Sweet, bitter sweet home

Am fost si acasa, dupa vreo 9 luni. Ce am vazut? Familie vesela, prieteni exact cum imi era dor de ei, oameni tristi pe strazi, pufuleti, multi pufuleti, citronada, bunici mult mai batrani decat imi aminteam eu ca sunt, mormantul lui tataia(are o vedere la Prut, ceva de invidiat), un notar nesimtit care in loc sa se uite cand semnez ce aveam de semnat s-a tinut de comentarii sexiste, un alt notar simtit, o secretara acra, alta secretara draguta, o tipa la un studio foto cu fundul in sus. Aritmetic vorbind, am iesit pe plus.

Cel mai interesant mi se pare ca abia atunci cand sunt acasa imi dau seama cat de mult mi-a fost dor de "acasa" si de faptul ca nu as putea sa ma intorc de tot "acasa". Banuiesc ca toti cei care sunt plecati simt cum li se umple inima de bucurie cand isi dau seama ca mai au 20 minute si aterizeaza in orasul lui.

Chiar daca mergi cu un harb spre Iasi, si la decolare cade bucata aia care desparte clasa business de economic. Incepi sa te uiti pe geam, uite dreptunghiurile cultivate, uite un rau, un deal, si parca deja miroase a "acasa". Nu ai rabdare sa faci nimic. Iti pocnesti degetele sau bati din picior, si vrei sa cobori cat mai repede(dar nu foarte repede, si nu in alta parte decat pe pista). Te uiti cu dor pe geam si vezi aeroportul. Desfaci centura, sari de pe scaun. Incerci sa cobori printre primii, si iti dai seama ca nu i-ai anuntat pe ai tai ca are avionul intarziere. Te uiti, poate ii vezi pe ai tai. Si vrei sa iti aduca bagajul mai repede, sa mergi la ei. Sa te ia in brate. Deschizi usa, te uiti speriat ca dupa prima zi de scoala, si cand ii gasesti te arunci in bratele lor. Nu conteaza ca te-ai certat cu ei, nu conteaza ca esti obosit si transpirat, vrei doar sa ii strangi in brate si o faci pe ironicul sa nu te podideasca plansul. Si apoi incepi sa povestesti, cand de fapt tu vrei sa ii auzi pe ei cum vorbesc. Pur si simplu pentru ca iti era dor tare-tare de ei.
Si zilele trec, si simti ca vrei sa intinzi timpul, desi mai ai o saptamana intreaga, si fugi in stanga si dreapta, iar intre picaturi ii mai iei pe ai tai in brate. Apoi vine ziua in care iti faci bagajul, si te uiti mai mult in jos, pentru ca altfel iti vine sa plangi. Si iar esti ironic si faci misto, doar ca sa nu plangi. Te urci in avion si speri ca se intampla ceva si se anuleaza zborul. Apoi vezi turnul de control, faci cu mana, cauti Palatul Culturii, gasesti biserica Sf Tereza si pana sa iti dai seama care e blocul tau, deja ai ajuns in nori.

Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi,
Câteva momente când era să fim frumoşi,
Câteva momente când era să fim geniali.
Ne-am întâlnit de câteva ori
Cu nişte munţi, cu nişte copaci, cu nişte ape
(Pe unde-or mai fi? Mai trăiesc?)
Toate acestea fac un viitor luminos-
Pe care l-am trăit.
(Marin Sorescu)