Acei ghimpi numiti frati/surori mai mici

Cat am fost mica mi-am petrecut verile la tara. Si tot timpul ma imbufnam cand diverse babute carora le curgeau dintii in gura ma strangeau de obraji si exclamau extaziate "Vai, dar ce mare te-ai facut!" Cred ca de fapt asta era alta modalitate de a spune "Vai, dar cat am mai imbatranit". Sau cand plescaiau "Atatica erai cand te-am vazut ultima oara", si se aplecau sa isi propteasca palmele in dreptul genunchilor, de parca ar fi cine stie ce inalte si trebuie sa se coboare ca sa arate inaltimea unei zgatii de fata de 3 anisori.

Cam asa si eu. Ori a trecut vremea, ori am imbatranit, ori a udat-o cineva de a crescut asa mare si frumoasa. Stiam ca o sa creasca mare, dar era ceva de domeniul viitorului si foarte viitorului, pentru ca nu-i asa, eu o sa fiu mereu sora cea mare, care mereu o sa fie cu niscaiva ani mai mare decat ea. Eu o sa ajung prima la scoala, si o sa ma impiedic de jucariile ei cand o sa vin acasa. Eu o sa invat prima sa fac bastonase, eu o sa dau prima examen de admitere, eu o sa dau la facultate prima oara, eu o sa am o intalnire prima si eu o sa trebuiasca sa lupt pentru fiecare 10 minute de stat in plus seara afara. Si totusi, ea a facut prima bastonase, pe agenda de servici a lui tata, ea a dat prima capacitatea, ea si-a depus prima dosarul pentru facultate si ea a fost prima care m-a luat de mana prima oara si mi-a zis sa nu mai plang cand luam cate un 5 cu predilectie la chimie. Iar cand punea manuta ei grasuta pe capul meu si incerca sa ma stranga in brate, stiam ca nenorocitele alea de note mici, singurele probleme ale mele ale momentului, nu sunt mai importante decat faptul ca (papusa) Rucsandra se certa cu (papusa) Simona de la minijupul galben pe care il facuse mama din niste resturi de fas.

Dar sa nu credeti ca fratii si surorile mai mici is numai lapte, miere si ochi mari si inocenti. Nu! Ei sunt acei monstruleti care te parasc pentru orice chestie (inclusiv daca le-ai spus ca ei is niste paraciosi daca te parasc). Tot ei sunt cei care de regula sunt in gratiile parintilor, si in urma oricarei dispute ei sunt cei care castiga. Si cei care iti rup cartile, sparg borcane prin casa si tu trebuie sa cureti, trebuie sa le schimbi scutecul, iti dau nopti nedormite ca le iese cate un dinte, urla daca le-ai luat o jucarie. Dar mai presus de toate, ei sunt primii care ne fac sa vedem ca a trecut timpul si am imbatranit. Si chiar daca nu suntem acolo sa ii vedem cum cresc, ei totusi cresc si ne trezim ca ne uitam la niste adulti. Cu exact aceleasi temeri, aceleasi dorinte si aceleasi probleme pe care le aveam si noi. Diferenta e ca ei nu au pe cineva sa ii ia in brate, ci au pe cineva sa le dea sfaturi (pe care oricum nu o sa le aplice).

Daca ai un frate mai mic, sau o sora mai mica, adu-ti aminte ca ai fost si tu ca ei. Si mai adu-ti aminte ca atunci cand treceau strada te strangeau tare de mana si se bazau pe tine ca ii feresti de toate relele. Asa ca ia-ti inima in dinti si spune-le din cand in cand ca ii iubesti.