Poem despre cautare

Te uiti la mine. Cauti raspunsuri?
Imi scrii intrebarile pe spate, simt cum stiloul isi face loc printre omoplatii mei. Ma zgarie, si cerneala se napusteste in venele mele. Vrei sa fiu plina de intrebarile tale, vrei sa le simt in inima. Nu mai simt.
Fluturi de cerneala, bolnavi de la atata albastru, imi cresc pe spate, si se transforma in larve mari. Una pentru inima mea, una pentru inima ta. Inima mea e un vierme in inima ta, asa cum inima ta e un vierme in inima mea. Daca am fi mai romantici, am spune yin si yang.

Te uiti la mine.
Vrei sa ma diseci, crezi ca am ascuns raspunsurile sub piele. Sau poate mai adanc, poate in plamani. Simt cum pielea mi se deschide, si ochii tai patruleaza. Cauta cat vrei, eu nu am raspunsuri.

Simt saliva ta pe degetele mele. Imi arde amprentele, identitatea mea artificiala. Prin tine sunt un strain fara nume, fara tara, fara durere. Mi-ar placea sa spun ca m-am gasit, imbracata in straturile mele de grasime. Dar tind sa cred ca nu e asa, pentru ca in continuare te uiti la mine. Te uiti flamand, ca un animal in fata ultimului ciolan, pe ultima plaja care a existat vreodata, pe ultima planeta pe care am locuit impreuna.

Si atunci urli de singuratate, pentru ca raspunsurile nu sunt in mine. Nu le-ai gasit, chiar daca atunci cand ne-am cunoscut ma citeai ca pe o carte deschisa.