Grecia, musacaua mea draga - II

Partea I

In episodul trecut povesteam despre invelisul musacalei. Acum sa ajungem la umpluta: insula Paros(nu Păros).

Insula Paros e la 5 ore cu barca de Pireu. Banuiesc ca tanti de la ghiseu ne-a vazut mai rupti in coate, ca ne-a oferit bilete fara loc, asa ca atunci cand am ajuns pe barca habar nu aveam ca poti rezerva loc. Ne-am dus ca paduchele in frunte la locurile cu aer conditionat, tapiterie moale si ecrane cu Mr Bean, asta pana sa vedem ca lumea avea bilete cu loc. Asa ca ne-am luat frumusel sarsanalele si am mers pe punte, care se pare ca era pentru cei ca noi. Inchipuiti-va numai: pleaca de la loc cu aer conditionat cand afara puteam sa vad caldura cu ochiul liber, si ajuns pe punte, acoperita cu niste sticlarie si scaune de plastic - curat sera! Am trecut peste asta, si am ajuns intr-un final inapoi la locurile aerisite. Asa ca dupa 5 ore in care m-am delectat cu Living to tell the tale a lui Marquez am ajuns in Paros. Prima impresie? Inca de la coborarea din barca am fost asaltati de un conglomerat de bastinasi care isi ofereau care mai de care serviciile de cazare. Phiu!

Am stat in Parikia. Si ca sa va faceti o idee despre Parikia, am ajuns sa stam acolo 8 nopti in loc de 2 pentru simplul fapt ca e un loc unde toata lumea pare sa cunoasca pe toata lumea, tanti frantuzoaica la restaurantul careia am mancat in prima seara ne-a salutat in fiecare zi dupa aia, pepenii erau divini, gazda hotelului unde am stat era foarte draguta, puteam sta la plaja, am inotat, am mers la scuba diving, e rost sa mai continui? Singura mea intrebare a fost de ce nu au toate casele acoperisuri albastre, pana sa ma dumiresc eu ca pozele pitoresti pe care le vazusem cu acoperisuri albastre erau de fapt biserici sau manastiri.

Mi-au placut strazile inguste, smochinele de pe marginea drumului (direct din copac), plajele cu nisip fain si apa si mai faina, magarusii din umbra caselor albe, oamenii vorbareti, micul dejun in balcon, mirosul de gratar, livezile imense de maslini, cremsnitul de la o cofetarie ascunsa pe o straduta, doi pui de matza care se tineau dupa mine de parca erau cainii mei, si un anume magazin de bijuterii. A fost primul concediu, de cand suntem in Finlanda, pe care l-am petrecut in alta tara decat Romania.

Desi in principiu imi place sa evit cliseele, pot sa spun cu mana pe inima ca m-as intoarce acolo. Si as sta un pic mai mult. Vreo 3-4 luni, asa.

Partea III

Grecia, musacaua mea draga - 1

Am luat biletul spre Atena prin aprilie, cand in Helsinki e nebunia cu Hullut Päivät (Crazy Days), adica o saptamana in care mergi si cumperi de nu mai poti diverse produse de la cel mai scump mall: Stockmann. Singura parte care imi place la Crazy Days e ca si Finnair se baga in seama cu niste bilete mai ieftine de avion. Asa par example, un bilet spre Bucuresti e in mod normal cam 300e, dar ei il dau cu 180 sau 200e.

In aprilie habar nu aveam ca o sa fie proteste in Atena, ca o sa le taie si lor salariile, si ca o sa apara tantarul mai vajnic decat ala anofel, care da gripa West Nile. Asa ca am pastrat planurile de a merge, desi aveam inima stransa ca raman blocata pe undeva pe o insula la +25 grade, si nu mai apuc sa vin la servici si la +13 grade prea curand.

Atena mi se pare un conglomerat interesant. Acropolele, diverse alte coloane albe ca niste ciolane, se lafaie la soare, in timp ce pe strada claxoneaza toata lumea si uita sa opreasca la trecerea de pietoni. Per total Atena nu mi-a placut, de ce sa mint. Prea aglomerata pentru gustul meu, prea pulsanta, prea harababura de imi spuneam cate o rugaciune inainte sa trec strada. Asa frica nu mi-a mai fost de strazi de cand eram mica si strada cu 2 benzi de langa bloc mi se parea imensa. Am stat o zi in Atena, si mi-a ajuns. Desi trebuie sa recunosc ca gyrosul pe care l-am mancat a fost foarte bun, si am invatat ca painea pe care ti-o aduc la restaurant, ca antreu, fara sa o comanzi, nu e din partea casei, ci trebuie sa o platesti, chiar daca era veche si nu ti-a placut deloc. Alte lucruri notabile: langa hotelul unde am stat era un restaurant romanesc care se chema Iasi Cafe, anunturi cu transporturi persoane catre Romania pe fiecare colt de strada, multi romani care vindeau suveniruri, si niste salate atat de bune, de m-au facut sa imi para rau ca stau intr-o tara nordica.

Mai acus vorbim despre umplutura din musaca: insula Paros.

Partea II
Partea III