Sindromul dentistesc

Imi aduc aminte cu drag cand mancam bomboane pe ascuns sub plapuma, pe la vreo 6-7 anisori asa, inainte de culcare, cu lumina stinsa. Rontaiam pana ma dureau falcile, si dupa aia mai puneam la macinat vreo doua bomboane, ca nu-i asa, tot timpul e bine sa iti testezi (si depasesti) limitele. Si eram fericita. Grasa, frumoasa si fericita. Si cu niste mandrete de cariute care au crescut pana mi-au mancat dintii. Asa am ajuns eu in lumea fascinanta a dentistilor, frezelor (nu freziilor), injectiilor cu anestezic, colturilor de gura atarnand ca niste curci pe gard, pline de saliva. Ma mir cum de am avut o copilarie normala cu atatea torturi.

Prima stomatoloaga pe care mi-o aduc aminte e o tanti cu par castaniu, care avea un cocker spaniol si o fata. Cred ca a facut treaba buna, ca nu imi aduc aminte sa fi plans pe scaun, si nici sa ma ascund sub masa ca sa nu merg iar la dentist.

A doua stomatoloaga a aparut cativa ani mai tarziu, si primul lucru pe care l-a zis, dupa ce mi-a examinat frumusetea dintoasa, a zis ca cine a umblat in gura mea? Pai asa se face treaba? Canalul ala e nu stiu cum, plomba aia e sucita nu stiu cum, ca nu asa se face treaba. Si s-a pus ea voiniceste pe treaba. Totul a culminat cu o extractie care a avut nevoie de 2 anestezieri, a durat 45 minute si am fost infundata cu nasul in pieptul ei generos ca incepusem sa plang de durere. Probabil voia sa ma inabuse, sa nu auda pacientii din sala de asteptare urletele mele.

Lantul de stomatologi a fost continuat cu inca un numar de profesionisti si profesioniste, care fiecare si-a inceput expertiza prin a ma instiinta ca cel dinainte a facut o treaba proasta, foarte proasta, si ca nu se mai poate asa. Evident, totul zis in cuvinte mai elegante, gen "asa nu se face", "sa vedem cum putem sa rezolvam". Noroc ca mi-au platit parintii toata distractia asta. A fost ca un hobby. Unor copii parintii le plateau cursuri de dansuri sau gimnastica, mie imi plateau dentistul.

Azi a trebuit sa merg iar, de data asta in dulcele targ al Helsinkiului. M-am codit mult, ca am auzit ca e foarte scump, ca e vai si amar, ca e super aglomerat. Ca toate zvonurile alea care umbla de obicei intr-un targ. Mi-am luat inima in dinti si mi-am facut o rezervare pe net la o clinica particulara. Am primit un SMS cu 30 minute inainte de rezervare, am fost primita frumos si zambitor, am chitchatuit cu asistenta. Am primit ochelari de soare sa nu bata in ochi lumina aia de dentist, si sa nu imi imbatraneasca pielea sensibila din jurul ochilor. A venit stomatologul (un pic mai blond ca aia de la noi, in rest nici o diferenta) si intr-o engleza perfecta mi-a spus: Vai, dar stiti ce lucrare vi s-a facut? Cum e posibil sa fie lasate canalele astea asa? Asa nu se poate!

Stau si ma intreb: asta o fi un cod? Asta e primul lucru pe care il invata oamenii astia la scoala? Sau poate stomatologii is grupati in clanuri, si fiecare are insemnul lui, ca un fel de Z-ul modern al lui Zorro. Daca nu esti tratat de clanul corect, nu esti tratat corect?