Despre (ei, cei) corporatisti

Vorba aia, e o lume nebuna, nebuna.

Ne trezim dimineata, aruncam pe noi niste toale, imediat ce am scos un deget afara pe geam, sa vedem cat de frig e. Cu ochii lipiti de somn indesam sub nas cateva linguri de cereale cu lapte, dintr-o cutie care ne promite ca o sa avem forme de sirena la dieta. Geanta se agata de mana, in timp ce fugim pe usa, cu sacosa cu gunoi in cealalta mana. Fugim la cafeneaua din holurile metroului, care desi nu e curata, macar are o firma cunoscuta deasupra usii. Inhatam o cafea, ca asa am vazut in filmele americane, si fara cafea nu putem functiona, si in ultima secunda, sarim in metro. Ni se prinde fusta in usa, sorbim cafeaua si ne verificam emailul pe iPhone, in timp ce ne impingem coatele in alti oameni, pentru ca si ei se imping in noi si vrem sa ne pastram un spatiu privat.

Ajungem la birou, mai alimentam cu o cafea. Ne suna mama sa ne intrebe daca ne-am gasit un iubit si o mintim ca intram in sedinta. Ne sunam prietenele si ne laudam ca am avansat, si anulam si iesirea in oras, pe motiv ca avem deadline. Si chiar avem.

O prietena mi-a spus acum ceva timp ca simte ca trece viata pe langa ea: job - acasa - job. In timp ce ma intorceam de la munca, pe drum, doi tineri vorbeau intre ei, si unul spunea ca nu ii place jobul, dar conteaza mai mult ce faci in timpul liber decat ce faci in alea 8 ore la munca.

Daca vrem sa avem o cariera de succes, trebuie sa depunem (mai) mult efort. Ajungem sa neglijam prietenii, ii transformam in prieteni pe email sau facebook. Suntem obositi, si cu ochii injectati ranjim cand vine paycheck-ul.

Incotro ne indreptam?

Realist, si trist

Profesoara mea de finlandeza e tanti aia care a scris toate cartile de finlandeza de pe care invata emigrantii sau studentii in universitate. Si e atat de tare si populara, ca la 12 minute dupa ce s-au deschis inscrierile la cursul ei, grupa era plina ochi. Am avut bafta sa prind si eu loc la ea, dupa ce am dat F5 cu ochii bunghiti cateva minute. Deci tot respectul pentru ea. Preda fain, si intelegi ce zice.

Ieri ne preda niste verbe noi. Unul dintre ele: pyytää. Are obiceiul sa explice ori in finlandeza, ori prin mimica. Asa ca ni l-a explicat pe asta, prin fraza in finlandeza: romanii pyytävät la gara. Eh, fara sa stii verbul, ce inseamna?

A mai dres malaiul dupa aia cu inca 2 exemple mai "cuminti", de genul copii care cer bani de la parinti sau oameni care cer ajutor la munca de la colegi.

Ok, bravo ei, toti au inteles verbul din prima. Mie mi-a venit sa intru sub banca. Si asta pentru ca asta a fost primul exemplu care i-a venit in minte, ca sa explice verbul. Si tare ma indoiesc ca ea e finlandeza exceptionala careia i-a venit in minte exemplul asta, instant ca un cubulet knorr.

Din bucuriile IT-ului

Sunt multe momente importante in viata unui  om  IT-ist , dar nimic nu se compara cu prima data. Ah, prima data cand ti se compileaza un Pascal, prima data cand ai injurat din cauza lui malloc, prima data cand ti-ai instalat Visual Studio, si prima data cand ai scris o bucata de cod care chiar ajunge intr-un produs pe care lumea chiar il foloseste. Si prima bucurie cand stii ca cineva,  undeva, la un moment dat, o sa primeasca un mesaj de eroare de genul "Restartati aplicatia", cand tu stii ca ala e un crash dar nu ai mai avut timp sa il repari.

Si dupa toate astea primele dati, cand ai impresia ca nimic nu te mai surprinde, cand lucrurile merg cum s-ar zice fara erori (ca nimanui nu ii pasa de warning-uri), afli ca cineva a facut RSI sau tendonita mai severa. Si apoi afli ca cineva-ul respectiv, care lucra la cateva birouri de tine, a trebuit sa iti schimbe cariera, ca nu mai avea voie sa foloseasca compul 8 ore pe zi. Atat de tare isi zdrelise incheietura mainii. Initial te revolti, apoi te gandesti ca ce fain de ea, ce speciala e.

Dar ce te faci cand afli ca tu ai tendonita? Pai ca orice IT-ist, te uiti pe google dupa "office ergonomics". Eu una v-as sugera sa va uitati mai devreme, ca doare al naibii de tare incheietura, si nu e fun sa adormi tinandu-ti tu mainile una intr-alta. A, si daca aveati impresia ca doctorul va poate prescrie o pastila magica, va inselati. Singurele pastile magice, cu patalama de doctor, sunt sportul (pentru spate in principiu) si o pozitie ergonomica (nu va ganditi la prostii):

Confesiunile unui om cu cearcane

Vrrrrrum, prrrraaaaam, nino, nino, nino, vrrrrrr, hrasshti, hrashti..

Cam asta am auzit eu azi-noapte. Si nu pentru ca as fi avut niste vecini nebunatici, ci pentru ca azi noapte a venit masinuta sa ia muntii de zapada din fata blocului. Miscarea mi se pare desteapta, pentru ca acum s-a mai racit un pic, si numa' bine e apa in stare solida si o pot lua usor. De cand cu valurile astea de frig si caldura, cu -10 azi si +2 maine, sigur in vreo 2 zile s-ar fi topit icebergul si iar ar fi trebuit sa plec de acasa incaltata cu ciubote.

Ceea ce nu mi s-a parut o miscare desteapta e ca m-am spalat in urechi de curand. Nu am putut sa pun geana pe geana toata noaptea. M-am uitat pe pereti la spectacolul de luminite de la masina, am ascultat simfonia rotilor, scrasnetelor, haraiturilor si am sperat ca macar stau pana dimineata, sa ia toata zapada, sa nu se mai intoarca si maine.

Si fusei in deal la targ

S-a anuntat prin Metro (prin ziarul Metro adica), cu trompete si font bolduit, scris mare, cum ca weekendul 15-16.01 ar fi un weekend de capatai pentru demoazelele si demozeii care urmeaza sa isi puna pirostriile. Cu alte cuvinte, fu targul de nunti, cica cel mai cel din toata Finlanda.

Si am mers.

M-am trezit dimineata, mi-am pus felii de castravete pe ochi, sa pot sa vad bine toate ofertele si am plecat nemachiata de-acasa, ca daca o sa probez rochii, sa nu imi puna batista in cap, sa nu le murdaresc rochia. Nu stiu cum e pe la voi, dar aici asa e moda: daca mergi sa probezi rochii de mireasa, si esti machiata (sau machiat), iti pune o batista in cap, care e atat de mare incat iti acopera toata fata. Apoi tragi rochia pe cap, si batista aia functioneaza gratios ca o zona de frontiera pe care machiajul nu o trece.

Si m-am dus la targ, cu desaga pe umar, cu pasul domol al omului care merge sa se targuiasca si isi face in minte toate socotelile, sa nu ajunga acasa cu o punga goala, ca Stan Patitul. Cand am ajuns la targ, la poarta, a trebuit sa platesc intrare. Si nu 2 bani, ci o suma care e cam de 1.5 ori mai mare decat cat platesti in mod normal pe pranz, daca mergi la masa in oras. Ok mi-am zis, macar dupa ce trec de poarta, mi se deschid zeci de mii de posibilitati.

Nu mi s-au deschis. Nu se puteau nici proba rochii, nu erau nici abudente de decoruri expuse, nici exemple de marturii, nici pret mai mic ca in magazine, nici oferte de luni de miere. Dar nimic. Nu stiu cu ce au umplut ditamai hala, ca eu nu am gasit nimic din ce cautam. Doar atat, ca am vazut un show de rochii de mireasa, agatate pe fotomodeale si am vazut si buchetul de mireasa declarat buchetul anului 2010 undeva prin Asia - ca un evantai din care curgeau flori pe parti. Dar asta puteam sa vad si pe net.

Asa ca am plecat acasa si am mancat mancare chinezeasca. Si cine stie, poate o sa imi iau rochia tot de pe un sit chinezesc.

Dedicatii muzicale

Sa incepem weekendul cu o melodie de la mine pentru narcisista de mine:



Din pacate, da, ma mint. Dar minciunelele "albe" sunt ok, nu-i asa?

Varo!

Asta e o stire mai veche de saptamana asta, dar care m-a pus pe ganduri: cica la inceputul saptamanii, in Helsinki (Hakaniemi pentru cei hard core), aproape de centru totusi, o persoana a murit pentru ca i-a cazut in cap o bucata mare de gheata de pe un acoperis al unei cladiri.

De cand s-a incalzit afara un picut (adica -4, de la -18), a inceput sa se mai topeasca pe ici pe colo, si sa mai cada zapada si gheata de pe acoperisuri. Asa ca oamenii care toata iarna au adunat zapada de pe strazi, acum o arunca pe strazi, de pe acoperis. Totul facut regulamentar cu ata colorata care imprejmuieste locul "crimei", cu fluieratori cu veste reflectorizante si semnale sonore si hauaturi la trecatorii care ignora ata si calca prea aproape de locul de cadere al zapezii.

Fara sa stiu despre acesti adevarati meteoriti de gheata, sageti ale craiesii nordului, sau cum vreti sa ii numiti, luni am ignorat si eu ata colorata. Dar asta pentru ca efectiv nu puteam iesi de pe trotuar - luni au fost cam +1, +2 grade, si era o aparaie langa bordura, iar eu nu aveam canoia gonflabila dupa mine. Asa ca m-am uitat in sus, nu era nimeni jos care sa se uite urat la trecatori(cum e de obicei), si am tulit-o repede. Moment in care, o tanti, iesita la o tigara in fata cladirii, m-a apostrofat plina de griji si un picut de aroganta, ca totusi era impartitoarea dreptatii.

Pacat ca a trebuit sa citesc in ziar despre saracul om, in Hakaniemi, ca sa ma faca sa fiu mai atenta pe unde calc...

Si inca ceva: si masinile sunt vedete in ziar acuma, multe din ele cu parbrizul nenorocit de...ati ghicit, gheata!

ps. Varo inseamna "ai grija".

In toata maretia lor..

Daca m-ar fi obligat cineva sa imi iau, as fi protestat. Da' nu-i asa ca e sic dunga aia reflectorizanta? Si un finlandez get-beget mi-a zis ca is model exact ca prin anii '50, si ca is in voga acuma. Deci nu numai ca nu mai stau cu picioarele ude, ci mai sunt si trendy-flendy:

PS. Cica fiecare ciubota e facuta manual, din aprox 200 bucati. 

PPS. Cizmele de cauciuc sunt printre primele produse facute de Nokia, pe langa cauciuc si hartie, inainte sa se apuce de telefoane.

PPPs. Daca cineva se intalneste cu gascanul care si-a pierdut galosii, sa ii spuneti ca sunt la mine.

Cel mai nou gadget al meu, marca Nokia

In principiu luni e o zi proasta sa cheltui bani. Cica daca incepi de luni, o sa o tii asa toata saptamana. Eu am inceput de luni dimineata, si am incheiat luni seara cu cel mai nou gadget pe care mi l-am luat de la Nokia.

Sa va dau cateva indicii: e rosu, se fabrica inca din 1898, foarte multi finlandezi au, in perioada asta a anului cand se topeste zapada.

Cand am venit in Finlanda am fost poate nu socata, dar cel putin amuzata cand am vazut oamenii pe strada cu el, gadgetul. Am zis ca in viata mea eu nu o sa am asa ceva. Si totusi, azi am capitulat de bunavoie, am mers in magazin si mi-am cumparat in 2 timpi si 3 miscari. Si am mai fost si mandra dupa aia.

Si inca un indiciu, sa nu ziceti ca is zgripturoaica:

Ia sa vedem cine ghiceste despre ce e vorba.

MrT and I

MrT is tall and he has the most gorgeous dark eyes I have ever seen. He has the biggest eyebrows (although I can see their upper line has been trimmed a bit, professionally) and the most cunning, mocking and seductive smile, all in one. From the moment I saw him the first time, I thought: dangerous to look at, dangerous to talk to and definitely worth dreaming of.


MrT is my reason for eating salad at noon, drinking tea in the evening and falling asleep naked. Because you see, in my mind, MrT’s touch surely feels like the satin sheets. And I feel like 17 again: trying to hide my pimples, trying to walk straight and unable to utter a word when anywhere in his proximity - that means about 3 meters or more away from him.


It’s not that I am shy. I am not shy. What the hell, I am a director and every day grown up men tremble when I ask them for their reports. It’s just the way he is. You know, him being the sort of man I’ve always dreamed of and stopped dreaming of, because my career is much more important than having a man to cook for. At the beginning, 3 years ago, I thought it was just a crush. A tiny little crush, which of course I exploited. When you are a woman, working in this sort of business, sometimes you need to wear a dress to get the things your way. It’s not manipulation. I’d say it’s more about smart usage of one’s assets. And it looks like it worked in his case also. In the office, in the meetings, whenever our companies have a joint project, I am the ice-queen-perfection of the negotiations, power points and numbers. Whenever we happen to come upon each other in the cafeteria, my brain goes numb, my knees turn to jelly and all my authoritarian magnitude turns to snot. Yep. And the pun was not intended.


- Lovely weather today, he would say. +20, no chance of rain.
- In 20 minutes we have the meeting with the board, i would reply, and i would see myself covering up in haze. I just love to go back to safe ground.
- 20 minutes is a long time. Care for a coffee?
I literally feel the ground surge under my stilettos.
- Sure, no sugar.
Thanks God I have practiced this question enough times with my secretary as to have an automated reply to it.
- So, is your report ready?
I’m not sure if he’s mocking me with this question. Normally that would be a good question, but in this case, when he’s looking straight into my eyes, I kind of feel he means something else.
- Sure.
Sure I’m an idiot I mean, but I don’t say out loud the second part. When you’re asking me about weather, I want to talk about work. When you’re asking about work, I think you’re kidding me. Oh my, you truly are gorgeous and I feel I should come closer to you and just bury my face in your freshly-washed-so-manly-smelling-perfumed collar.
- How long have you been working for this company?
- 10 years.
I love numbers. 10 years, 10 fingers, perfect to count 10 reasons why I am totally lost next to you. I feel my face heating up, and I catch myself pushing out my breasts, while slowing lifting a bit each finger in turns, to keep up with my counting.
- You?  
It’s always polite to ask about the other person, and it buys me time. I can look at him a bit more, continue my counting, and continue biting my lips. I’ve got a question on my lips that has to never come out.
- 15 years.
Oh good. So we would be in bed, all sweaty, I would receive a message from work, and he would start patronizing me, since he has 5 years more than me in the business. No sir, one reason from the 10 is down.
- What are you doing for holidays?
- Going skiing. You?  
I don’t really ski, just fool around for a couple of hours, on a hill near my brother’s house. Didn’t want to sound stupid.
- Going to my parents’. Eating some good old fashioned holidays food.

So you’re your mommy’s boy. My cooking will never be good enough for you. You won’t even know how to make fries. You spoiled brat! One more reason down.

- Then I would be going partying with some cousins. Family is important in my tradition.

So if I am about to give birth, and the cat of the family is feeling sick, you would leave me alone to drive 200km to check on the cat. What on earth did I see at you?

- Listen, would you like to go for a drink after the meeting?

Can’t believe he asked. After hinting he’s a spoiled patronizing mommy’s brat, he asks me out.
How does he dare? I check my pulse, I check my composure and at this short checkup, my crush seems to be reported missing. And my MrT appears just about 5cm taller than me. And I’m 1.60m.

Doamne miluieste...popa prinde peste

6 ianuarie e o zi faina in Helsinki. Si asta pentru ca e liber, pe baza de Epiphany - adica ziua in care au venit magii cu cadouri catre cel nascut acum ceva timp, pentru care taiem noi porcul in fiecare an.

In Finlanda, daca esti inscris la vreo biserica, trebuie sa platesti o taxa, in fiecare an - care daca nu ma insel e un procent din veniturile tale. Pe baza de cheltuieli mari, remuneratie mica, si pe baza de "dom'le eu nu cred", multi finlandezi se "dezinscriu" de la biserica. Asa ca procentul de "atei" pare sa creasca. In schimb, ce ma fascineaza e ca toti, la unison, sunt de acord cu sarbatorile religioase, mai ales daca vin asa pe la un joi, vineri, luni sau marti. Pai ce facem, credem sau nu credem?

Din minunile secolului XXI

Stiti cine a inventat tehnica prin care se scot, si in ziua de azi, resturile de drojdie din sampanie? Cica ar fi o tanti desteapta, o baroneasa ceva.

Dar eu apreciez cel mai mult persoana care a inventat sampania pentru mine: pot desface dopul fara sa stropesc peretii, pot sa torn linistita in piramida de pahare fara sa fac mizerie pe jos, nu isi schimba gustul daca o desfaci azi si o termini maine, nu are alcool, are si ciocolata. Ce imi pot dori mai mult?

Buna dimineata 2011

Eu nu tin jurnale din alea scrise de mana, sub cearsaf, si incuiate cu cheia intr-un fund de dulap. Mi-ar placea, dar nu am reusit sa fiu destul de consecventa. Asa ca am inceput sa notez ganduri, chestii care mi se par mie mai interesante, sau sa lipesc diverse poze care mie imi plac. Un soi de proiect la lucru manual. Si ce am observat e ca, exact ca in cazul altor bilioane de oameni de pe pamantul asta, ma tot intreb care e scopul meu in viata.

Intre timp am facut unele incercari timide sa il gasesc si am aflat ca nu exista o potiune magica. Nu exista un abracadabra care sa iti arate la ce esti bun, pentru ce ai fost construit si in ce mod pot sa aduci ceva in jurul tau. Din cauza asta admir oamenii care au incredere in ei, stralucesc, fac ce pot si incearca mereu sa poata ceva.

Daca aveti nevoie de un "quick fix" ca sa gasiti scopul vostru in viata, puteti sa cautati pe net. Asa am gasit un exercitiu, care poate dura oriunde de la 5 minute pana la o ora, in care pur si simplu scrii pe hartie ce raspuns iti trece prin minte la intrebarea "care e scopul meu in viata?" Scrii orice iti trece prin minte, ideea e sa nu te opresti si sa nu filtrezi ce scrii. Scrii, pana ajungi la un raspuns care iti aduce lacrimi in ochi. Si asa descoperi. Iti bombardezi creierul pana cedeaza, pentru ca el stie.

Alt "quick fix" e sa faci un test de personalitate, sa il interpretezi, sa vezi ce ai, ce iti lipseste, unde vrei sa ajungi.

Daca sunteti pe drumul asta, va urez drum bun si mult succes. Daca nu ati inceput inca drumul asta, va urez sa va bucurati in continuare de copilarie. Iar daca sunteti blocati in "questul" asta, as zice sa va bucurati de fiecare pas din calatorie, si sa tineti minte ca Fat Frumos a salvat printesa dupa ce s-a luptat pe bune cu balaurul, nu doar pe calculator. Eu asta imi propun pe anul asta.