Jurnal de calatorie - Ozone si Jeepneys

<font folosit in filmele cu FBI, sunet de tzaca-tzac cand citesti fiecare litera> 

Locatie: Ghiseul de checking in, aeroport Hong Kong   

</font>

Functionarul ranjeste in telefon. "Lo-mania" (aka romania) se aude de mai multe ori in conversatia telefonica, cuvantul fiind urmat de fiecare data de multe intrebari, sprancene ridicate a mirare si clicait in calculator.

Verdictul: totul e ok, am voie sa calc in Manila. Si nu numai atat, dar pentru ca am pierdut avionul, am primit un cupon pentru Premium Lounge, drept recompensare. Frumos la Premium Lounge. Mancare si bauturica la discretie, fara sa platesti nimic. Si internet, si fotolii moi de piele. Realizari notabile de aici: am mancat o supa interesanta de pui si ciuperci, pe care, dupa modelul unei tanti cu ochi migdalati, am ornat-o cu bucati de ardei iute, alune prajite cu sare si inca o chestie care nu stiu ce era dar care, avand in vedere ca nu m-a omorat, m-a facut mai puternica. Uau, am reusit sa pun punct la fraza dinainte. 

5 ore, 3 cafele si 2 sticle de apa mai tarziu, am ajuns in avionul spre Manila, cu ochii cat cepele de oboseala. Am avut onoarea sa primesc un loc exact langa una dintre iesirile de urgenta, unde nu exista "scaun din fata" sub care sa imi burdusesc laptopul si geanta. Totusi, nu am de ce sa ma plang: baia era aproape, si in cazul in care s-ar fi intamplat ceva cu avionul, cred ca eram prima care scapa cu viata. Deci nevoile esentiale erau indeplinite. O alta chestie interesanta e faptul ca nu am putut manca de pe tava aia, ca tot omul, pentru ca respectiva masuta era stransa in suportul ala pentru mana de la scaun, suport pe care vecinul meu de scaun se sprijinea cu toata greutatea (si era un om sanatos) in timp ce sforaia de zor. Eu cred ca a facut dinadins, pentru ca m-am impiedicat de piciorul lui cand am fost la baie prima oara...

 Dupa un zbor exaltant (stewardesele erau foarte frumusele, sandvisul mai bine nu il mancam, am completat nshpe hartii - 2 - in care declaram ca nu aduc arme in tara si nu mai stiu ce), am aterizat in Manila. Salaman! 

Am luat primul taxi (desi sincer cred ca l-am luat pe cel mai scump, dar eu de unde sa stiu?) si am plecat plina de speranta spre minunatul hotel. Era lumina, soare si caldura cand am plecat de la aeroport. Orasul e foarte aglomerat, oamenii sunt prietenosi, palmierii si florile sunt la ordinea zilei. Numai eu aproape motaiam. Si mai bine ma culcam, pentru ca drumul trebuia sa tina 45 minute. In schimb, a durat aproape 2 ore, timp in care am vazut nenumarate (sau nenumarati? ) jeepney, si am ascultat un radio filipinez( manilez? ).  Radio la care a inceput sa mai-ahi-mai-ahaiasca Ozone la un moment dat. Credeam ca sunt lesinata de oboseala si am auzenii. 

Si daca nu ati adormit citind pana aici, va spun ca am ajuns la hotel la 7pm (ora Romaniei: 1pm), bezna afara. Daca nu calculam ora singurateca pe care o dormisem in primul avion, eram treaza de aproximativ 36 ore. 

Si atunci mi s-a facut rau.