Cand usile scartaie si afara ploua

Imi place cand ploua afara. Cand ploua tare, de simti ca si stomacul se ascunde cand tuna afara. Cand fulgera si ai impresia ca esti intr-un film in care ai faimoasele flash-back-uri, in timp ce esti legat(a) pe sina si vine trenul. Pur si simplu e fain cand ploua, mai ales daca nu ai gauri in tavan si daca nu trebuie sa mergi la munca in dimineata aia. Stai asa infofolit in pijamale, cu cana de ceai langa tine, te doare in cot ca nu te-ai epilat(da, la masculin, ca se aplica si la baieti).

Nu e nimic care sa se compare cu o zi din asta. Nu poate fi nimic mai fain. Doar daca usile incep sa scartaie, sau sa se tranteasca. Si daca vreti efectul asta, e garantat daca lasati geamurile deschise sa se faca un pic de curent. Asta e idealul meu de zi spooky. Sau asa credeam, pana ieri.

Ieri am fost luminata. Am avut parte de o experienta de-a dreptul elevatoare. Nu ploua, dar incepuse sa se intunece. Stateam pe canapea, la lumina efervescenta a unei lampi, arcuita de spate, cu parul in ochi, si citeam. Agatha Christie. Nu ma spalasem pe maini, si inca miroseam a cirese, si mi se facuse asa o pofta de cirese ca atunci cand am inceput sa citesc despre masa de Craciun descrisa in carte, efectiv am simtit cum imi chiortaie stomacul. Poirot primea biletele anonime, oamenii se inecau la masa cu diverse obiecte de sticla sau metal, se punea la cale ceva. Una din locatarele casei a disparut, si este gasita in zapada, plina de sange, cu urme de pasi in jurul ei. Poirot se apropie de ea, sa ii simta pulsul. Pasii ii scartaie in zapada. Lumea din casa se aduna in zapada, murmura inspaimantata, femeile isi tin respiratia. Scart, inca un pas in zapada. Trosc, inca un pas. Poirot e langa fata, se apleaca. Pune degetele pe incheietura ei. TROSC!!

In momentul asta mi-a sarit inima. Trosc asta a fost exact langa mine, langa piciorul meu, si in jurul meu e semi-obscur.

--- Va urma, sau nu ----

Later edit: Ce cazuse era doar rucsacul lui Sebi. Dar eu m-am speriat oricum...