In exact 10 ore ma voi planta drept angajat. Impresii? Au zis-o si altii inaintea mea, asa ca nu mai repet:
Placebo de trandafiri
Trandafirii de dulceata sunt aromati. Pe numele lor "rosa damascena", ar trebui sa fie "batuti", foarte mirositori, si numai buni de pus la pastrare la borcan, cu ceva sirop.
In plimbarile prin parc pe aici am vazut multi trandafiri, mirositori, si numai buni de dulceata. Ca nu-i asa, orice intrebare ai, ii gasesti un raspuns rapid pe google. Si google mi-a zis ca trandafirii aia sunt buni de dulceata. Asa ca am continuat traditia instituita anul trecut. Anul asta mi-a iesit aproape un borcan, pentru ca nu am avut chef sa culeg multi, si nici nu prea mananc dulceata in general. Dar borcanul care mi-a iesit a primit o fundita frumoasa si mandria mea manca-l-as de drag ce imi este.
Si a venit mama in vizita. Asa am invatat eu ca e un motiv pentru care inainte fetele locuiau mai mult cu parintii: sa invete sa deosebeasca coada soricelului de musetel si malaiul de matura de porumb.
Deci pe aceasta cale, as vrea sa cer scuze persoanelor care au primit de la mine dulceata de trandafiri anul trecut. Era dulceata, era de trandafiri, dar nu era cum trebuie. Era asa, ca un fel de prietenie exclusiv pe facebook...
In plimbarile prin parc pe aici am vazut multi trandafiri, mirositori, si numai buni de dulceata. Ca nu-i asa, orice intrebare ai, ii gasesti un raspuns rapid pe google. Si google mi-a zis ca trandafirii aia sunt buni de dulceata. Asa ca am continuat traditia instituita anul trecut. Anul asta mi-a iesit aproape un borcan, pentru ca nu am avut chef sa culeg multi, si nici nu prea mananc dulceata in general. Dar borcanul care mi-a iesit a primit o fundita frumoasa si mandria mea manca-l-as de drag ce imi este.
Si a venit mama in vizita. Asa am invatat eu ca e un motiv pentru care inainte fetele locuiau mai mult cu parintii: sa invete sa deosebeasca coada soricelului de musetel si malaiul de matura de porumb.
Deci pe aceasta cale, as vrea sa cer scuze persoanelor care au primit de la mine dulceata de trandafiri anul trecut. Era dulceata, era de trandafiri, dar nu era cum trebuie. Era asa, ca un fel de prietenie exclusiv pe facebook...
Imi aduci aminte de mine
Din fiecare loc important pentru noi, din fiecare intamplare, cu fiecare persoana care conteaza, pastram amintiri. De regula, sunt fotografii, mai ales in zilele noastre cand, chiar si in fuga trenului, ai timp sa scoti telefonul, apesi o tasta *clack* si ai in memoria telefonului o imagine a peisajului pe langa care ai trecut.
Cat timp am avut iPhone, am adunat o groaza de fotografii: o floare mai ciudata, un balon cu aer cald care decola de langa blocul meu, o veverita, un fel de mancare, un prieten. M-am uitat doar mai tarziu la ele: cand a trebuit sa resetez iPhoneul, si mi le-am copiat pe calculator. La pozele mai vechi m-am uitat cand mi-am dat seama ca am imbatranit, sau cand a mai aparut cate o leapsa cu generatia '80. Cumva, toate fotografiile astea, toate biletele de pe la diverse concerte si muzee, toate vederile pe care le am stranse intr-o cutie, imi aduc amintiri frumoase. Cumva, toate intamplarile, chiar daca mai frustrante, rusinoase sau jalnice, se transforma in amintiri dragi, si intamplari frumoase.
Asa cum avem obiectele astea sa ne declanseze un suvoi de veselie si nostalgie, mai avem ceva foarte important de aducere aminte. Asa cum toate obiectele astea pastreaza in ele sentimente, asa oamenii pe care ii cunoastem de aduc aminte de intamplari, prin numele lor, printr-un gest involuntar, o bluza sau o privire. De multe ori, cand ma intalnesc cu cineva cu care nu m-am vazut de mult timp, ne intrebam reciproc: iti aduci aminte cand..?
E ca si cum amintirile noastre sunt multiplicate, si aruncate ca bucatele de oglinda peste oamenii si lucrurile din jurul nostru. Insa cine le raspandeste asa pe ale mele face o gluma proasta. Amintirile nefericite nu le arunca deloc peste obiecte. Nu imi aduc aminte sa fi vazut o poza si sa ma fi infuriat. Poate am devenit melancolica, dar niciodata nervoasa. Insa cu oamenii e altceva. De cate ori nu am zis "nu-mi place numele X, ca am cunoscut eu o X care nu stiu ce mi-a facut". Sau "am cunoscut o persoana azi Y, dar nu-mi place de ea, ca o cheama ca pe Y care s-a purtat nu stiu cum". Niciodata nu am zis "nu-mi adu flori galbene ca am avut alergie la ele".
De ce ne e asa usor sa lipim de oameni amintiri neplacute? Suntem mai urati in preajma oamenilor decat a obiectelor?
Cat timp am avut iPhone, am adunat o groaza de fotografii: o floare mai ciudata, un balon cu aer cald care decola de langa blocul meu, o veverita, un fel de mancare, un prieten. M-am uitat doar mai tarziu la ele: cand a trebuit sa resetez iPhoneul, si mi le-am copiat pe calculator. La pozele mai vechi m-am uitat cand mi-am dat seama ca am imbatranit, sau cand a mai aparut cate o leapsa cu generatia '80. Cumva, toate fotografiile astea, toate biletele de pe la diverse concerte si muzee, toate vederile pe care le am stranse intr-o cutie, imi aduc amintiri frumoase. Cumva, toate intamplarile, chiar daca mai frustrante, rusinoase sau jalnice, se transforma in amintiri dragi, si intamplari frumoase.
Asa cum avem obiectele astea sa ne declanseze un suvoi de veselie si nostalgie, mai avem ceva foarte important de aducere aminte. Asa cum toate obiectele astea pastreaza in ele sentimente, asa oamenii pe care ii cunoastem de aduc aminte de intamplari, prin numele lor, printr-un gest involuntar, o bluza sau o privire. De multe ori, cand ma intalnesc cu cineva cu care nu m-am vazut de mult timp, ne intrebam reciproc: iti aduci aminte cand..?
E ca si cum amintirile noastre sunt multiplicate, si aruncate ca bucatele de oglinda peste oamenii si lucrurile din jurul nostru. Insa cine le raspandeste asa pe ale mele face o gluma proasta. Amintirile nefericite nu le arunca deloc peste obiecte. Nu imi aduc aminte sa fi vazut o poza si sa ma fi infuriat. Poate am devenit melancolica, dar niciodata nervoasa. Insa cu oamenii e altceva. De cate ori nu am zis "nu-mi place numele X, ca am cunoscut eu o X care nu stiu ce mi-a facut". Sau "am cunoscut o persoana azi Y, dar nu-mi place de ea, ca o cheama ca pe Y care s-a purtat nu stiu cum". Niciodata nu am zis "nu-mi adu flori galbene ca am avut alergie la ele".
De ce ne e asa usor sa lipim de oameni amintiri neplacute? Suntem mai urati in preajma oamenilor decat a obiectelor?
Secretul fericirii
Stii sentimentul ala cand urmeaza sa se termine vacanta de vara? Borcanele cu dulceata de capsuni sunt in camara, pozele din vacanta sunt descarcate, vazute de 3 ori, selectate, aratate pe la prieteni, bronzul incepe sa se jupeasca de pe piele, obrajii sunt rosii de la soare, unghiile roz de vacanta si sufletul plin de zile de mers la plaja, plimbari pe faleze, priviri furisate. Asta e momentul in care faci suma, si vezi cu ce te-ai ales in vacanta.
Inainte sa se inchida firma in care lucram, imi doream sa am ceva timp liber doar pentru mine. Sa descopar pe ce drum vreau sa o iau, sa am timp sa ma cunosc pe mine, sa vad cum vreau sa fie viata mea si care sunt pasii sa o transform in ceea ce vreau. Adica lucruri din astea care te apuca la criza de pana in 30 de ani. Unul din lucrurile pe care mi le doream e sa stau sa scriu. Sa ma trezesc dimineata, sa imi fac o cana mare de cafea cu lapte, o felie de paine prajita, si sa incep sa scriu, sa depan povesti care mai de care mai interesante. Ma si vedeam cu ditamai manuscrisul batand pe la usile tipografiilor, macar asa, de amorul artei, sa am si eu cartea mea. Ma vedeam cutreierand Finlanda, si vorbind finlandeza macar cat de cat fluent. Tot felul de vise din astea pe care e fain sa ti le inchipui.
Dupa ce am terminat toate proiectele practice pe care le aveam, mi-au mai ramas cam 3 saptamani asa efectiv de timp liber. Si ce am facut atunci? M-am trezit dimineata, am baut cafeaua cu lapte, si totusi in fata foii albe, mintea mea tot alba era. Nici un sirag de cuvinte nu voia sa se formeze, si nici singura cu toiagul in mana batand drumurile patriei nu ma inchipuiam.
Asa ca vara asta am invatat secretul fericirii. Chiar daca suna pompos, pentru mine, asta e secretul fericirii.
Sa muncesti. Sa nu astepti sa iti pice de nicaieri nimic, pentru ca nu o sa iti pice. Inspiratie divina nu cred ca exista. Doar munca.
Sa nu te compari cu altii. Am facut greseala sa ma compar cu altii care cum au avut o vacanta, cum au venit cu o idee geniala, si si-au schimbat viata. Prin comparatie, eu nu am avut nici o idee geniala, deci vacanta mea nu mi-a produs decat frustrare in momentul in care am privit-o asa.
Sa faci cate un pas in fiecare zi. Chiar daca nu stii unde vrei sa ajungi, nu astepta sa iti descoperi sensul vietii ca sa te bucuri de zilele tale. Daca azi, atunci cand mergi la culcare, simti ca ai facut ceva, atunci esti in directia buna. Felicita-te pentru asta.
Sa fii prietenul tau in fiecare moment. Ma uitam la niste poze mai vechi, si toate ideile cu care ma stigmatizam eu nu prea erau conforme cu realitatea. Degeaba iti spun 10 oameni ca esti asa si pe dincolo, daca tu iti spui in secret ca esti cea mai naspa persoana care a facut umbra pamantului.
Sa nu astepti nimic in schimb pentru ceea ce faci. Asta nu inseamna ca tu ai sa faci fapte bune cu dumuiul, si ai sa intorci toti obrajii sa primesti palme. Inseamna doar ca atunci cand oferi ceva, sa oferi fara sa tii scoruri. Sa dai, pentru simplul fapt ca vrei sa dai. Daca in sufletul tau dai pentru ca stii ca mai incolo ai sa primesti, sau ca sa ii faci pe altii sa iti dea la randul lor, mai bine nu mai dai nimic.
Partea teoretica e mai usoara, sa vedem cum o sa stau cu practica...
Inainte sa se inchida firma in care lucram, imi doream sa am ceva timp liber doar pentru mine. Sa descopar pe ce drum vreau sa o iau, sa am timp sa ma cunosc pe mine, sa vad cum vreau sa fie viata mea si care sunt pasii sa o transform in ceea ce vreau. Adica lucruri din astea care te apuca la criza de pana in 30 de ani. Unul din lucrurile pe care mi le doream e sa stau sa scriu. Sa ma trezesc dimineata, sa imi fac o cana mare de cafea cu lapte, o felie de paine prajita, si sa incep sa scriu, sa depan povesti care mai de care mai interesante. Ma si vedeam cu ditamai manuscrisul batand pe la usile tipografiilor, macar asa, de amorul artei, sa am si eu cartea mea. Ma vedeam cutreierand Finlanda, si vorbind finlandeza macar cat de cat fluent. Tot felul de vise din astea pe care e fain sa ti le inchipui.
Dupa ce am terminat toate proiectele practice pe care le aveam, mi-au mai ramas cam 3 saptamani asa efectiv de timp liber. Si ce am facut atunci? M-am trezit dimineata, am baut cafeaua cu lapte, si totusi in fata foii albe, mintea mea tot alba era. Nici un sirag de cuvinte nu voia sa se formeze, si nici singura cu toiagul in mana batand drumurile patriei nu ma inchipuiam.
Asa ca vara asta am invatat secretul fericirii. Chiar daca suna pompos, pentru mine, asta e secretul fericirii.
Sa muncesti. Sa nu astepti sa iti pice de nicaieri nimic, pentru ca nu o sa iti pice. Inspiratie divina nu cred ca exista. Doar munca.
Sa nu te compari cu altii. Am facut greseala sa ma compar cu altii care cum au avut o vacanta, cum au venit cu o idee geniala, si si-au schimbat viata. Prin comparatie, eu nu am avut nici o idee geniala, deci vacanta mea nu mi-a produs decat frustrare in momentul in care am privit-o asa.
Sa faci cate un pas in fiecare zi. Chiar daca nu stii unde vrei sa ajungi, nu astepta sa iti descoperi sensul vietii ca sa te bucuri de zilele tale. Daca azi, atunci cand mergi la culcare, simti ca ai facut ceva, atunci esti in directia buna. Felicita-te pentru asta.
Sa fii prietenul tau in fiecare moment. Ma uitam la niste poze mai vechi, si toate ideile cu care ma stigmatizam eu nu prea erau conforme cu realitatea. Degeaba iti spun 10 oameni ca esti asa si pe dincolo, daca tu iti spui in secret ca esti cea mai naspa persoana care a facut umbra pamantului.
Sa nu astepti nimic in schimb pentru ceea ce faci. Asta nu inseamna ca tu ai sa faci fapte bune cu dumuiul, si ai sa intorci toti obrajii sa primesti palme. Inseamna doar ca atunci cand oferi ceva, sa oferi fara sa tii scoruri. Sa dai, pentru simplul fapt ca vrei sa dai. Daca in sufletul tau dai pentru ca stii ca mai incolo ai sa primesti, sau ca sa ii faci pe altii sa iti dea la randul lor, mai bine nu mai dai nimic.
Partea teoretica e mai usoara, sa vedem cum o sa stau cu practica...
5 motive sa fii house manager macar o saptamana
O sa trec direct la subiect. Ca orice house manager, sunt foarte ocupata.
1. Mersul la cumparaturi e o placere. Ceapa, castraveti, detergent, orice iti trebuie la proiect. Dimineata e mai racoare, magazinele sunt mai goale si singura concurenta sunt babutele. Pai daca produsul e pe un raft mai inalt sau mai departe, ia ghici cine castiga.
2. Am inceput sa beau cafeaua dimineata, exact ca in filme. Cu stirile in fata, cu ziarul pe genunchi sau pur si simplu in balcon, cu ochii aiurea la trecatorii grabiti spre servici. Cu alte cuvinte, cafeaua mea are gust de weekend in fiecare zi. Asa trai...mai greu.
3. Pot face orice prajitura, in orice zi. Nu conteaza daca doar o dezghet sau o fac de la zero. Luati hobby-ul vostru cel mai drag, ganditi-va cat timp petreceti cu el, inmultiti cu 10 si o sa va dati seama ce fain e.
4. Pot sa ma specializez in decoratiuni interioare. Pai numai mobila din sufragerie am mutat-o de cel putin 2 ori de cand mi-am intrat in functie. Practic stau intr-un spatiu nou la fiecare cateva saptamani, fara sa trebuiasca sa impachetez si sa car masina de spalat pe scari :D
5. Daca e ceva nou ce ti-ar placea sa inveti, acum e momentul. Ai timp de experimentat, de analizat, de a te analiza. E ca si cum ai plecat la drum, pe un drum forestier, intr-o padure frumoasa, si dupa ce ai mers continuu 20+ de ani, e o bancuta pe care te poti aseza sa respiri si sa vezi pe ce carare vrei sa o iei.
1. Mersul la cumparaturi e o placere. Ceapa, castraveti, detergent, orice iti trebuie la proiect. Dimineata e mai racoare, magazinele sunt mai goale si singura concurenta sunt babutele. Pai daca produsul e pe un raft mai inalt sau mai departe, ia ghici cine castiga.
2. Am inceput sa beau cafeaua dimineata, exact ca in filme. Cu stirile in fata, cu ziarul pe genunchi sau pur si simplu in balcon, cu ochii aiurea la trecatorii grabiti spre servici. Cu alte cuvinte, cafeaua mea are gust de weekend in fiecare zi. Asa trai...mai greu.
3. Pot face orice prajitura, in orice zi. Nu conteaza daca doar o dezghet sau o fac de la zero. Luati hobby-ul vostru cel mai drag, ganditi-va cat timp petreceti cu el, inmultiti cu 10 si o sa va dati seama ce fain e.
4. Pot sa ma specializez in decoratiuni interioare. Pai numai mobila din sufragerie am mutat-o de cel putin 2 ori de cand mi-am intrat in functie. Practic stau intr-un spatiu nou la fiecare cateva saptamani, fara sa trebuiasca sa impachetez si sa car masina de spalat pe scari :D
5. Daca e ceva nou ce ti-ar placea sa inveti, acum e momentul. Ai timp de experimentat, de analizat, de a te analiza. E ca si cum ai plecat la drum, pe un drum forestier, intr-o padure frumoasa, si dupa ce ai mers continuu 20+ de ani, e o bancuta pe care te poti aseza sa respiri si sa vezi pe ce carare vrei sa o iei.
Back in business baby!
De pe la mijlocul lui iunie sunt inapoi in paine cum s-ar zice. Yey!!
E un job flexibil, uneori cu ore peste program, lucrat de acasa cu deplasari in teren. Din pacate nu am echipa inca, asa ca lucrez mai mult pe cont propriu.
Am liste de lucruri de facut, fac planificari, am resurse de gestionat, intalniri de stabilit si onorat, termene limita de respectat, produse de livrat. Partea cea mai frumoasa e ca e un job care cere atentie, coordonare, flexibilitate, si nu am nici o sansa sa ma plictisesc.
Cu alte cuvinte, sunt manager. House manager.
E un job flexibil, uneori cu ore peste program, lucrat de acasa cu deplasari in teren. Din pacate nu am echipa inca, asa ca lucrez mai mult pe cont propriu.
Am liste de lucruri de facut, fac planificari, am resurse de gestionat, intalniri de stabilit si onorat, termene limita de respectat, produse de livrat. Partea cea mai frumoasa e ca e un job care cere atentie, coordonare, flexibilitate, si nu am nici o sansa sa ma plictisesc.
Cu alte cuvinte, sunt manager. House manager.