Pur si simplu iubesc din toata inima perioada asta in Finlanda. E adevarat, sambata ploua puternic 10 minute, apoi 10 minute era brusc soare, de se usca strada, apoi iar ploaie, si tot asa pana pe la 10 seara.
In schimb ceea ce e absolut minunat e lungimea zilei. La ora 12 noaptea e lumina, la modul ca nu te impiedici de nimic daca nu aprinzi lumina. Daca vrei sa citesti ai totusi nevoie macar de o lumanare langa carte. Tot la 12 noaptea vezi foarte bine afara, cerul e de un albastru inchiso-luminos(trebuie sa veniti sa vedeti, altfel nu stiu cum sa explic). Si mai nou am observat ca se aduna pescarusi in curtea din spatele blocului de parca ar fi pasarile hitchcock pe negativ: cerul albastru inchis, pasarile albe care tot roiesc si zburatacesc pe langa copaci pana aterizeaza pe gazon.
La 4 dimineata in schimb, e lumina ca in miezul zilei. Nu mi-e foarte clar exact cand se face lumina, dar as inclina sa cred ca doar o ora e intuneric (noapte intuneric). Si de la 4 dimineata, cand soarele straluceste, o luam iar de la capat. Practic ai putea sa alegi si orez la ora aia, sa cosi si goblenuri, sa faci absolut orice. E lumina ca la 12 ziua.
Sunt si unele zile cand la 6 dimineata e soare puternic, iar la 7:30 cand ma trezesc sa plec la munca ploua cu galeata. Si atunci nu pot decat sa ma intreb: am dormit asa de mult de a trecut deja toata vara? Pentru cei ce nu stiu, o gluma destul de comuna in Finlanda e: Ce frumos e vara in Finlanda. Toate cele 2 zile de vara sunt superbe.
Pe ce carti mai scapam firmituri de sandvis
Acum cateva zile am fost la biblioteca, si mi-a cazut in mana Dreams from my father, cartea lui Obama, care banuiesc ca a fost citita mai mult dupa ce Obama a fost ales presedinte. Dar cum eu sunt mai la capatul turmei, am inceput sa o citesc abia acum.
Daca trecem peste faptul ca viitorul mare Barry din carte ajunge presedinte, si automat peste trimiterile interpretabile catre natura lui deschisa, inclinata sa actioneze cand e un conflict in jurul lui, putem citi povestea unui baiat care creste cu un tata mai mult fantomatic, care calatoreste din America in Asia, apoi inapoi in America, un baiat caruia ii e rusine cu faptul ca tatal sau era parte dintr-un trib a carui vesminte traditionale erau tanga de piele, care e atat alb cat si negru, dar nu incape 100% in nici una dintre lumi. Imi place stilul in care e scris cartea. E sincer si deschis.
Pe una din coperti, cartea promite ca indiferent daca esti alb sau negru, ai sa afli ceva despre tine citind-o. Deocamdata eu am aflat ca imi place sa mananc sandvisuri cu branza de burduf si zacusca de ardei in timp ce o citesc .
Daca trecem peste faptul ca viitorul mare Barry din carte ajunge presedinte, si automat peste trimiterile interpretabile catre natura lui deschisa, inclinata sa actioneze cand e un conflict in jurul lui, putem citi povestea unui baiat care creste cu un tata mai mult fantomatic, care calatoreste din America in Asia, apoi inapoi in America, un baiat caruia ii e rusine cu faptul ca tatal sau era parte dintr-un trib a carui vesminte traditionale erau tanga de piele, care e atat alb cat si negru, dar nu incape 100% in nici una dintre lumi. Imi place stilul in care e scris cartea. E sincer si deschis.
Pe una din coperti, cartea promite ca indiferent daca esti alb sau negru, ai sa afli ceva despre tine citind-o. Deocamdata eu am aflat ca imi place sa mananc sandvisuri cu branza de burduf si zacusca de ardei in timp ce o citesc .
Soferi de autobuz, v-am iertat pacatele
Vineri seara am ajuns pe la gara, si pana la urma am mers si cu Sebi sa ia autobuzul spre aeroport. De obicei sunt un pic cam habauca atunci cand vine vorba de luat autobuzul, si in general ma grabesc sa fiu sigura ca ajung la timp, sau chiar un pic mai devreme. De data asta a fost cu noroc, ca autobuzul pleca intr-un minut.
Sa analizam situatia: baiat cu bagaj, care are aninata de o mana o fata. Baiatul urca in autobuz, soferul inchide usile, autobuzul se pregateste de plecare. Dar in incapatanarea mea am mers la usile de la mijlocul autobuzului, sa mai flutur un "pa" inainte de plecare. Si cum Sebi era cu spatele, am ciocanit in usa. Degeaba. Asa ca am ramas ca pisica uitande-se in calendar cateva secunde. Moment in care soferul a deschis usa autobuzului. Nu stiu daca ati inteles: a deschis usa autobuzului, ca sa pot eu sa urc in autobuz sa mai zic un "pa". Si cu gestul asta soferul ala a sters toata nemultumirea mea legata de soferii care mi-au inchis usa in nas aproape 4 ani, care au plecat din statie cand au vazut ca imi dadeam sufletul alergand dupa ei, care au condus ca niste ametiti din bordura in bordura asortat cu frane bruste.
Si-uite asa am ajuns eu la sushi party cu un zambet pana la urechi.
Sa analizam situatia: baiat cu bagaj, care are aninata de o mana o fata. Baiatul urca in autobuz, soferul inchide usile, autobuzul se pregateste de plecare. Dar in incapatanarea mea am mers la usile de la mijlocul autobuzului, sa mai flutur un "pa" inainte de plecare. Si cum Sebi era cu spatele, am ciocanit in usa. Degeaba. Asa ca am ramas ca pisica uitande-se in calendar cateva secunde. Moment in care soferul a deschis usa autobuzului. Nu stiu daca ati inteles: a deschis usa autobuzului, ca sa pot eu sa urc in autobuz sa mai zic un "pa". Si cu gestul asta soferul ala a sters toata nemultumirea mea legata de soferii care mi-au inchis usa in nas aproape 4 ani, care au plecat din statie cand au vazut ca imi dadeam sufletul alergand dupa ei, care au condus ca niste ametiti din bordura in bordura asortat cu frane bruste.
Si-uite asa am ajuns eu la sushi party cu un zambet pana la urechi.
Sarumana, mamaie!
In ultima vreme(mai exact weekendul trecut, ca saptamana asta am lenevit) am fost implicata intr-un eveniment la o casa de batrani. E vreme de criza, trebuie sa ne asiguram cazare pe mai tarziu, nu?
Ideea era sa mergem sa facem niste crini de hartie, iar a doua zi, la Granny Hugs, babutele si babutii sa ofere cate un crin celui/celei pe care il/o imbratiseaza. Am mers la o casa de batrani care se cheama Sofia, si am inteles ca e una scumpisoara pe aici.
E interesant sa vezi batranii ca pe niste *oameni*. Batranii si batranele din viata mea ocupa cumva rangul de persoane care au facut X sau Y si acum ma bat la cap cu chestii. Ca li se pare lor ca stiu tot. Sau am mai percutat conceptia ca ar fi niste oameni care oricum nu mai au mult de trait, deci ce conteaza? Dar ia ghici surpriza: oamenii astia au si ei sentimente, au trait o viata cum numai in filme mai auzi. Mi-a parut rau ca eu nu vorbesc finlandeza incat sa ma conversez cu ei.
Ca sa dau un exemplu: vineri seara ne-a plimbat cu vaporasul(construit de el!) un tinerel de la casa de batrani, care are 74 de ani. Omul asta a construit un vapor, cu fratele lui, si au plecat de capul lor in Spania cu vaporul respectiv. 4 luni pe mare. Ia ziceti, cati dintre voi ar avea tupeul sa foloseasca in chestiuni de viata si moarte o chestie pe care o faceti voi personal cu manusitele voastre? Si "batranul" asta vorbea o engleza impecabila.
In concluzie, lor nu le-a taiat nimeni 25% din nimic.
Ideea era sa mergem sa facem niste crini de hartie, iar a doua zi, la Granny Hugs, babutele si babutii sa ofere cate un crin celui/celei pe care il/o imbratiseaza. Am mers la o casa de batrani care se cheama Sofia, si am inteles ca e una scumpisoara pe aici.
E interesant sa vezi batranii ca pe niste *oameni*. Batranii si batranele din viata mea ocupa cumva rangul de persoane care au facut X sau Y si acum ma bat la cap cu chestii. Ca li se pare lor ca stiu tot. Sau am mai percutat conceptia ca ar fi niste oameni care oricum nu mai au mult de trait, deci ce conteaza? Dar ia ghici surpriza: oamenii astia au si ei sentimente, au trait o viata cum numai in filme mai auzi. Mi-a parut rau ca eu nu vorbesc finlandeza incat sa ma conversez cu ei.
Ca sa dau un exemplu: vineri seara ne-a plimbat cu vaporasul(construit de el!) un tinerel de la casa de batrani, care are 74 de ani. Omul asta a construit un vapor, cu fratele lui, si au plecat de capul lor in Spania cu vaporul respectiv. 4 luni pe mare. Ia ziceti, cati dintre voi ar avea tupeul sa foloseasca in chestiuni de viata si moarte o chestie pe care o faceti voi personal cu manusitele voastre? Si "batranul" asta vorbea o engleza impecabila.
In concluzie, lor nu le-a taiat nimeni 25% din nimic.
Exclusiv pentru barbati: cum sa ai corp sculptat in 60 minute
I-auzi ia ce stire am citit azi.
Nu numai ca si baietii plang cateodata, ca sa ii citez pe cei de la Holograf, dar mai nou isi pun si silicoane. Unde? Pai daca au deja chiloti cu push up marca Botezatu, isi pun silicoanele in pectorali.
Un implant costa 3000 euro se pare si e inclus si un corset. Recuperarea e in 2-4 zile, iar la 6 ore dupa interventie "pacientul" se poate plimba.
Sa inteleg ca o sa apara din ce in ce mai multi pitiponci?
Si daca nu ma credeti, cititi aici.
Nu numai ca si baietii plang cateodata, ca sa ii citez pe cei de la Holograf, dar mai nou isi pun si silicoane. Unde? Pai daca au deja chiloti cu push up marca Botezatu, isi pun silicoanele in pectorali.
Un implant costa 3000 euro se pare si e inclus si un corset. Recuperarea e in 2-4 zile, iar la 6 ore dupa interventie "pacientul" se poate plimba.
Sa inteleg ca o sa apara din ce in ce mai multi pitiponci?
Si daca nu ma credeti, cititi aici.
Lalele, lalele, frumoasele mele lalele
In anul de gratie 2009, cam pe vara-toamna asa, am participat cu drag si spor la sezatoarea blocului, care avea ca scop plantarea de flori, curatarea de copaci, in curtea blocului. Asa ca am pus si eu pe mine blugii cei mai jegosi pe care ii aveam si am plecat cu speranta in suflet la munca campului. Iaca ce-am plantat cu manusitele proprii, ale lu' mamutza si-a lu' tatutza:
Ametita Ametitescu
Din seria "Accidentari stupide la locul de munca", va prezentam episodul de azi, cu Ametita Ametitescu in rolul principal.
Marti, toata lumea stie, sunt 3 ceasuri rele. Cat esti la scoala e clar ca ai vreo lucrare neanuntata, la facultate sigur pica vreun examen, la munca sigur ai vreo discutie nasoala cu seful. Si daca nici una nu se intrezareste, nu-ti fa griji, ca universul are grija de tine si aduce o chestiuta in viata ta, numai asa, sa iti dea dreptate. Asa cum s-a intamplat cu domnisoara Ametita.
Domnisoara Ametita a facut dimineata paine prajita, si si-a cam bagat degetele in prajitor dupa paine. Una.
Domnisoara Ametita a ajuns la servici, a pus apa la fiert in fierbator, s-a intors cu cana, a turnat apa in cana si s-a gandit sa isi toarne si pe mana. Si a tot turnat, pana a injurat de durere. Doua.
Repede, bandajat cu tifon special conform directivelor Crucii Rosii de prim ajutor, fuga la farmacie, unde i s-a zis sa tina mana in apa rece toata ziua. Nici o crema nimic. Doar apa rece. Daca as fi sceptica, as fi zis "apa de ploaie".
Asa ca azi mi-am desfasurat activitatea cam asa: mana dreapta pe tastatura, mana stanga bandajata intr-un bol cu apa langa tastatura. Inca putin si o sa se transforme in pestisorul auriu.
Marti, toata lumea stie, sunt 3 ceasuri rele. Cat esti la scoala e clar ca ai vreo lucrare neanuntata, la facultate sigur pica vreun examen, la munca sigur ai vreo discutie nasoala cu seful. Si daca nici una nu se intrezareste, nu-ti fa griji, ca universul are grija de tine si aduce o chestiuta in viata ta, numai asa, sa iti dea dreptate. Asa cum s-a intamplat cu domnisoara Ametita.
Domnisoara Ametita a facut dimineata paine prajita, si si-a cam bagat degetele in prajitor dupa paine. Una.
Domnisoara Ametita a ajuns la servici, a pus apa la fiert in fierbator, s-a intors cu cana, a turnat apa in cana si s-a gandit sa isi toarne si pe mana. Si a tot turnat, pana a injurat de durere. Doua.
Repede, bandajat cu tifon special conform directivelor Crucii Rosii de prim ajutor, fuga la farmacie, unde i s-a zis sa tina mana in apa rece toata ziua. Nici o crema nimic. Doar apa rece. Daca as fi sceptica, as fi zis "apa de ploaie".
Asa ca azi mi-am desfasurat activitatea cam asa: mana dreapta pe tastatura, mana stanga bandajata intr-un bol cu apa langa tastatura. Inca putin si o sa se transforme in pestisorul auriu.
Sweet, bitter sweet home
Am fost si acasa, dupa vreo 9 luni. Ce am vazut? Familie vesela, prieteni exact cum imi era dor de ei, oameni tristi pe strazi, pufuleti, multi pufuleti, citronada, bunici mult mai batrani decat imi aminteam eu ca sunt, mormantul lui tataia(are o vedere la Prut, ceva de invidiat), un notar nesimtit care in loc sa se uite cand semnez ce aveam de semnat s-a tinut de comentarii sexiste, un alt notar simtit, o secretara acra, alta secretara draguta, o tipa la un studio foto cu fundul in sus. Aritmetic vorbind, am iesit pe plus.
Cel mai interesant mi se pare ca abia atunci cand sunt acasa imi dau seama cat de mult mi-a fost dor de "acasa" si de faptul ca nu as putea sa ma intorc de tot "acasa". Banuiesc ca toti cei care sunt plecati simt cum li se umple inima de bucurie cand isi dau seama ca mai au 20 minute si aterizeaza in orasul lui.
Chiar daca mergi cu un harb spre Iasi, si la decolare cade bucata aia care desparte clasa business de economic. Incepi sa te uiti pe geam, uite dreptunghiurile cultivate, uite un rau, un deal, si parca deja miroase a "acasa". Nu ai rabdare sa faci nimic. Iti pocnesti degetele sau bati din picior, si vrei sa cobori cat mai repede(dar nu foarte repede, si nu in alta parte decat pe pista). Te uiti cu dor pe geam si vezi aeroportul. Desfaci centura, sari de pe scaun. Incerci sa cobori printre primii, si iti dai seama ca nu i-ai anuntat pe ai tai ca are avionul intarziere. Te uiti, poate ii vezi pe ai tai. Si vrei sa iti aduca bagajul mai repede, sa mergi la ei. Sa te ia in brate. Deschizi usa, te uiti speriat ca dupa prima zi de scoala, si cand ii gasesti te arunci in bratele lor. Nu conteaza ca te-ai certat cu ei, nu conteaza ca esti obosit si transpirat, vrei doar sa ii strangi in brate si o faci pe ironicul sa nu te podideasca plansul. Si apoi incepi sa povestesti, cand de fapt tu vrei sa ii auzi pe ei cum vorbesc. Pur si simplu pentru ca iti era dor tare-tare de ei.
Si zilele trec, si simti ca vrei sa intinzi timpul, desi mai ai o saptamana intreaga, si fugi in stanga si dreapta, iar intre picaturi ii mai iei pe ai tai in brate. Apoi vine ziua in care iti faci bagajul, si te uiti mai mult in jos, pentru ca altfel iti vine sa plangi. Si iar esti ironic si faci misto, doar ca sa nu plangi. Te urci in avion si speri ca se intampla ceva si se anuleaza zborul. Apoi vezi turnul de control, faci cu mana, cauti Palatul Culturii, gasesti biserica Sf Tereza si pana sa iti dai seama care e blocul tau, deja ai ajuns in nori.
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.
(Marin Sorescu)
Cel mai interesant mi se pare ca abia atunci cand sunt acasa imi dau seama cat de mult mi-a fost dor de "acasa" si de faptul ca nu as putea sa ma intorc de tot "acasa". Banuiesc ca toti cei care sunt plecati simt cum li se umple inima de bucurie cand isi dau seama ca mai au 20 minute si aterizeaza in orasul lui.
Chiar daca mergi cu un harb spre Iasi, si la decolare cade bucata aia care desparte clasa business de economic. Incepi sa te uiti pe geam, uite dreptunghiurile cultivate, uite un rau, un deal, si parca deja miroase a "acasa". Nu ai rabdare sa faci nimic. Iti pocnesti degetele sau bati din picior, si vrei sa cobori cat mai repede(dar nu foarte repede, si nu in alta parte decat pe pista). Te uiti cu dor pe geam si vezi aeroportul. Desfaci centura, sari de pe scaun. Incerci sa cobori printre primii, si iti dai seama ca nu i-ai anuntat pe ai tai ca are avionul intarziere. Te uiti, poate ii vezi pe ai tai. Si vrei sa iti aduca bagajul mai repede, sa mergi la ei. Sa te ia in brate. Deschizi usa, te uiti speriat ca dupa prima zi de scoala, si cand ii gasesti te arunci in bratele lor. Nu conteaza ca te-ai certat cu ei, nu conteaza ca esti obosit si transpirat, vrei doar sa ii strangi in brate si o faci pe ironicul sa nu te podideasca plansul. Si apoi incepi sa povestesti, cand de fapt tu vrei sa ii auzi pe ei cum vorbesc. Pur si simplu pentru ca iti era dor tare-tare de ei.
Si zilele trec, si simti ca vrei sa intinzi timpul, desi mai ai o saptamana intreaga, si fugi in stanga si dreapta, iar intre picaturi ii mai iei pe ai tai in brate. Apoi vine ziua in care iti faci bagajul, si te uiti mai mult in jos, pentru ca altfel iti vine sa plangi. Si iar esti ironic si faci misto, doar ca sa nu plangi. Te urci in avion si speri ca se intampla ceva si se anuleaza zborul. Apoi vezi turnul de control, faci cu mana, cauti Palatul Culturii, gasesti biserica Sf Tereza si pana sa iti dai seama care e blocul tau, deja ai ajuns in nori.
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.
(Marin Sorescu)
Jurnal de calatorie, partea 2 si sfarsit
Am tot fugit din dreapta in stanga zilele astea. De la snitele la cofetariile alea roz de le gasesti prin toata Viena, de la biserica Sf Stefan la strazile inguste de prin orasul vechi. Si nu am fi fugit noi asa de mult, dar ne-am ratacit de multe ori. Am vazut si una din casele in care a locuit Mozart, si am aflat si ca a fost inserat intr-un tablou de nunta de prin Schonbrunn, ca pana sa fie gata tabloul, micul Mozart a devenit celebru(la vremea nuntii era datat 4 ani, vaccinat si cu peruca).
Schonbrunn-ul mi-a demonstrat ca as putea trai intr-un palat. Numai sa nu ma puna nimeni sa matur in toate camerele, ca sigur daca ai un catel(cum avem noi la casa parinteasca), s-ar umple covoarele alea persane de par, ceva de speriat. Mi-au placut si gradinile, si gradina zoologica cu panda, hipopotami, elefanti, spectacol cu foci soldat cu murarea pana la piele a unor spectatori, pinguini, zebre, maimute, ursi, si lista poate continua. Mi-au placut si labirinturile, si strudel show, si mi-e ciuda ca nu am avut mai mult timp. Dar lasa, e bine ca am avut timp sa stau cu picioarele la soare in gradina palatului imperial si sa ma minunez cum un descurcaret ciocolatiu de-al nostru a facut rost de o bucata de paine de la niste tineri la picnic, si a mai cerut dupa aia, cu indicatii pretioase cu degetul aratator, si 2 bucati de carnati. El sa fie sanatos.
Tot in pas rapid am ajuns la un concert aniversar, de 25 de ani de existenta a orchestrei Mozart, care ne-a incantat cu diverse bucati cunoscute(si de prin Figaro, de exemplu). Pentru mine erau cunoscute la nivel de ureche muzicala, ca habar nu am cum se cheama. Asta a fost singurul concert unde mi-a parut rau ca nu am libret, sa mai ascult si eu acasa ce s-a cantat. Concertul a fost in Golden Hall, o sala unde e sustinut concertul de anul nou, transmis "pe viu" pe la toate televiziunile. Si mai e si sala pentru care oamenii platesc doar sa o vada. Da, e acoperita cu aur. Nu, nu am zgariat peretii sa imi iau "amintire".
Si daca vreti detalii cu privire la peripetii (de genul ramas zalog in restaurant ca nu aveam bani sa platim mancarea, sau admirat cimitirul in timp ce luam tramvaiul aiurea, nu spre centru, sau aventuri la tourist office), trebuie sa pregatiti o sticla de vin. Ca fara aia nu povestesc.
Schonbrunn-ul mi-a demonstrat ca as putea trai intr-un palat. Numai sa nu ma puna nimeni sa matur in toate camerele, ca sigur daca ai un catel(cum avem noi la casa parinteasca), s-ar umple covoarele alea persane de par, ceva de speriat. Mi-au placut si gradinile, si gradina zoologica cu panda, hipopotami, elefanti, spectacol cu foci soldat cu murarea pana la piele a unor spectatori, pinguini, zebre, maimute, ursi, si lista poate continua. Mi-au placut si labirinturile, si strudel show, si mi-e ciuda ca nu am avut mai mult timp. Dar lasa, e bine ca am avut timp sa stau cu picioarele la soare in gradina palatului imperial si sa ma minunez cum un descurcaret ciocolatiu de-al nostru a facut rost de o bucata de paine de la niste tineri la picnic, si a mai cerut dupa aia, cu indicatii pretioase cu degetul aratator, si 2 bucati de carnati. El sa fie sanatos.
Tot in pas rapid am ajuns la un concert aniversar, de 25 de ani de existenta a orchestrei Mozart, care ne-a incantat cu diverse bucati cunoscute(si de prin Figaro, de exemplu). Pentru mine erau cunoscute la nivel de ureche muzicala, ca habar nu am cum se cheama. Asta a fost singurul concert unde mi-a parut rau ca nu am libret, sa mai ascult si eu acasa ce s-a cantat. Concertul a fost in Golden Hall, o sala unde e sustinut concertul de anul nou, transmis "pe viu" pe la toate televiziunile. Si mai e si sala pentru care oamenii platesc doar sa o vada. Da, e acoperita cu aur. Nu, nu am zgariat peretii sa imi iau "amintire".
Si daca vreti detalii cu privire la peripetii (de genul ramas zalog in restaurant ca nu aveam bani sa platim mancarea, sau admirat cimitirul in timp ce luam tramvaiul aiurea, nu spre centru, sau aventuri la tourist office), trebuie sa pregatiti o sticla de vin. Ca fara aia nu povestesc.
Jurnal de calatorie, partea 1
Am ajuns cu bine la destinatia de care vorbeam aici. Spre surprinderea mea, am auzit foarte multa romana vorbita.
Azi am bifat cu succes: ratacit in oras(luat tramvai in directia opusa, ajuns la cimitir, trecut de cimitir, dar nu ajuns in rai), stat pe iarba cu partea ventrala la soare sub copacii infloriti si cascat gura la oamenii din jur(stiati ca se fumeaza altecele in parcuri?), ramas in restaurant pe post de ostatec ca nu aveam bani sa platim masa(credit se ia doar cu buletinul, dar o masa nu poti sa iti platesti cu buletinul, si cred ca nu aveau nevoie de spalator manual).
Pentru alte aventuri trebuie sa aveti rabdare pana ma intorc.
Si da orasul unde suntem e orasul de resedinta a lui Sissi, adica...Viena. Pana acum e unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vazut.
Azi am bifat cu succes: ratacit in oras(luat tramvai in directia opusa, ajuns la cimitir, trecut de cimitir, dar nu ajuns in rai), stat pe iarba cu partea ventrala la soare sub copacii infloriti si cascat gura la oamenii din jur(stiati ca se fumeaza altecele in parcuri?), ramas in restaurant pe post de ostatec ca nu aveam bani sa platim masa(credit se ia doar cu buletinul, dar o masa nu poti sa iti platesti cu buletinul, si cred ca nu aveau nevoie de spalator manual).
Pentru alte aventuri trebuie sa aveti rabdare pana ma intorc.
Si da orasul unde suntem e orasul de resedinta a lui Sissi, adica...Viena. Pana acum e unul din cele mai frumoase orase pe care le-am vazut.