Mi-era dor de ploaie

Dupa vreo 7 luni de iarna, frig, ninsoare, imi era dor de ploaie. Zilele astea, tot stand acasa, am avut ocazia sa vad cum se topeste zapada, sa vad o veverita ratacita prin parcul de copii, o babuta la blocul de vis-a-vis cum isi bea cafeaua cam in fiecare zi pe la 11 la geam, langa o stropitoare rosie de plastic.

De dimineata cand m-am trezit cerul era innorat, si ploua. O ploaie din aia marunta, frumoasa, pe care parca o vezi cum cade de pe o frunza pe alta pana ajunge in iarba. Imi place asa de mult sunetul ploii pe pervaz.

Mi-era dor de o zi cand pot sa ascult niste jazz incet-incet, sa aud ploaia pe pervaz si sa citesc. Si se pare ca ziua aia a venit.

Deci e momentul sa trec la urmatorul dor:  mi-e dor sa mergem cu masina, sa ne strambam si sa oprim din 2 in 2 kilometri sa facem poze. Si sa imi urc picioarele pe geam.