Ion Creanga si cu mine

Cand eram mica si stateam cam toate lunile de vara la bunici, aveam un picup cu diverse discuri ramase de pe vremea cand tata o curta pe mama. Erau in general discuri cu melodii straineze adaptate cu versuri romanesti, si interpretate de diverse personalitati ale vremii.  In camera cu picupul erau pe pereti poze cu tataia militar (si ce frumos era!), cu busuioc pus la uscat pe soba, si pe dulap era o cutie de bomboane cu jeleu, cutie plina cu fotografii vechi de cand lumea, sau de cand era mamaia fata.

Cum la tara nu aveam digiTV si alte minuni, iar Zana nu isi incepuse inca periplul surprizelor, imi imparteam bucuriile intre fugaritul gainilor prin gradina, infulecam capsunile si zmeura inainte sa o infulece alti veri inaintea mea, si stateam cu mainile intinse si cu cana de lapte pregatita cand scotea mamaia colacii fierbinti din cuptorul de piatra (din ala in care pui intai lemne sa incalzesti, apoi scoti lemnele si pui colacii cu vatraiul).

Dar cele mai speciale erau serile cand, mai marisori fiind, am inceput sa umblam la picup. Si asa am descoperit un disc cu Capra cu 3 iezi, pe care am inceput sa il ascultam seara inainte de culcare, de ramanea picupul in priza toata noaptea si tresaream cand acul sarea de pe disc.

Cand aud cantecul asta invariabil ma gandesc la copilaria mea si la toate lucrurile de mai sus:


Singura asemanare pe care o vad e ca si capra, si Harap Alb, au fost scrise tot de Ion Creanga, frate cu Eminescu pe drumul nemuririi (ca sa citez profesoara de romana).