Oameni buni, traiesc!

Am supravietuit perioadei de detoxifiere de job, ma bucur de soare si de fabuloasa temperatura de 2 grade de afara, dar cel mai mult imi place ca pot sa imi petrec timpul dandu-ma pe net si afland locuri utile. De exemplu, am aflat ca orice companie care se respecta, iti cere sa uploadezi CVul intr-un format gen pdf, ca mai apoi sa trebuiasca sa completezi un formular cu zece pagini, in care trebuie sa scrii exact ce ai scris in CV. Mi se pare un mod dragut de a zice "ne doare fix in HR de timpul tau". Dar cel mai fain mi s-a parut situl unei companii care sustinea sus si tare ca ei nu iau in considerare ce varsta, sex sau culoare ai, ca mai jos in pagina sa te intrebe exact lucrurile astea, si normal, campurile sa fie obligatorii.

Am mai aflat ca e ok sa platesti taxe si impozite - evident, contributia la somaj inclusa - dar cand ai tu nevoie, dureaza cam o luna sa se ia o decizie, si suma pe care o primesti de la stat e exact aceeasi, indiferent daca tu ai avut master, salar X si ai lucrat nshpe ani, sau daca esti un tip care se drogheaza de cand se stie si nu a avut niciodata un job. Iar cand mergi sa aplici pentru somaj, esti tratat ca si cum ai cersi banii aia - cel putin asa mi s-a intamplat mie, dar poate tanti o fi avut o zi proasta.

In alta ordine de idei, e sic si la moda sa fii trimis la examen psihologic daca vrei sa te angajezi, si in ziarele din Helsinki se vorbeste de vreo 4-5 zile consecutiv despre tiganii care si-au facut tabara intr-un cartier, Kalasatama.

Cu aceasta informatie incheiem revista presei si va invitam sa vizionati, daca aveti ocazia, un film finlandez mai vechiut care mie mi-a placut foarte mult si care a luat niscaiva premii pe la Cannes :

Martisor de 1 martie

Doar 14 minute mai tarziu, vreau sa va urez o primavara frumoasa si sa binevoiti sa primiti in casele voastre un martisor de la mine.


****
Drama Evdochiei Țambal

Până să devină prietenă cu Ispasia, Evdochia Țambal a dus o viață normală: a fost ultima la catalog, a fost trasă de cozi de băieți și și-a julit genunchii în fiecare vară la bunici, sărind pârleazul, cum îi șade bine oricărei odrasle orășenești. A visat să devină învățătoare în satul bunicilor, mereu domnișoară și, cum altfel, mereu curtată de comandanți, piloți, sau oricine purta o uniformă diferită de cea de muncitor de fabrică. Preoții ieșeau din discuție, că auzise de la bunica ei cum că respectivii aduc mulți colaci în casă, și ea personal voia bomboane. Cum s-a împrietenit cu Ispasia, Evdochia Țambal a intrat într-o perioadă nefastă a vieții sale de numai 14 ani pana în clipa respectivă. A început să aibă dureri teribile, fața i s-a acoperit de pete și coșuri, a început să refuze să completeze oracole și într-un acces de furie (devenite din ce în ce mai dese), a enunțat că ciorapii albi pur și simplu nu se mai poartă. Într-o dimineață, în drum spre școală, tânăra domnișoară a hotărât că numele ei, până atunci unic și adorat, nu se potrivește cu secolul xxi așa că a început să se prezinte drept Evy Te. Ca o bună prietenă, Ispasia i-a fost alături în fiecare clipă grea.

Evy Te iubește să se plimbe. Adoră să vadă în copacii parcurilor diverse forme animaloide. Ispasia ascultă cu nerăbdare, și îi sugerează să se apuce de artă, pentru că evident, are o forță creatoare nemaipomenită și puterea de a vedea ceea ce alții nu văd. Așa că Evy Te dă la arte, intră prima sub linie la cu plată, și merge la o pizza să sărbătorească cu Ispasia. Ispasia e fericită. Ea e la dietă, așa că fiecare ocazie de a mânca pizza este binevenită. Între timp, Ispasia a luat și ea, la fără plată, la filologie. Ei îi place să citească, Evyei Te îi place să creeze, așa că plănuiesc împreună un weekend în București, “să fie mai aproape de piloții în uniforme, și să se mai scuture de praful provincial din accentul vocii lor”.

Drumul la București a fost frumos. Pădurile erau pline de gheparzi, urși, unicorni, centauri, maimuțe. Ispasia nici nu știa unde să mai întoarcă ochii, iar Evy Te nu contenea să deseneze pe geamul aburit al trenului săgeți spre animalele pe care le vedea trecându-i pe sub ochi. Șinele trenului erau șerpi lucitori, trenul devenise un acvariu și ele se vedeau deja printre animale marine ciudate. După miezul nopții, Ispasia și Evy Te și-au continuat jocul fantezist, folosind drept țintă domnul cu ochelari rotunzi de pe bancheta de vis-a-vis, despre care au concluzionat că nu poate fi altceva decât instalator, așa cum mamaia de lângă el, cu batic în carouri, era cu siguranță soția cu care se căsătorise din interes. Acum mergeau la București să declare divorț, pentru că între timp soția descoperise că instalatorul-soț își găsise un alt portofel suflet cald care să îl aline. În sacoșa din dreapta lui se găseau cu siguranță toate scrisorile de dragoste pe care instalatorul i le trimisese viitoarei soții, să poată dovedi instanței cât de mult o iubește, pe ea și pe banii ei, din care spera cu sufletul deschis să obțină o parte. Toată povestea fusese “descoperită” de Evy Te, și notată amănunțit de către Ispasia, care plănuia un roman pe care să îl trimită apoi pe post de script pentru o telenovelă.

Toată noaptea, Evy Te și Ispasia au cusut și au descusut povești despre toți călătorii din vagonul lor, și au ajuns la concluzia că mama natură le-a înzestrat cu o putere extraordinară a minții. Singura întrebare era, ce o să le aducă Bucureștiul? Au aflat imediat ce au ajuns în gară: bagaje, oameni grăbiți, înghesuială, exact decorul perfect pentru un atac terorist. Așa că Evy Te( nimeni nu știa ca demult o chemase Evdochia Țambal), și Ispasia, s-au întrecut în a-l identifica pe terorist. L-au găsit sprijinit de o geantă mare maro, cu cheiță aurie cumpărată de la tonetă. Brunet, aproximativ 1.80, constituție atletică, început de calviție și cămașă în carouri cu verde și galben. Evy Te și Ispasia s-au strâns una în cealaltă, urmărind încordate mișcările teroristului. Suspectul scoate o țigară din haină, aprinde cu mâna stăngă. Are o cicatrice pe mână, probabil de la arsurile de țigară pe care le-a primit când a fost inițiat, la recrutare. Suspectul trage un fum, și își rotește ochii, urmărind în jur. Fumează nervos, se uită de câteva ori spre Evy Te și Ispasia. Mai trage un fum. Mai aruncă o privire nervoasă și plină de ură. Ca fulgerul, aruncă țigara pe jos, își repezește mâna în buzunar, scoate un pistol și trage. Evy Te se prăbușește, și în spatele ei un domn gras, la costum alb și papuci cu vârful întors, trântește ușa limuzinei și demarează în trombă.

Sirena salvării țiuie în timp ce încearcă să își facă loc. O măturătoreasă a găsit pe jos un buletin pe numele Evdochia Țambal, și se grăbește să îl ducă unui prieten de încredere, cu mână largă, artist la a crea acte din nimic. Sau cel puțin așa își închipuie Ispasia, în timp ce se leagănă in ambulanță, uitându-se la Evy Te.