In episodul trecut povesteam despre invelisul musacalei. Acum sa ajungem la umpluta: insula Paros(nu Păros).
Insula Paros e la 5 ore cu barca de Pireu. Banuiesc ca tanti de la ghiseu ne-a vazut mai rupti in coate, ca ne-a oferit bilete fara loc, asa ca atunci cand am ajuns pe barca habar nu aveam ca poti rezerva loc. Ne-am dus ca paduchele in frunte la locurile cu aer conditionat, tapiterie moale si ecrane cu Mr Bean, asta pana sa vedem ca lumea avea bilete cu loc. Asa ca ne-am luat frumusel sarsanalele si am mers pe punte, care se pare ca era pentru cei ca noi. Inchipuiti-va numai: pleaca de la loc cu aer conditionat cand afara puteam sa vad caldura cu ochiul liber, si ajuns pe punte, acoperita cu niste sticlarie si scaune de plastic - curat sera! Am trecut peste asta, si am ajuns intr-un final inapoi la locurile aerisite. Asa ca dupa 5 ore in care m-am delectat cu Living to tell the tale a lui Marquez am ajuns in Paros. Prima impresie? Inca de la coborarea din barca am fost asaltati de un conglomerat de bastinasi care isi ofereau care mai de care serviciile de cazare. Phiu!
Am stat in Parikia. Si ca sa va faceti o idee despre Parikia, am ajuns sa stam acolo 8 nopti in loc de 2 pentru simplul fapt ca e un loc unde toata lumea pare sa cunoasca pe toata lumea, tanti frantuzoaica la restaurantul careia am mancat in prima seara ne-a salutat in fiecare zi dupa aia, pepenii erau divini, gazda hotelului unde am stat era foarte draguta, puteam sta la plaja, am inotat, am mers la scuba diving, e rost sa mai continui? Singura mea intrebare a fost de ce nu au toate casele acoperisuri albastre, pana sa ma dumiresc eu ca pozele pitoresti pe care le vazusem cu acoperisuri albastre erau de fapt biserici sau manastiri.
Mi-au placut strazile inguste, smochinele de pe marginea drumului (direct din copac), plajele cu nisip fain si apa si mai faina, magarusii din umbra caselor albe, oamenii vorbareti, micul dejun in balcon, mirosul de gratar, livezile imense de maslini, cremsnitul de la o cofetarie ascunsa pe o straduta, doi pui de matza care se tineau dupa mine de parca erau cainii mei, si un anume magazin de bijuterii. A fost primul concediu, de cand suntem in Finlanda, pe care l-am petrecut in alta tara decat Romania.
Desi in principiu imi place sa evit cliseele, pot sa spun cu mana pe inima ca m-as intoarce acolo. Si as sta un pic mai mult. Vreo 3-4 luni, asa.
2 comentarii:
tare poza cu masa pe plaja, e reala? adica ati stat acolo :)
de retinut Paros :)
masa e reala. nu am stat noi personal la ea ca era ocupata de altii :)
Post a Comment