Animalele de dupa gratii: noi sau ele?

Am fost duminica la Korkeasaari - gradina zoologica - ca sa zgatii si eu ochii la prima parte a competitiei Art Meets Ice. Tema a fost The future of seas, si cam toate sculpturile m-au deprimat: urs polar pe o bucatica mica de gheata, scheleti de peste, orase care inghit oceanele, pelicani plini de petrol. O sa pun niste poze mai acus.

Dar partea care m-a atras cel mai mult a fost ca am mers sa imi vad vechii prieteni: tigrii. Eu sunt innebunita dupa tigri, daca as putea mi-as lua unul acasa sa il cresc. Mi se par niste animale superbe. Asa ca am mers in sectiunea cu "pisici mari": lei, tigri, leoparzi, rasi, si ursuleti panda rosii. Si m-am speriat.

Langa fiecare tarc de animal, e un indicator care spune cat de in pericol e specia respectiva pe glob. Daca nu stiati, leii sunt in pericol foarte mare (urmatoarea treapta e "extinsi"), tigrii nici ei nu o duc prea bine. E trist sa vezi camile sub o claie de zapada, sau lei care dorm cu nasul in zapada. Eu nu i-am vazut asa pe Discovery. Si desi tarcurile alea sunt destul de marute, abia de au loc sa isi dezmorteasca un pic picioarele. Da, primesc mancare, nu trebuie sa fuga dupa ea, si au o scorbura a lor, nu trebuie sa se bata cu altii. Dar au un stol de ciori, sau mai bine zis un grup de hiene, care se napustesc langa gardurile lor si incep sa ii tzacaie si fluiere si tzampaie, doar-doar or intoarce capul si poate sa le bage flashul in ochi. Daca fac un pas, imediat trupa de hiene razacioase scot aparatele si fac un filmulet, si arata cu degetul, si bat in geam. Daca peste drum leul incepe sa raga(cum a facut), toata trupa de hiene o ia la picior sa surprinda senzationalul pe camera, sa aiba ce pune pe hardul cu backup. Si tigrul, sau rasul, sau maimuta, sau la ce se uitasera inainte, ramane acolo singur intre gratiile lui.

Stau si ma intreb cat de bune is gradinile astea zoologice. Imi pare bine ca apuc sa vad pe viu animale pe care le-am vazut doar in poze, dar oare chiar se merita ca ele sa stea dupa gratii doar ca sa am eu ce face o duminica? Sa pot sa fac o poza, si sa stiu cum miroase un urs?

2 comentarii:

Sunshine said...

Sunt de acord cu tine... dupa o experienta traumatizanta (ce-i drept la noi in tara), am promis sa nu mai calc in vreo gradina zoologica.

Loredana said...

E ironic intr-un fel. Daca noi nu mergem la zoo, ca sa protestam poate, ei fac mai putini bani din bilete, deci au mai putini bani pt ingrijirea animalelor.

Post a Comment