Soferi de autobuz, v-am iertat pacatele

Vineri seara am ajuns pe la gara, si pana la urma am mers si cu Sebi sa ia autobuzul spre aeroport. De obicei sunt un pic cam habauca atunci cand vine vorba de luat autobuzul, si in general ma grabesc sa fiu sigura ca ajung la timp, sau chiar un pic mai devreme. De data asta a fost cu noroc, ca autobuzul pleca intr-un minut.

Sa analizam situatia: baiat cu bagaj, care are aninata de o mana o fata. Baiatul urca in autobuz, soferul inchide usile, autobuzul se pregateste de plecare. Dar in incapatanarea mea am mers la usile de la mijlocul autobuzului, sa mai flutur un "pa" inainte de plecare. Si cum Sebi era cu spatele, am ciocanit in usa. Degeaba. Asa ca am ramas ca pisica uitande-se in calendar cateva secunde. Moment in care soferul a deschis usa autobuzului. Nu stiu daca ati inteles: a deschis usa autobuzului, ca sa pot eu sa urc in autobuz sa mai zic un "pa". Si cu gestul asta soferul ala a sters toata nemultumirea mea legata de soferii care mi-au inchis usa in nas aproape 4 ani, care au plecat din statie cand au vazut ca imi dadeam sufletul alergand dupa ei, care au condus ca niste ametiti din bordura in bordura asortat cu frane bruste.

Si-uite asa am ajuns eu la sushi party cu un zambet pana la urechi.