Am facut o descoperire naucitoare, halucinanta: sunt naiva si usor fraieribila. Daca o persoana pe care o cunosc cat de cat, vine la mine si expune cu pasiune diverse probleme, imediat incerc sa imi serpui drum in solutionarea lor.
Exemplu: mai in iarna, inainte de Craciun, o colega mi-a fluturat pe sub nas niste felicitari facute de o artista, puse spre vanzare, iar jumate din castiguri se duceau catre gradinita lu' Vikingu' ei asta mic. Sa le cumpere si lor maica bomboane, sa aiba cu ce isi caria dintii de Craciun. Mi-a zis de pret, 6 euro. Eu, ca o fata mare cand vede prima oara un haiduc fara camasa, am zis ca iau. Mi-a pasat un pachet de 8 felicitari (in minte am facut un calcul rapid 6x8=48, ca nu degeaba mi-a terorizat mama plimbarile cu intrebari din tabla inmultirii). Zis-ai "da", si asa ramase. Nici o secunda nu am regretat, in timp ce ma dadeam cu capul de oglinda din baie. "Eh, asta e, prostia se plateste" si "da ce bomboane le iau? de aur umplute cu diamante?" mi-au trecut prin minte, dar nu am zis nici pis. Bine, am aflat dupa aia ca 6 euro era pentru toate cele 8. Si eu nici macar nu trimit felicitari. Mi-am zis ca nu o sa se mai repete.
O colega a adus la sala felicitari facute de mama ei. Vezi, pentru Valentineii astia. Mi-a zis ca daca vreau, sunt acolo, si sa nu ma sfiesc. Cum ea e singura care vorbeste cu mine din toata grupa lu' papuc care ne scuturam suncile pe acolo, am simtit cum mi se urca in obraji rusinea ca nu contribui. Am intins mana spre vestiar, sa ajung la portofel, cu imaginile din jur invartindu-mi-se ca doi sfredelei din aia spiralati. Noroc ca m-am lovit la degetul de la picior de banca si am iesit din transa. Am fugit repede in sala de sport, sa ptiu! scap de ispita.
Mai, numai eu is Marghioala targului care se simte automat infierata daca nu contribuie cand aproapele o cere?
Exemplu: mai in iarna, inainte de Craciun, o colega mi-a fluturat pe sub nas niste felicitari facute de o artista, puse spre vanzare, iar jumate din castiguri se duceau catre gradinita lu' Vikingu' ei asta mic. Sa le cumpere si lor maica bomboane, sa aiba cu ce isi caria dintii de Craciun. Mi-a zis de pret, 6 euro. Eu, ca o fata mare cand vede prima oara un haiduc fara camasa, am zis ca iau. Mi-a pasat un pachet de 8 felicitari (in minte am facut un calcul rapid 6x8=48, ca nu degeaba mi-a terorizat mama plimbarile cu intrebari din tabla inmultirii). Zis-ai "da", si asa ramase. Nici o secunda nu am regretat, in timp ce ma dadeam cu capul de oglinda din baie. "Eh, asta e, prostia se plateste" si "da ce bomboane le iau? de aur umplute cu diamante?" mi-au trecut prin minte, dar nu am zis nici pis. Bine, am aflat dupa aia ca 6 euro era pentru toate cele 8. Si eu nici macar nu trimit felicitari. Mi-am zis ca nu o sa se mai repete.
O colega a adus la sala felicitari facute de mama ei. Vezi, pentru Valentineii astia. Mi-a zis ca daca vreau, sunt acolo, si sa nu ma sfiesc. Cum ea e singura care vorbeste cu mine din toata grupa lu' papuc care ne scuturam suncile pe acolo, am simtit cum mi se urca in obraji rusinea ca nu contribui. Am intins mana spre vestiar, sa ajung la portofel, cu imaginile din jur invartindu-mi-se ca doi sfredelei din aia spiralati. Noroc ca m-am lovit la degetul de la picior de banca si am iesit din transa. Am fugit repede in sala de sport, sa ptiu! scap de ispita.
Mai, numai eu is Marghioala targului care se simte automat infierata daca nu contribuie cand aproapele o cere?
0 comentarii:
Post a Comment