ne luam bilete. Se poate fara ei? Parca trocul nu prea mai e la moda. Sunt oameni care isi impart toate secretele curate si murdare, impart aceeasi perna, dar nu isi dau acces unul la contul celuilalt. Le spunem prietenilor imediat despre cat am baut ieri, ce am mancat, cum ne-am imbracat, cum am suferit, le aratam poze cu fatul inca nenascut, dar nu le zicem cat avem salarul. Clar banii sunt importanti. 

Tu stii cum iti cheltui veniturile? Stii ce taxe iti iau bancile? Stii cat cheltuiesti anual pe cafele in oras? Stii care e valoarea experientei si cunostintelor tale, in domeniul tau? Verifici vreodata daca locurile unde folosesti cardul iau din cont doar cat stii tu ca trebuiau sa ia?

Ai grija ce-ti doresti

Cum recunosti capra vecinului? E ai' mai grasa, mai blanoasa, mai voluptoasa si mai cornuta decat capra ta. Si cum capra mea parea cea mai costeliva dintre toate, si nu voiam sa o vad in fata ochilor, m-am apucat de schimbari.

Mi-am dorit sa am alte proiecte inafara de servici, si sa ma apuc sa vad daca obsesia mea din ultima vreme, sa fiu organizator de evenimente, are vreun mugure de dorinta pe bune, sau e doar un moft. Asa ca m-am inscris in JCI. Pana acum, totul bine, oameni faini.

Mi-am dorit, normal, sa arat ca in reviste. Asa ca am inceput sa merg la sala (ma laud si eu ca purcelul la zambiluta, ca abia am inceput saptamana asta). Rezultatul: ma dor toti muschii, de ma pot aseza pe scaun doar daca sunt aruncata  acolo cu o macara. Coboratul scarilor e un chin, si chiar nu credeam ca o sa imi simt vreodata picioarele ca 2 bete care s-au rupt la mijloc si fiecare jumatate da sa mearga in alta directie.

Mi-am dorit sa stiu finlandeza. In principiu merg la 2 cursuri acuma, si ar trebui sa imi fac mai multe ocazii sa incerc sa vorbesc.

Mi-am dorit sa ma intalnesc mai mult cu prietenii. Na, ma intalnesc, ce sa fac :)

Mi-am mai dorit sa scriu mai mult, sa fac un curs de scris povestiri scurte, sa fac un curs toastmasters, sa imi iau o certificare de pm. Astea deocamdata sunt la sectiunea "in a 8a zi din saptamana", ca primele 7 sunt plinute cu cele mentionate mai sus.

Si uite-asa, de unde eram nemultumita ca nu fac destul/nu ies destul/nu socializez destul, am ajuns sa ma gandesc cu dragoste si jind la serile pe care le aveam cand stateam cu picioarele pe pereti si citeam. Sunt sau nu sunt oamenii suciti?

Ideea e sa te bucuri de ce capra ai. Chiar daca iti doresti alta capra, nu o renega pe asta de acum. In timp ce o hranesti sa o faci mai grasa, mai frumoasa si mai aratoasa, suie-te pe o capita si mai vezi-o si de acolo. Daca nu iti place unghiul ala, mai invarte-te in jurul ei, pana gasesti un punct de vedere de unde o poti admira. Ca asa cum e ea, capra asta e baza pe care se construieste capra pe care o vrei. Nu mai da cu pietre in tine ca esti pe ici si pe dincolo, ci fii prietena cu tine si ia-te frumusel de dupa umeri cand esti nemultumita.

Hai, fruntea sus!

Vizita la Ambasada Romaniei la Helsinki

M-o prins si pe mine "ora chioara" si m-am maritat. Ca orice femeie cu mintea la cap, mi-am schimbat numele. Si ca orice cetatean care in loc sa stea la vatra parinteasca sta lelea prin alte tari, si nu are suficient timp in Romania, am aplicat pentru un pasaport nou, cu numele schimbat, la Ambasada Romaniei la Helsinki.

Procedura de aplicare - daca aveti vreodata nevoie - e foarte simpla. Iei cu tine ce acte ai, te machiezi un pic si pleci la ambasada. Eu nu m-am machiat, deci in concluzie am o poza pe care o sa le-o arat copiilor cand o sa ma intrebe cum arata Baubau sau Muma Padurii. La vreo 3 luni si un pic dupa ce am aplicat, am aflat ca a venit pasaportul - asta pentru ca sunt nu stiu ce aranjamente cu curierul/postasul din Romania, care vine doar de 3-4 ori pe an. Si nu, nu suna niciodata de 2 ori.

Dimineata m-am inarmat cu pasaportul vechi si am purces spre Ambasada. Cat un purice imi era inima, ca ma gandeam ca am de asteptat cine stie cat. Na, eu si conceptiile mele invechite despre institutiile statului.

Am sunat la poarta, mi-a deschis dl portar (nu stiu exact care e rolul lui, dar tot timpul inchide si deschide poarta cand merg eu pe-acolo).

Eu: Domnul Consul este?
El: Da, este intr-o sedinta. Vreti sa asteptati?


Si imi face semn spre un fel de camaruta, fara usa, cu un geam, unde de fapt vorbesti cu consulul. Eu intru.


El: Aveti telefon?
Eu: Da.
El: Lasati-l pe hol.
Eu: O_o

Pe perete, inainte de a intra in camaruta, era un semn in genul asta:

In primul rand, cand vad un telefon mobil taiat, in mintea mea inseamna ori ca trebuie sa il inchid, ori ca nu am voie sa vorbesc la el. Textul "telefon interzis" mie nu mi-a spus decat acelasi lucru: ori trebuie sa il inchid, ori nu am voie sa vorbesc la el. Nu mai spun ca nu am mai vazut semne asa. Doar poate "vorbitul la telefon interzis".

Buuuuuun.

Eu: Il inchid, si nu vorbesc la el.

El: Trebuie sa il lasati pe hol. Nu aveti incredere?

Eu: Am plecat de la servici sa pot veni la ambasada, daca ma contacteaza sefa trebuie sa pot raspunde.

El: Il auziti de pe hol. Nu aveti incredere? Sunteti prima care va comportati asa.

Eu am ramas blocata. Numai eu sunt batuta in cap, numai mie mi se pare extrem de ciudat ca intr-o institutie a statului mi se spune ca trebuie sa imi las telefonul pe hol, inainte de a intra in camera de unde puteam vorbi cu consulul?

Anyways.

El: Dati-mi pasaportul.

Eu: Am nevoie de el, am venit sa il schimb.

El: Trebuie sa va inregistrez.

Eu: Sunt deja inregistrata aici. Si oricum imi schimb pasaportul, deci datele nu mai sunt valabile.

Moment in care apare consulul dintr-o sedinta si El i se adreseaza:

El: Domnul consul, nu ma inteleg deloc cu domnisoara.

Eu: O_o

In fine, ii dau pasaportul si merg in camera aia. Nu am vazut scris nicaieri cum ca ar trebui sa dai act de identitate de fiecare data cand mergi la ambasada. Dar eu is mai salbatica, nu prea sunt umblata pe la civilizatie, deci cine stie?

Imi iau intr-un sfarsit pasaportul nou, si dau sa plec. Eu am o problema cu cladirea ambasadei. E o cladire foarte frumoasa, cu un hol inalt, cu usi mari maro, de lemn. Foarte frumoasa. Si foarte neprietenoasa pentru mine, pentru ca mereu ma ratacesc. Dupa ce ies de la consul, niciodata nu stiu unde e iesirea. Si nu credeti ca ar fi vreun semn spre iesire. Asa ca merg cu tupeu spre o usa, care in mintea mea de om sarac cu duhul, parea a fi iesirea.

El (adica acelasi El de mai inainte): Unde mergeti?

Eu: :| 

Imi indrept pasii spre alta usa.

El:  Unde mergeti?

Eu: Vreau sa fac inspectie in ambasada. La iesire vreau sa ajung, NORMAL! Normal ca nu am zis nimic, ci doar ma uitam dezorientata.

Intr-un sfarsit am mers spre usa 3 si am ajuns afara. Mi-a tinut usa deschisa, si a stat si el in usa, de a trebuit sa ma strecor.

Acum eu va intreb:

Numai mie mi se pare ca Unde mergeti? e un comentariu de prost gust? Numai mie mi se pare ca modul politicos, cu care tratezi un om ametit care clar vrea sa iasa si nu stie pe unde, cu  Iesirea e in partea asta?

Numai mie mi se pare naspa cand cineva iti tine usa deschisa si sta in usa, de trebuie sa te zipezi sa incapi?

Numai mie mi se pare ciudat ca "telefon interzis" inseamna "trebuie sa iti parchezi telefonul pe hol, de parca ar fi un caine cu care nu ai voie sa intri la raionul de salamuri"?