Din fiecare loc important pentru noi, din fiecare intamplare, cu fiecare persoana care conteaza, pastram amintiri. De regula, sunt fotografii, mai ales in zilele noastre cand, chiar si in fuga trenului, ai timp sa scoti telefonul, apesi o tasta *clack* si ai in memoria telefonului o imagine a peisajului pe langa care ai trecut.
Cat timp am avut iPhone, am adunat o groaza de fotografii: o floare mai ciudata, un balon cu aer cald care decola de langa blocul meu, o veverita, un fel de mancare, un prieten. M-am uitat doar mai tarziu la ele: cand a trebuit sa resetez iPhoneul, si mi le-am copiat pe calculator. La pozele mai vechi m-am uitat cand mi-am dat seama ca am imbatranit, sau cand a mai aparut cate o leapsa cu generatia '80. Cumva, toate fotografiile astea, toate biletele de pe la diverse concerte si muzee, toate vederile pe care le am stranse intr-o cutie, imi aduc amintiri frumoase. Cumva, toate intamplarile, chiar daca mai frustrante, rusinoase sau jalnice, se transforma in amintiri dragi, si intamplari frumoase.
Asa cum avem obiectele astea sa ne declanseze un suvoi de veselie si nostalgie, mai avem ceva foarte important de aducere aminte. Asa cum toate obiectele astea pastreaza in ele sentimente, asa oamenii pe care ii cunoastem de aduc aminte de intamplari, prin numele lor, printr-un gest involuntar, o bluza sau o privire. De multe ori, cand ma intalnesc cu cineva cu care nu m-am vazut de mult timp, ne intrebam reciproc: iti aduci aminte cand..?
E ca si cum amintirile noastre sunt multiplicate, si aruncate ca bucatele de oglinda peste oamenii si lucrurile din jurul nostru. Insa cine le raspandeste asa pe ale mele face o gluma proasta. Amintirile nefericite nu le arunca deloc peste obiecte. Nu imi aduc aminte sa fi vazut o poza si sa ma fi infuriat. Poate am devenit melancolica, dar niciodata nervoasa. Insa cu oamenii e altceva. De cate ori nu am zis "nu-mi place numele X, ca am cunoscut eu o X care nu stiu ce mi-a facut". Sau "am cunoscut o persoana azi Y, dar nu-mi place de ea, ca o cheama ca pe Y care s-a purtat nu stiu cum". Niciodata nu am zis "nu-mi adu flori galbene ca am avut alergie la ele".
De ce ne e asa usor sa lipim de oameni amintiri neplacute? Suntem mai urati in preajma oamenilor decat a obiectelor?
Cat timp am avut iPhone, am adunat o groaza de fotografii: o floare mai ciudata, un balon cu aer cald care decola de langa blocul meu, o veverita, un fel de mancare, un prieten. M-am uitat doar mai tarziu la ele: cand a trebuit sa resetez iPhoneul, si mi le-am copiat pe calculator. La pozele mai vechi m-am uitat cand mi-am dat seama ca am imbatranit, sau cand a mai aparut cate o leapsa cu generatia '80. Cumva, toate fotografiile astea, toate biletele de pe la diverse concerte si muzee, toate vederile pe care le am stranse intr-o cutie, imi aduc amintiri frumoase. Cumva, toate intamplarile, chiar daca mai frustrante, rusinoase sau jalnice, se transforma in amintiri dragi, si intamplari frumoase.
Asa cum avem obiectele astea sa ne declanseze un suvoi de veselie si nostalgie, mai avem ceva foarte important de aducere aminte. Asa cum toate obiectele astea pastreaza in ele sentimente, asa oamenii pe care ii cunoastem de aduc aminte de intamplari, prin numele lor, printr-un gest involuntar, o bluza sau o privire. De multe ori, cand ma intalnesc cu cineva cu care nu m-am vazut de mult timp, ne intrebam reciproc: iti aduci aminte cand..?
E ca si cum amintirile noastre sunt multiplicate, si aruncate ca bucatele de oglinda peste oamenii si lucrurile din jurul nostru. Insa cine le raspandeste asa pe ale mele face o gluma proasta. Amintirile nefericite nu le arunca deloc peste obiecte. Nu imi aduc aminte sa fi vazut o poza si sa ma fi infuriat. Poate am devenit melancolica, dar niciodata nervoasa. Insa cu oamenii e altceva. De cate ori nu am zis "nu-mi place numele X, ca am cunoscut eu o X care nu stiu ce mi-a facut". Sau "am cunoscut o persoana azi Y, dar nu-mi place de ea, ca o cheama ca pe Y care s-a purtat nu stiu cum". Niciodata nu am zis "nu-mi adu flori galbene ca am avut alergie la ele".
De ce ne e asa usor sa lipim de oameni amintiri neplacute? Suntem mai urati in preajma oamenilor decat a obiectelor?
0 comentarii:
Post a Comment