Cu mai multe poze puteti sa va delectati aici.
Showing posts with label manila. Show all posts
Showing posts with label manila. Show all posts
Poze din Manila, in sfarsit
Dupa nshpe zile de cand am venit din Manila, mi-am luat inima in dinti si am pus pe net niste poze. Singura parere de rau e ca in unele nu se aude si zgomotul care era cand au fost facute.
Cu mai multe poze puteti sa va delectati aici.
Cu mai multe poze puteti sa va delectati aici.
Mica publicitate
Am cumparat din Manila coffee rice tea. Adicatelea cica e orez prajit cumva in cafea, din care faci ceai. Pliculete frumusele, cu snur, care se imbaiaza in apa fierbinte. Ceaiul are asa o aroma de orezocafea.
Il donez pentru doritori, pe principiul primul care tzipa mai tare, il primeste. Doritori?
ps. Persoana care il vrea trebuie sa imi trimita adresa pe mail, sa am unde il trimite.
Il donez pentru doritori, pe principiul primul care tzipa mai tare, il primeste. Doritori?
ps. Persoana care il vrea trebuie sa imi trimita adresa pe mail, sa am unde il trimite.
Jurnal de calatorie - Soarele intr-o sticluta
Miercuri a fost o zi de "la revederi". O zi de hai sa mancam pizza impreuna, sa cumparam cadouri, bomboane. Am primit drept cadou un tricou superb de la echipa.
Dupa servici, am mers in Megamall. Megamall care e un ditai mall-ul. Dar se pare ca cel mai mare e Mall of Asia, care e al 7lea ca marime din lume. Sau asta am inteles eu. Cum asteptarile erau ca eu sa fac multe cumparaturi, vreo 5 oameni de la servici m-au insotit: sa ma sfatuiasca ce chestii sunt traditionale, sa ma ajute sa car sacosele. Am ramas cu gura cascata. Dupa ce ca se trezesc pe la 4am-5am, stau la munca de la 6am la 4pm, voi sa mai si mearga cu mine cateva ore.
Lucrul cel mai ciudat pe care l-am cumparat a fost o sticluta de oja. Asta a fost actul meu de rebeliune impotriva intoarcerii la iarna: o sticluta de oja galbena, pe care o port acum pe unghii (dupa ce m-am mazgalit vineri dimineata la 3am cu ea).
Manila mi-a lasat un gust...insorit. E atata viata in orasul ala, incepand cu aglomeratie, oameni veseli, miros de mango. Clar nu mi-ar placea sa lucrez acolo, sau sa stau permanent acolo, dar as vrea foarte mult sa ma mai intorc acolo.
Intre timp umblu cu unghii galbene...
Dupa servici, am mers in Megamall. Megamall care e un ditai mall-ul. Dar se pare ca cel mai mare e Mall of Asia, care e al 7lea ca marime din lume. Sau asta am inteles eu. Cum asteptarile erau ca eu sa fac multe cumparaturi, vreo 5 oameni de la servici m-au insotit: sa ma sfatuiasca ce chestii sunt traditionale, sa ma ajute sa car sacosele. Am ramas cu gura cascata. Dupa ce ca se trezesc pe la 4am-5am, stau la munca de la 6am la 4pm, voi sa mai si mearga cu mine cateva ore.
Lucrul cel mai ciudat pe care l-am cumparat a fost o sticluta de oja. Asta a fost actul meu de rebeliune impotriva intoarcerii la iarna: o sticluta de oja galbena, pe care o port acum pe unghii (dupa ce m-am mazgalit vineri dimineata la 3am cu ea).
Manila mi-a lasat un gust...insorit. E atata viata in orasul ala, incepand cu aglomeratie, oameni veseli, miros de mango. Clar nu mi-ar placea sa lucrez acolo, sau sa stau permanent acolo, dar as vrea foarte mult sa ma mai intorc acolo.
Intre timp umblu cu unghii galbene...
Jurnal de calatorie - Shiny happy people
Spun cu mana pe inima ca in putine locuri pe unde am mai fost am vazut oameni atat de deschisi, zambitori, impacati cu ei. Si credinciosi.
Am auzit ca ar fi timizi. Unii sunt. Desi eu am fost acostata de foarte multi/multe pe strada. Si nu cu gand rau. Doar sa vorbeasca cu mine, sa vada de unde sunt, ce hram port. Si asta nu prea se impaca in mintea mea cu conceptul de timiditate. Pana am fost luminata ca in general sunt timizi intre ei, dar nu cu strainii.
Inchipuie-ti un oras care efectiv nu doarme niciodata. Tot timpul e trafic, tot timpul e galagie, e cald, uneori sunt mirosuri ciudate. Unii dintre ei calatoresc 2-3 ore pe zi doar sa ajunga la munca, si inca pe atat sa se intoarca acasa. Traficul e o alandala totala. Toata lumea trece pe unde apuca, masinile claxoneaza banuiesc din reflex - cred ca au o norma de 10 claxoane per instrument cu roti la fiecare 500 metri. E poluare. Sunt o groaza de malluri mari. La intrarea in mall esti controlat in geanta ca si cum ai face security check la aeroport. Pe mine toate lucrurile astea m-au facut la un moment sa vreau sa ma intorc acasa. Am intrebat pe cineva: te-ai gandit vreodata sa pleci in alta tara? Raspunsul a venit instantaneu: nu.
Si am inteles de ce. Pentru ca oamenii de aici sunt minunati. Au un zambet de la o ureche pana la cealalta. Sunt deschisi, sunt calzi. Le pasa de tine. Vor sa fii mandru de tara lor. Sunt mandri de Rizal. Iti ofera cu toata bunatatea o bucata de mango, mai ales daca ai gustat inainte si ti-a placut.
Normal, unii taximetristi mai vor sa te mai si pacaleasca. Dar nu avem din astia peste tot? Si normal ca unii incearca sa iti atraga atentia, dar si din astia sunt peste tot.
La hotel, din a doua dimineata, nenea de la restaurant care te conduce la masa pentru micul dejun mi-a zis pe nume. Si cand cineva te intreaba: "ceai verde, ca de obicei?" te simti bine. Cand cineva ridica ochii din pamant pe strada si iti zambeste te face sa zambesti. Treceam strada cu o tipa din CS sambata. Ne stiam de 20 minute. Si m-a inhatat de mana sa ma ia dupa ea ca eram total pierduta. Practic.
In concluzie, imi pare bine ca am ajuns aici. O tara unde gasesti creme care albesc pielea, boxeri de dantela cu paduri de sutien la spate, fructe delicioase, oameni care zambesc, pranz de 2 euro, pepene, viata, veselie, soare, ton cat un brat de mare, jeepneys, zgarie nori, flori fete sau baieti melodii sau cantareti.
Am auzit ca ar fi timizi. Unii sunt. Desi eu am fost acostata de foarte multi/multe pe strada. Si nu cu gand rau. Doar sa vorbeasca cu mine, sa vada de unde sunt, ce hram port. Si asta nu prea se impaca in mintea mea cu conceptul de timiditate. Pana am fost luminata ca in general sunt timizi intre ei, dar nu cu strainii.
Inchipuie-ti un oras care efectiv nu doarme niciodata. Tot timpul e trafic, tot timpul e galagie, e cald, uneori sunt mirosuri ciudate. Unii dintre ei calatoresc 2-3 ore pe zi doar sa ajunga la munca, si inca pe atat sa se intoarca acasa. Traficul e o alandala totala. Toata lumea trece pe unde apuca, masinile claxoneaza banuiesc din reflex - cred ca au o norma de 10 claxoane per instrument cu roti la fiecare 500 metri. E poluare. Sunt o groaza de malluri mari. La intrarea in mall esti controlat in geanta ca si cum ai face security check la aeroport. Pe mine toate lucrurile astea m-au facut la un moment sa vreau sa ma intorc acasa. Am intrebat pe cineva: te-ai gandit vreodata sa pleci in alta tara? Raspunsul a venit instantaneu: nu.
Si am inteles de ce. Pentru ca oamenii de aici sunt minunati. Au un zambet de la o ureche pana la cealalta. Sunt deschisi, sunt calzi. Le pasa de tine. Vor sa fii mandru de tara lor. Sunt mandri de Rizal. Iti ofera cu toata bunatatea o bucata de mango, mai ales daca ai gustat inainte si ti-a placut.
Normal, unii taximetristi mai vor sa te mai si pacaleasca. Dar nu avem din astia peste tot? Si normal ca unii incearca sa iti atraga atentia, dar si din astia sunt peste tot.
La hotel, din a doua dimineata, nenea de la restaurant care te conduce la masa pentru micul dejun mi-a zis pe nume. Si cand cineva te intreaba: "ceai verde, ca de obicei?" te simti bine. Cand cineva ridica ochii din pamant pe strada si iti zambeste te face sa zambesti. Treceam strada cu o tipa din CS sambata. Ne stiam de 20 minute. Si m-a inhatat de mana sa ma ia dupa ea ca eram total pierduta. Practic.
In concluzie, imi pare bine ca am ajuns aici. O tara unde gasesti creme care albesc pielea, boxeri de dantela cu paduri de sutien la spate, fructe delicioase, oameni care zambesc, pranz de 2 euro, pepene, viata, veselie, soare, ton cat un brat de mare, jeepneys, zgarie nori, flori fete sau baieti melodii sau cantareti.
Jurnal de calatorie - Ochii care nu se vad sunt in balut
In principiu cand merg intr-un loc nou incerc sa gust din mancarea traditionala de acolo. Asa se face ca la hotel mananc tot felul de ciudatenii dimineata (asta la capitolul dulciuri, ca in rest tot omleta, fulgi de porumb, orez la abur cu usturoi, pui prajit, si ciorbe au si ei). Chiar, eu nu inteleg cum oamenii astia pot manca orez + sunca de porc prajita + paine prajita cu unt + legume + supa + eventual congee(tot un fel de supa, dar mai gelatinoasa) + ... + la micul dejun.
Dupa ce m-am infruptat cu spring roll vietnamez si frittata cu carcalaci si cartofi dulci, am trecut ieri la pranz la un "restaurant" filipinez. In meniu: supa, un fel principal, si desert. Felul principal (gratarel de porcusor - sau porcucioi?- cu orez) si desertul (felii de banane cu o chestie deasupra) pareau normale. In schimb supa am crezut ca nu e de mancare. Erau pe masa niste boluri mici, pline cu un lichid cu vreo 2 stirlici, si cu niste gunoi pe fundul bolului. Gunoi asa, ca atunci cand maturi prin casa (sau cand scuturi sacul de la aspirator, dar fara gunoiul pufos). Aia era supa. "Gunoiul" banuiesc ca era niste piper si cine stie ce altele.
Alta experienta de-a dreptul exploziva pentru saracele mele papile gustative a fost mango proaspat (mango get beget, nu fratii palizi de prin supermarket) cu shrimp paste. Cum se face shrimp paste? Pai cica se iau carcalacii, se pun cu niste sos de soia, otet si vreo 2 ierburi, se tin pana se strica, si dupa aia se fac pasta. Imi pare foarte bine ca am gustat: acum stiu ca nu imi place.
Azi mergem la pranz la un restaurant cu bufet filipinez. Mi-am facut o promisiune solemna: stau departe de balut (tot va sfatuiesc sa nu guglaiti..) si dinuguan.
A, si am fost ieri la masaj. Nu tailandez. Ci...tadaaa.... suedez!! Ma intreb daca se chema asa pentru ca Suedia e departe si pare exotica. Si dupa ce m-a tabacit bine tanti, mi-a ars cateva pe spate, m-a apasat de am simtit ca imi face masaj la fiecare celula in parte din rinichi, si a tras de toate incheieturile de am crezut ca o sa arat ca girafa printre pitici in lift (acum arat doar ca magarusul intre oite), m-am hotarat ca merit si eu un premiu: o caserola (a se citi o felie mare mare, pentru mai multa savoare) de pepene rosu, gustos si suculent. Sarap!
LATER EDIT: Bufetul a fost superb. Am mancat niste frunze prajite Tempura Kang Kong, trebuie musai sa aflu cum se fac. Si nu sunt ironica. Cica merge si cu spanac. Am gustat si melci (mai corect melc), si o groaza de dulciuri foarte bune. Ca parte din desert: o amestecare de orez crocant, cu banane cu caramel, cu fasole (da, fasole), gheata, lapte si sirop. Yummy.
Dupa ce m-am infruptat cu spring roll vietnamez si frittata cu carcalaci si cartofi dulci, am trecut ieri la pranz la un "restaurant" filipinez. In meniu: supa, un fel principal, si desert. Felul principal (gratarel de porcusor - sau porcucioi?- cu orez) si desertul (felii de banane cu o chestie deasupra) pareau normale. In schimb supa am crezut ca nu e de mancare. Erau pe masa niste boluri mici, pline cu un lichid cu vreo 2 stirlici, si cu niste gunoi pe fundul bolului. Gunoi asa, ca atunci cand maturi prin casa (sau cand scuturi sacul de la aspirator, dar fara gunoiul pufos). Aia era supa. "Gunoiul" banuiesc ca era niste piper si cine stie ce altele.
Alta experienta de-a dreptul exploziva pentru saracele mele papile gustative a fost mango proaspat (mango get beget, nu fratii palizi de prin supermarket) cu shrimp paste. Cum se face shrimp paste? Pai cica se iau carcalacii, se pun cu niste sos de soia, otet si vreo 2 ierburi, se tin pana se strica, si dupa aia se fac pasta. Imi pare foarte bine ca am gustat: acum stiu ca nu imi place.
Azi mergem la pranz la un restaurant cu bufet filipinez. Mi-am facut o promisiune solemna: stau departe de balut (tot va sfatuiesc sa nu guglaiti..) si dinuguan.
A, si am fost ieri la masaj. Nu tailandez. Ci...tadaaa.... suedez!! Ma intreb daca se chema asa pentru ca Suedia e departe si pare exotica. Si dupa ce m-a tabacit bine tanti, mi-a ars cateva pe spate, m-a apasat de am simtit ca imi face masaj la fiecare celula in parte din rinichi, si a tras de toate incheieturile de am crezut ca o sa arat ca girafa printre pitici in lift (acum arat doar ca magarusul intre oite), m-am hotarat ca merit si eu un premiu: o caserola (a se citi o felie mare mare, pentru mai multa savoare) de pepene rosu, gustos si suculent. Sarap!
LATER EDIT: Bufetul a fost superb. Am mancat niste frunze prajite Tempura Kang Kong, trebuie musai sa aflu cum se fac. Si nu sunt ironica. Cica merge si cu spanac. Am gustat si melci (mai corect melc), si o groaza de dulciuri foarte bune. Ca parte din desert: o amestecare de orez crocant, cu banane cu caramel, cu fasole (da, fasole), gheata, lapte si sirop. Yummy.
Jurnal de calatorie - Hello maam, you are so white
Weekendul a venit, weekendul a trecut si m-a lasat cu mainile, fruntea si nasul arse, un rest de insolatie, si vanitatea periata.
Sa spun ca sambata a fost o zi insorita ar fi un lucru nedrept. A fost de-a dreptul "soroasa". Ce am vazut? Malacanang Palace (care era inchis, nu aveam voie sa intru decat daca aveam deja intalnire stabilita), o masina plina cu soldati cu arme in maini, biserici, palmieri, am mancat niste chestii interesante (un fel de spring roll vietnamez cu sos de alune si un soi de frittata de creveti). Am ajuns si in orasul vechi al Manilei, Intramuros, care fusese construit de spanioli. Si am ajuns si la fortul San Sebastian, locul unde a fost inchis unul din eroii Manilei: Rizal, doctor, scriitor, om de stiinta, si indragostit de verisoara lui. Si am mers cu jeepney! Jeepney care de fapt sunt jeep-uri ramase de la razboi, modificate: vopsite, taiate, ornate, mazgalite, pictate, cu bambi pe ele, cu Sf Maria, cu copaci, numai metal, dupa toate gusturile. Intr-un cuvant, pimp my ride!
In Manila am descoperit cea mai mare densitate de complimente pe metru patrat. Si asta in special in Rizal Park, duminica. Am auzit de-a "maam you are so white, you are beautiful" de ma mir cum de nu am si visat asta. E un paradox pe care nu il inteleg: se spune ca filipinezii sunt mai timizi asa, dar totusi nu se sfiesc sa intre in vorba cu tine de parca te stiu de cativa ani buni. Parcul Rizal e locul unde mai sus numitul erou a fost executat, acuzat fiind ca una din cartile sale a instigat poporul sa se revolte impotriva spaniolilor. Parcul in sine e un loc foarte vioi asa, plin de flori, copii, mango la taraba, crantanele de vanzare, calesti si 2 gradini: una chinezeasca si una japoneza. Chinezii invadau Manila, japonezii au stapanit Manila la un moment dat. Deci diferenta mare nu vad intre ei, incat sa imi explic de ce gradina chinezeasca era ingrijita, si gradina japoneza arata ca o paragina mai mare. Taxa de intrare era aceeasi la ambele, dar in gradina japoneza pusesera toaleta. Banuiesc ca voiau sa mai ingrase pamantul acolo, ca nu era destul de bun pentru gradinile de pietre japoneze.
Ce mi-a mai placut? O plimbare pe malul marii la apus. Dar nu va inchipuiti plaja cu nisip, ca nu era asa ceva. Langa strada super aglomerata era un trotuar lat, cu un rand de palmieri si un rand de stalpi de iluminat, un parapet, si jos marea. In mare, 2 copii cu un navod si soarele care se cufunda in mare. Sus pe parapet, plin de motociclete cu 2 parinti si un ciorchine de copii intre ei, vrum-vrum in diverse directii.
A, si am vazut si copaci de mango adevarati, cu mango mici si verzi in ei. Si se pare ca si eu am fost o curiozitate, ca o tanti m-a rugat frumos sa fac o poza cu bebelusul ei, asta dupa ce a incercat sa imi faca poza pe furis si eu m-am prins. Ha, ce atenta si smechera sunt!
Cum azi e 1 Martie, va urez o primavara frumoasa si insorita, cu flori de sezon:
Sa spun ca sambata a fost o zi insorita ar fi un lucru nedrept. A fost de-a dreptul "soroasa". Ce am vazut? Malacanang Palace (care era inchis, nu aveam voie sa intru decat daca aveam deja intalnire stabilita), o masina plina cu soldati cu arme in maini, biserici, palmieri, am mancat niste chestii interesante (un fel de spring roll vietnamez cu sos de alune si un soi de frittata de creveti). Am ajuns si in orasul vechi al Manilei, Intramuros, care fusese construit de spanioli. Si am ajuns si la fortul San Sebastian, locul unde a fost inchis unul din eroii Manilei: Rizal, doctor, scriitor, om de stiinta, si indragostit de verisoara lui. Si am mers cu jeepney! Jeepney care de fapt sunt jeep-uri ramase de la razboi, modificate: vopsite, taiate, ornate, mazgalite, pictate, cu bambi pe ele, cu Sf Maria, cu copaci, numai metal, dupa toate gusturile. Intr-un cuvant, pimp my ride!
In Manila am descoperit cea mai mare densitate de complimente pe metru patrat. Si asta in special in Rizal Park, duminica. Am auzit de-a "maam you are so white, you are beautiful" de ma mir cum de nu am si visat asta. E un paradox pe care nu il inteleg: se spune ca filipinezii sunt mai timizi asa, dar totusi nu se sfiesc sa intre in vorba cu tine de parca te stiu de cativa ani buni. Parcul Rizal e locul unde mai sus numitul erou a fost executat, acuzat fiind ca una din cartile sale a instigat poporul sa se revolte impotriva spaniolilor. Parcul in sine e un loc foarte vioi asa, plin de flori, copii, mango la taraba, crantanele de vanzare, calesti si 2 gradini: una chinezeasca si una japoneza. Chinezii invadau Manila, japonezii au stapanit Manila la un moment dat. Deci diferenta mare nu vad intre ei, incat sa imi explic de ce gradina chinezeasca era ingrijita, si gradina japoneza arata ca o paragina mai mare. Taxa de intrare era aceeasi la ambele, dar in gradina japoneza pusesera toaleta. Banuiesc ca voiau sa mai ingrase pamantul acolo, ca nu era destul de bun pentru gradinile de pietre japoneze.
Ce mi-a mai placut? O plimbare pe malul marii la apus. Dar nu va inchipuiti plaja cu nisip, ca nu era asa ceva. Langa strada super aglomerata era un trotuar lat, cu un rand de palmieri si un rand de stalpi de iluminat, un parapet, si jos marea. In mare, 2 copii cu un navod si soarele care se cufunda in mare. Sus pe parapet, plin de motociclete cu 2 parinti si un ciorchine de copii intre ei, vrum-vrum in diverse directii.
A, si am vazut si copaci de mango adevarati, cu mango mici si verzi in ei. Si se pare ca si eu am fost o curiozitate, ca o tanti m-a rugat frumos sa fac o poza cu bebelusul ei, asta dupa ce a incercat sa imi faca poza pe furis si eu m-am prins. Ha, ce atenta si smechera sunt!
Cum azi e 1 Martie, va urez o primavara frumoasa si insorita, cu flori de sezon:
ps. poza e de acilea, ca eu inca nu le pot descarca pe ale mele....
Jurnal de calatorie - Sac, sac, sac la mine e weekend!
Da, e deja 3.20pm, vineri, ceea ce inseamna ca incepe weekendul.
Am inteles ca la vreo 60km de aici e cel mai mic vulcan activ, Taal. Ce fain ar fi sa ajung sa il vad!
Matematica: daca duminica are sa zicem 16 ore de timp "activ", si calatoria pana la Taal dureaza 3-4 ore cu autobuzul + 1 ora cu barca + 1 ora pe jos, totul inmultit cu 2 -> aprox 10 ore.
Hmm....
Am inteles ca la vreo 60km de aici e cel mai mic vulcan activ, Taal. Ce fain ar fi sa ajung sa il vad!
Matematica: daca duminica are sa zicem 16 ore de timp "activ", si calatoria pana la Taal dureaza 3-4 ore cu autobuzul + 1 ora cu barca + 1 ora pe jos, totul inmultit cu 2 -> aprox 10 ore.
Hmm....
Jurnal de calatorie - Maam, maam
Si ca orice persoana careia ii este rau, m-am culcat. Am adormit gandindu-ma ca ma duc la magazin sa imi iau mancare.
Prima zi de munca: trezit la 5.15am, snooze pana la 5.45am. Panicat ca nu mai ajung la timp (in principiu la 6am ar fi trebuit sa fiu la birou, dar cum micul dejun era servit la hotel incepand cu ora 6am, am zis ca nu are rost sa lupt pentru cauze pierdute). In acest moment as vrea sa pastram un moment de tacere pentru a imi arata recunostinta vesnica pentru persoana care a facut posibila iesirea mea demna din camera de hotel: persoana care a inventat machiajul.
Acum urmeaza primul soc cultural al zilei: nene de la hotel oprit taxi pentru mine, eu urcat in taxi, eu spus adresa unde vreau sa ajung, Nene dat din umeri. Da, Nene dat din umeri. Nene intrebat la mine unde e unde vreau sa ajung. Da, strada o stia, dar strada aia e ditai bulevardul, si cladirea unde trebuia eu sa ajung are doar cel putin vreo 20 de etaje. Un mizilic, mon cher! E prima oara cand un sofer de taxi ma intreaba unde e locul. Dar totusi e de inteles, ca la traficul care e aici, daca mai esti atent si la cladirile din jur, risti sa dai peste 5-6 motociclisti si poate pe atatea masini, si inca vreo 2 jeepney. Asa ca maam (a.k.a subsemnata) a sunat frumusel la birou si s-a rezolvat.
Urmatorul moment notabil al zilei a fost cand am primit cea mai importanta cheie pe care am primit-o vreodata. O cheie asa zimtata, cu margine neagra. Nu cheia orasului. Mai importanta. TaDaaaaaa Cheia de la "executive restroom". Eh, ce ziceti de asta? Etajul asta are o baie obisnuita (adica din aia cu mai multe cabine) si o baie a "sefilor mari", care se incuie frumusel. Cum era la scoala: baia elevilor, baia profesorilor. Ca sa fiu sincera, eu nu am vazut nici o diferenta: in ambele erau galetuse pentru apa si ioc hartie igienica. Si era curat peste tot. Inca nu stiu cum functioneaza galetusele, dar chestia asta si balut (dati voi google daca vreti musai, eu nu recomand) sunt 2 lucruri pe care nu vreau sa le incerc.
Restul zilei a decurs fara evenimente ingrijoratoare: am reusit sa traversez strada (cred ca asa se simteau si animalele pradate in jungla, cum m-am simtit eu trecand printre masini), am fost cercetata de arme la intrarea in mall (inclusiv geanta verificata, ca de, normal ca eu car dupa mine Kalashnikovul, cutitul, betisorul de harakiri si scobitoare de dinti ca sa o pot infinge cu sete in spatele unor nevinovati).
Am inceput sa ma obisnuiesc sa mi se spuna maam. Termenul (maam/sir) e folosit de filipinezi pentru toti strainii si pentru cei mai "sus" pe scara sociala decat ei (eg. vanzatorii din magazin li se adreseaza asa clientilor, subalternii sefilor, garzile de la mall catre cei care intra in mall etc).
Si ca sa parafrazez o replica dintr-un firm care mi-a placut: It turns out, I'm a bit of a snob :)
Prima zi de munca: trezit la 5.15am, snooze pana la 5.45am. Panicat ca nu mai ajung la timp (in principiu la 6am ar fi trebuit sa fiu la birou, dar cum micul dejun era servit la hotel incepand cu ora 6am, am zis ca nu are rost sa lupt pentru cauze pierdute). In acest moment as vrea sa pastram un moment de tacere pentru a imi arata recunostinta vesnica pentru persoana care a facut posibila iesirea mea demna din camera de hotel: persoana care a inventat machiajul.
Acum urmeaza primul soc cultural al zilei: nene de la hotel oprit taxi pentru mine, eu urcat in taxi, eu spus adresa unde vreau sa ajung, Nene dat din umeri. Da, Nene dat din umeri. Nene intrebat la mine unde e unde vreau sa ajung. Da, strada o stia, dar strada aia e ditai bulevardul, si cladirea unde trebuia eu sa ajung are doar cel putin vreo 20 de etaje. Un mizilic, mon cher! E prima oara cand un sofer de taxi ma intreaba unde e locul. Dar totusi e de inteles, ca la traficul care e aici, daca mai esti atent si la cladirile din jur, risti sa dai peste 5-6 motociclisti si poate pe atatea masini, si inca vreo 2 jeepney. Asa ca maam (a.k.a subsemnata) a sunat frumusel la birou si s-a rezolvat.
Urmatorul moment notabil al zilei a fost cand am primit cea mai importanta cheie pe care am primit-o vreodata. O cheie asa zimtata, cu margine neagra. Nu cheia orasului. Mai importanta. TaDaaaaaa Cheia de la "executive restroom". Eh, ce ziceti de asta? Etajul asta are o baie obisnuita (adica din aia cu mai multe cabine) si o baie a "sefilor mari", care se incuie frumusel. Cum era la scoala: baia elevilor, baia profesorilor. Ca sa fiu sincera, eu nu am vazut nici o diferenta: in ambele erau galetuse pentru apa si ioc hartie igienica. Si era curat peste tot. Inca nu stiu cum functioneaza galetusele, dar chestia asta si balut (dati voi google daca vreti musai, eu nu recomand) sunt 2 lucruri pe care nu vreau sa le incerc.
Restul zilei a decurs fara evenimente ingrijoratoare: am reusit sa traversez strada (cred ca asa se simteau si animalele pradate in jungla, cum m-am simtit eu trecand printre masini), am fost cercetata de arme la intrarea in mall (inclusiv geanta verificata, ca de, normal ca eu car dupa mine Kalashnikovul, cutitul, betisorul de harakiri si scobitoare de dinti ca sa o pot infinge cu sete in spatele unor nevinovati).
Am inceput sa ma obisnuiesc sa mi se spuna maam. Termenul (maam/sir) e folosit de filipinezi pentru toti strainii si pentru cei mai "sus" pe scara sociala decat ei (eg. vanzatorii din magazin li se adreseaza asa clientilor, subalternii sefilor, garzile de la mall catre cei care intra in mall etc).
Si ca sa parafrazez o replica dintr-un firm care mi-a placut: It turns out, I'm a bit of a snob :)
Jurnal de calatorie - Ozone si Jeepneys
<font folosit in filmele cu FBI, sunet de tzaca-tzac cand citesti fiecare litera>
Locatie: Ghiseul de checking in, aeroport Hong Kong
</font>
Functionarul ranjeste in telefon. "Lo-mania" (aka romania) se aude de mai multe ori in conversatia telefonica, cuvantul fiind urmat de fiecare data de multe intrebari, sprancene ridicate a mirare si clicait in calculator.
Verdictul: totul e ok, am voie sa calc in Manila. Si nu numai atat, dar pentru ca am pierdut avionul, am primit un cupon pentru Premium Lounge, drept recompensare. Frumos la Premium Lounge. Mancare si bauturica la discretie, fara sa platesti nimic. Si internet, si fotolii moi de piele. Realizari notabile de aici: am mancat o supa interesanta de pui si ciuperci, pe care, dupa modelul unei tanti cu ochi migdalati, am ornat-o cu bucati de ardei iute, alune prajite cu sare si inca o chestie care nu stiu ce era dar care, avand in vedere ca nu m-a omorat, m-a facut mai puternica. Uau, am reusit sa pun punct la fraza dinainte.
5 ore, 3 cafele si 2 sticle de apa mai tarziu, am ajuns in avionul spre Manila, cu ochii cat cepele de oboseala. Am avut onoarea sa primesc un loc exact langa una dintre iesirile de urgenta, unde nu exista "scaun din fata" sub care sa imi burdusesc laptopul si geanta. Totusi, nu am de ce sa ma plang: baia era aproape, si in cazul in care s-ar fi intamplat ceva cu avionul, cred ca eram prima care scapa cu viata. Deci nevoile esentiale erau indeplinite. O alta chestie interesanta e faptul ca nu am putut manca de pe tava aia, ca tot omul, pentru ca respectiva masuta era stransa in suportul ala pentru mana de la scaun, suport pe care vecinul meu de scaun se sprijinea cu toata greutatea (si era un om sanatos) in timp ce sforaia de zor. Eu cred ca a facut dinadins, pentru ca m-am impiedicat de piciorul lui cand am fost la baie prima oara...
Dupa un zbor exaltant (stewardesele erau foarte frumusele, sandvisul mai bine nu il mancam, am completat nshpe hartii - 2 - in care declaram ca nu aduc arme in tara si nu mai stiu ce), am aterizat in Manila. Salaman!
Am luat primul taxi (desi sincer cred ca l-am luat pe cel mai scump, dar eu de unde sa stiu?) si am plecat plina de speranta spre minunatul hotel. Era lumina, soare si caldura cand am plecat de la aeroport. Orasul e foarte aglomerat, oamenii sunt prietenosi, palmierii si florile sunt la ordinea zilei. Numai eu aproape motaiam. Si mai bine ma culcam, pentru ca drumul trebuia sa tina 45 minute. In schimb, a durat aproape 2 ore, timp in care am vazut nenumarate (sau nenumarati? ) jeepney, si am ascultat un radio filipinez( manilez? ). Radio la care a inceput sa mai-ahi-mai-ahaiasca Ozone la un moment dat. Credeam ca sunt lesinata de oboseala si am auzenii.
Si daca nu ati adormit citind pana aici, va spun ca am ajuns la hotel la 7pm (ora Romaniei: 1pm), bezna afara. Daca nu calculam ora singurateca pe care o dormisem in primul avion, eram treaza de aproximativ 36 ore.
Si atunci mi s-a facut rau.
Jurnal de calatorie - Inceputurile
A fost odata ca niciodata o furtuna de zapada, taman in Helsinki. Si taman in ziua respectiva, o insa trebuia sa zboare din Helsinki spre Manila, cu escala in Hong Kong. Cum era furtuna de zapada, avionul a plecat mai tarziu decat trebuia (asta dupa ce, evident, au sters zapada de pe aripi; eu nu prea pricep de ce, ca doar avioanele trec prin soare, ploaie si zapada...)
Pentru ca avionul a plecat mai tarziu, a si ajuns mai tarziu, si asa, ca prin minune, insa a pierdut al doilea avion. Nici o problema, o angajata vajnica a companiei aeriene o astepta cu un semn, sa o duca sa isi faca checkin pentru alt zbor in care i se gasise un loc. Au mers ele frumos la ghiseul de checkin, unde functionarul a inceput sa pregateasca hartiile. Pana intr-un moment, cand si-a chemat superviserul si amandoi au anuntat ca, avand in vedere ca pasaportul meu expira in mai putin de 6 luni, sunt sanse foarte mari ca sa nu am voie sa calc pe teritoriul Manilei...
Va urma